Cum se împachetează o sticlă de vin la Vincon

Ieri, cu sprijinul lui Alin Ioniţă şi la invitaţia celor de la Vincon, am fost împreună cu câţiva colegi din Blogosfera Vrancea să vizităm cramele Vincon de la Focşani şi de la Odobeşti.

Eu, curios din fire, am vrut neapărat să văd cum se îmbuteliază o sticlă de vin si cum se împachetează pentru transport. Partea cu îmbutelierea n-am văzut-o live, pentru că în momentul vizitei oamenii nu aveau nimic de îmbuteliat, dar am văzut cum e cu împachetatul. Şi pentru că nu vreau să păstrez doar pentru mine, am făcut un filmuleţ.

Pe lângă ceea ce aţi văzut mai sus, am mai fotografiat câte ceva (cu priceprea mea a cărei limită tinde spre zero), că altfel ar fi spus colegii că m-am dus acolo numai ca să degust, iar eu nu voiam să spună asta.

Am degustat 7 tipuri de vin şi două tipuri de vinars (cognac). Dacă vă spun cum se numesc, oricum nu înţelegeţi nimic (cei care chiar se pricep la vin îmi pot cere lista, pentru că o am), aşa că am să amintesc aici doar de cele care mi-au făcut papilele gustative de necunoscător s-o ia razna.

Mi-a plăcut Tămâioasa Românească dulce, veche din ’89, cu o culoare aurie cum nici aurul sau însuşi soarele nu poate să îţi arate şi cu un gust de ţi-e şi milă că, la cât de bun e, îl bea un necunoscător ca tine, adică unu’ care habar n-are cum să aprecieze un vin.

Pe locul doi în topul preferinţelor a fost un Rosé Verité, Sec, Cabernet Sauvignon 2011, extrem de aromat şi cu un gust pe care până şi eu am reuşit să-l disting de celelalte. De culoare nu mă leg pentru că dacă deguşti vin alb şi vin roşu n-ai cum să nu-l observi pe ăsta, care-i roz.

Pe locul trei în topul celor mai trei s-a aflat un Muscat Ottonel sec, alb de culoare, cu un miros de-ţi venea să-l foloseşti în loc de parfum şi cu un gust inconfundabil. Sunt fanul strugurilor Muscat Ottonel de mic, dar vin făcut din ei nu băusem niciodată. Iar acum, când am băut, mi-a plăcut atât de mult încât l-am pus în top.

În ceea ce priveşte vinarsurile, am gustat un distilat Charente de 34 de ani care atunci când este sorbit ia foc instant (sau, mă rog, tu simţi că iei foc instant) şi un Jad eXtra Old de 28 de ani, mai liniştit puţin decât primul, dar venit tot cu gândul să te ardă. În ceea ce priveşte aromele, nu mă întrebaţi, pentru că n-am destulă experienţă ca să pot distinge ceva influenţe în băuturile astea. În schimb, vă pot arăta două poze făcute de colegul nostru fotograf, Adrian.

Revenind la vizita propriu-zisă, am văzut cum se ţine vinul pentru a fi cât mai bun cu fiecare an care trece, am învăţat că păienjenii sunt şi ei buni de ceva (păstrează umiditatea în încăperile în care stă vinul pentru a nu-i deranja evoluţia în timp), praful este şi el bun când vine vorba de vinurile vechi şi, nu în ultimul rând, am învăţat că un vin, ca să se păstreze, trebuie să stea într-o temperatură relativ constantă. Ei bine, în Beciul Domnesc, conform spuselor gazdelor noastre, se păstrează 8 – 10 grade Celsius indiferent de anotimp, fără ca ei să intervină în vreun fel. Altfel spus, construcţia e făcută în aşa fel încât să păstreze temperatura constantă fără vreun fel de tehnologie şi fără să depindă de vremea de-afară.

Concluzionând, o vizită într-o fabrică de vin şi într-o cramă te pot face să-ţi doreşti să ştii mai multe despre un domeniu care înainte nu te pasiona. Acum chiar am de gând să citesc mai multe pe net despre vin şi despre păstrarea lui, pentru că am nişte curiozităţi care nu se ştie când îmi vor fi de folos.

Mulţumesc, Alin Ioniţă şi Vincon pentru invitaţie!