Dezvăluire şoc!

Am elucidat misterul. Nu, nu e vorba de moartea lui Michael Jackson că-s sătul de ea de pe twitter.

Este vorba despre cazul mătuşii Tamara melodiei obsedante.

Da, aşa e … ştiam eu că talentele mele de detectiv nu vor da greş. Eram sigur că voi găsi sursa sunetului care îmi bântuia nopţile camera la ora şasă.

Această descoperire a fost o simplă coincidenţă ca să vă spun drept, dar tot eu sunt mai tare ca Sherlock Holmes şi voi ştiţi asta.

A fost cel mai frumos lucru din viaţa mea în ultimii 50 de ani, a venit ca Big Bang-ul … a fost neaşteptat şi a făcut schimbări drastice în logica gândirii mele. Şi, de ce să nu recunosc, în urma acestui caz rezolvat cu succes, îmi voi deschide birou de detectivi particulari.

Voi fi şeful meu, singurul meu angajat voi fi tot eu, voi păstra dosarele în arhivă cel puţin 25 de ani de la rezolvarea cazului, le voi păzi eu, voi lucra curat, voi respecta legea, voi plăti toţi banii la stat şi voi cere mai mult decât trebuie de la clienţi. În cele din urmă voi avea grijă (tot eu desigur) ca cele amintite mai sus să se desfăşoare conform termenilor şi condiţiilor întocmite de mine. Pentru reclamaţii … n-avem birou, dar nu vă trebuie.

Voi crea un număr de telefon special. Ceva gen: 072EUTOTEU » 0723886838 (sunaţi pe riscul vostru), sau dacă vreţi poate să fie un număr cu 8989, dar e firmă serioasă de detectivi particulari, în niciun caz linie erotica (sau puteţi încerca ceva după 12 noaptea, cine ştie?). Sau, mai simplu, sunaţi la unu unu doi şi cereţi cu mine şi-şi dau ăştia seama despre cine e vorba.

Vă aştept pe Strada Sediului MEU, ştiţi voi, nu mai explic!

Revenind, cred că vă întrebaţi care e melodia şi cum am descoperit-o. Să vă zic sincer, conform confidenţialităţii pe care o presupune cazul n-ar trebui să vă spun, dar pentru că vă cunosc şi pentru că EU sunt cel care are grijă ca termenii si condiţiile să nu fie încălcate, vă voi dezvălui misterul.

Se făcea că veneam de nu ştiu unde acum ceva timp, într-o seară şi mă duceam acasă. Când, deodată, ce văd? Din văzduh a ieşit un iepuraş. Vecinul, de la nu ştiu ce etaj, dădea în marşarier cu maşina lui albastr … tot datorită Terms of Service n-am să spun numărul, marca şi culoarea maşinii şi am să fac tot posibilul să evit pronunţia numelui vecinului, a locului de parcare, sau al meu. Şi cum spuneam, dădea în marşarier. Şi ce credeţi că aud? Exact maneaua din vehicul melodia despre care vorbeam mai sus.

Acum am ajuns la concluzia că nu toate maşinile au ţiuitul ăla naşpa când merg cu spatele şi vrea şoferu’ să atenţioneze pe ăia că dă el cu spatele. Asta are o melodie mai … plăcută (cică), dar înfiorătoare în acelaşi timp (că nu ştii de unde vine). Soarta făcea ca vecinul meu să plece în fiecare zi la ora 18:00 cu maşinuţa lui dragă spre locul de muncă, de aici şi ora exactă (şasă) la care armonia muzicală îmbiba aerul jegos al zilelor de vară.

Poate vă întrebaţi de ce cântecelul cu care ne stoarcem creierii se aude doar de o lună. Sau nu cred că vă întrebaţi, pentru că aţi uitat şi detaliul ăsta, dar vă zic eu. Păi, ţin să vă anunţ (nu că vecinul tocmai şi-a luat maşina, că ştiam că la asta vă gândiţi) că vecinu’ tocmai şi-a schimbat locul de parcare. Şi până acum nu dădea în marşarier când pleca, pentru că bolidul era parcat lângă trotuar şi pornea direct, băga în treapta I şi vruuum!

Fiind un detectiv cu experienţă şi cu foarte mulţi clienţi, n-am să vă cer bani pentru dezvăluirea tocmai făcută (mi-e milă de voi), eu să fiu sănătos!