Săptămâna trecută, la Future of Media, echipa Starcom România a făcut publice câteva dintre rezultatele studiului Consumer Report 2017. Fiind vorba despre un eveniment care dezbate trendurile din comunicare, acele cifre ne-au ajutat să înțelegem mai bine publicul căruia ne adresăm.
Ce e Consumer Report by Starcom România
Consumer Report este un amplu raport anual (aflat la a patra ediție în 2017), care urmărește comportamentul consumatorilor români și interesele acestora în materie de tehnologie, shopping behavior, consum media și multe, multe altele.
Practic, din el poți afla care sunt preferințele românilor și, dacă ești om de comunicare, te poate ajuta să înțelegi mai bine anumite acțiuni ale românilor sau să îți dai seama ce activități desfășoară consumatorii tăi și cum ai putea ajunge mai ușor în atenția lor.
Studiul împarte consumatorii în 4 categorii: Familie cu copii, adolescenți, tineri necăsătoriți și familie fără copii. Fiecare categorie are următoarele particularități:
Referitor la unghiurile din care au fost studiați consumatorii, vei găsi în Consumer Report următoarele abordări ale categoriilor de public de mai sus: Video Content, Online Activities, Audio Content, Editorial Content, Offline Activities, Shopping Behavior, Consumer Values, dar și câte ceva despre Trends in Action, plus câteva Studii de Caz.
Mai multe detalii nu are rost să-ți dau. Studiul este disponibil online, este foarte stufos (192 de pagini :D) și poate fi descărcat de aici. Sper să te ajute să-ți înțelegi mai bine consumatorii și să faci campanii mai bune online.