
Al patrulea an consecutiv în care spotul de la Zilele Biz e mişto :))

Răpeşte-ţi 4 minute şi uită-te la clipul ăsta. O să-mi mulţumeşti după
Vineri seara am fost la o dezbatere cu titlul „Ce (mai) înseamnă jurnalismul astăzi?”, unde au fost invitaţi diverşi jurnalişti, studenţi, bloggerul Piticu, dar şi profesori de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
Eu m-am dus acolo pentru că voiam să ştiu cum arată o dezbatere despre jurnalism ţinută chiar de cei care practică meseria asta. Bine, recunosc, m-a atras şi faptul că în descrierea evenimentului scria că-s invitaţi bloggeri şi eram curios cine va veni.
Dintre jurnalişti, au fost Cătălin Tolontan (redactor-șef al ziarului sportiv Gazeta Sporturilor), Doru Braia (mi-e greu să descriu ce face, mai bine dai click aici şi scanezi pagina), Matei Dobrovie (nu mai ştiu ce funcţie are, dar a venit din partea Epoch Times, un ziar românesc independent), Ondine Gherguț (jurnalist de investigaţii, scrie pentru România Liberă). Bineînţeles, au mai fost şi alţii, dar ei au fost cei mai activi.
Am mers la dezbatere cu gândul că jurnalismul din România moare pe limba lui, că majoritatea jurnaliştilor de azi nu-şi fac meseria cum trebuie (e mai important numărul de click-uri pe un titlu decât informaţia din spatele acelui titlu), iar cei care au grijă să facă ce trebuie sunt atât de puţini încât aproape că nu se văd.
Mă aşteptam ca numele sonore din breasla jurnaliştilor să vină cu câteva soluţii (sau măcar propuneri de soluţii) la decăderea jurnalismului din România, dar n-a fost chiar aşa. Tot ce-am înţeles din dezbaterea de vineri a fost că, oricum ai lua-o, dintre invitaţii de vineri, nici unul nu poate fi un model pentru tânărul student care-şi doreşte să înceapă o meserie de jurnalist. De-ai fi fost în sală şi-ai fi văzut ce conflict de orgolii a fost acolo, ai fi înţeles de ce spun asta.
Mi-a plăcut intervenţia unei doamne profesoare de la Facultatea de Jurnalism, care a spus că studenţii pe care-i are îi spun din ce în ce mai mult că n-ar vrea să se facă jurnalişti, iar dumneaei nu mai are niciun argument cu care să-i convingă că ar fi bine să opteze spre această meserie, aşa că a venit la dezbatere şi i-a întrebat pe cei din breasla veche ce i-ar spune unui student dacă ar trebui să-l convingă să se facă jurnalist. Iar motivele sună cam aşa:
– e bine să ştii că prin ceea ce faci rezolvi o problemă comunităţii. Adică prin textele tale (sau înregistrările de la radio ori TV) ai putea, cumva, să schimbi anumite lucruri în ţara asta;
– dacă chiar eşti pasionat de asta, contează tare mult faptul că-ţi poţi face meseria cu drag, aşa cum ai visat mereu;
– jurnalismul e o metodă bună de autoanaliză. Te poţi cunoaşte mai bine pe tine, dar înţelegi mai bine şi lumea din jurul tău;
– cunoşti o grămadă de oameni din diverse domenii, lucru care e foarte important.
Ok, deci astea ar fi argumentele principale. Eu le-am luat şi le-am analizat din perspectiva bloggerului:
– Dacă scriu pe blog pot rezolva o problemă cu textele mele? Da. Uneori e de-ajuns să le confirmi unor oameni că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă (că mai sunt şi alţii care gândesc la fel), ca să-i determini să ia atitudine.
– Dacă sunt pasionat de scris şi ţin un blog, pot face asta cu drag? Bineînţeles.
– Dacă scriu zilnic pe blog, mă pot autoanaliza şi mă pot cunoaşte mai bine pe mine şi pe cei din jur? Cum să nu?
– Dacă sunt blogger, pot cunoaşte o grămadă de oameni din diverse domenii? Da. Chiar mai mulţi decât îţi poţi imagina.
Atunci de ce m-aş face jurnalist? Ca să scriu 5 pagini de text şi să mi se aprobe doar 2? Înţeleg, jurnaliştilor din breasla veche li se aprobă textele integral, dar de câţi ani de frustrare e nevoie ca să scrii un text şi să apară aşa cum l-ai scris?
Şi mai e o problemă pe care au ridicat-o cei din sală: trusturile mari le fac foarte greu contract de muncă celor aflaţi la început. Preferă să-i plătească în urma unui contract pe drepturi de autor, iar lucrul ăsta le oferă şi posibilitatea de a îi concedia oricând, fără prea multe bătăi de cap.
Răspunsul jurnaliştilor la problema asta a fost că important e să munceşti mult şi cu drag, iar la un moment dat s-ar putea să ajungi să ai şi contract de muncă, pe un salariu mai mare de 700 de lei (cam atât am înţeles că primeşte un jurnalist aflat la început). Pe principiu ăsta şi dacă sapi şanţuri toată ziua (cu efort şi pasiune) s-ar putea ca la un moment dat să găseşti aur şi să te îmbogăţeşti.
Concluzia mea ar fi destul de simplă: jurnaliştii cu experienţă trăiesc într-o bulă în care totul e foarte frumos. Faptul că au o notorietate în breaslă îi ajută să aibă parte de o mulţime de oportunităţi. Cei noi ar trebui să muncească mult şi să spere că într-o zi îi va lovi norocul. A, iar o parte dintre cei vechi încă n-au trecut de pasul 1: