Cum e să comunici în Social Media un Campionat European de rugby în 7

În wekendul care tocmai s-a terminat, am avut onoarea să fiu omul de Social Media al Campionatului European de rugby în 7, desfăşurat chiar în România şi chiar în Bucureşti şi care a adunat laolaltă 12 naţionalităţi, printre care şi România (lucru evident, dar am simţit eu nevoia să-l menţionez).

Aşa-zisa mea funcţie presupunea să am grijă ca toate conturile Federaţiei Române de Rugby să fie actualizate constant, în aşa fel încât să ştie toată populaţia cu o conexiune la internet ce se întâmplă acolo.

În primă fază, pare uşor: scrii rezultatele meciurilor, mai răspunzi la trei comentarii, apoi pleci acasă.

De fapt, nu-i chiar aşa. Pagina de Facebook a Federaţiei Române de Rugby are vreo 19000 de Like-uri. Contul de Twitter vreo 2000 de urmăritori, încă vreo 50 pe Instagram şi aproape 300 de abonaţi pe YouTube. La ei se mai adăugau şi cei care urmăreau hashtag-ul competiţiei. Poate credeţi că n-o făcea nimeni, dar am primit pe Twitter un mesaj în spaniolă şi diverse retweet-uri de la oameni cu nume ciudate. Şi destule întrebări în engleză. Iar eu trebuia să le explic tuturor ce se întâmplă acolo. Bineînţeles, cu accent pe echipa naţională, că doar de-aia era Federaţia Română de Rugby şi nu Federaţia de Rugby a Celor 12 Ţări Participante la Campionatul European de Rugby în 7.

Cum a fost, deci, toată experienţa?

În mare parte, faină. Dar şi destul de obositoare, cu multe lucruri neaşteptate. Iniţial credeam că o să mă pot ocupa de toată treaba de pe telefon, dar când am văzut că îmi ia repriză întreagă să scriu pe telefon scorul de la meciul anterior, mi-am dat seama că nu e chiar aşa. Norocul meu a fost că mi-am luat laptopul cu mine (pentru necunoscători, lar rugby în 7 repriza ţine doar 7 minute, în loc de 40, cât este la un meci de rugby în 15).

Nu m-am putut uita la meciuri din tribune pentru că, fiind fan al acestui sport, dacă eram aproape de teren uitam să actualizez informaţiile, fiind prea prins de jocul de pe iarbă. Aşa că m-am uitat la aproape tot Campionatul la TV, într-un cort plasat lângă teren. Auzeam live gălăgia stadionului, dar vedeam transmisiunea în funcţie de cum doreau cameramanii. Nu-i uşor nici să fii atent la ce scrii în timp ce toată lumea se mişcă în jurul tău, fiecare căutând câte ceva sau făcând alte treburi organizatorice. Trebuie să fii obişnuit să lucrezi şi altfel decât în linişte.

Dacă tot aveam laptopul, automat mi s-a mai adăugat pe listă şi sarcina de a lua pozele de la fotograful evenimentului şi de a face câte-un album pentru fiecare meci al României, cu toate pozele din timpul meciului. Nu-i greu, doar că trebuie să te mişti rapid, că-i important să dai informaţia la scurt timp după meci, nu a doua zi. Şi trebuie să iei tot, să selectezi ce te interesează, să micşorezi, să adaugi copyright, să urci pe Facebook, asta în timp ce un ochi e aruncat la meciul care se desfăşoară în timpul ăsta, ca să poţi anunţa scorul când trebuie.

Apropo de scor, am încercat să fac în aşa fel încât Federaţia Română de Rugby să fie prima care anunţă scorul de la finalul partidelor (că fiind o transmisiune live a evenimentului, oricine ar fi putut face asta în locul meu). De aceea, uneori scriam Tweet-ul în care anunţam finalul meciului încă dinainte ca acesta să se termine. Completam scorul cu câteva secunde înainte de final, iar din momentul în care se auzea fluierul până în cel î care apăsam pe butonul de „Tweet”, uneori nu trecea nicio secundă. Exagerez puţin, recunosc, dar ideea e că trebuie să fii mereu în prinză dacă vrei să faci asta şi să-ţi şi iasă.

Am anunţat pe pagina de Facebook cât de des am putut că meciurile se pot vedea live, dar n-am scăpat deloc de cei care mă întrebau unde se transmit meciurile. Nu-i uşor să-ţi păstrezi calmul şi să nu-i ironizezi pe cei care întreabă unde se pot urmări meciurile la un update în care scrie unde se pot urmări meciurile.

Şi mă bucur că a trebuit să mă ocup doar de Social Media şi nu a intrat în fişa postului şi actualizarea site-ului FIRA-AER cu informaţii. Pe site nu trebuia să apară doar scorul, ci şi schimbările din timpul jocului, faulturile, loviturile de pedeapsă etc.

Aş mai repeta isprava?

În principiu, nu. Am învăţat ce era de învăţat, am văzut cât de mult contează să ştii să comunici cu masele (nu-i uşor să anunţi într-o manieră pozitivă că echipa României a pierdut al 3-lea meci consecutiv), am văzut ce înseamnă bucătăria internă a unui Campionat European de Rugby, dar parcă mult mai frumos e să apreciezi meciurile din perspectiva unui simplu spectator.

În rest, aşa cum ziceam şi pe Facebook la un moment dat, deşi rugby-ul este unul dintre puţinele sporturi la care România are privilegiul să organizeze un Campionat European, presa noastră încă se limitează la a scrie despre cele mai neimportante lucruri din fotbal.

P.S.: Pur informativ, echipa noastră s-a clasat pe locul 9 la sfârşitul Campionatului (video aici). A câştigat Anglia, care de departe a fost cea mai pregătită echipă dintre toate, din punctul meu de vedere. Parcă erau din alt film, vorba aia.