Cum să-ţi vinzi produsul, dar în acelaşi timp să-l oferi gratuit
Despre prima mea participare la maraton
Atunci când m-am hotărât eu să folosesc mai bine puterea Twitter-ului (adică să trec de la stadiul de trimis update-uri cu ultimul articol de pe blog, la nivelul de discuţii, adică socializare, ceea ce reprezintă această reţea de microblogging), am avut impresia că datorită faptului că trebuie să generez idei pentru update-uri interesante, îmi scădea numărul de idei pentru articolele publicate pe blog.
Altfel spus, avem impresia că cele mai bune idei de articole puteau foarte frumos să fie dezbătute în 140 de caractere, în loc să trag de ele până ies măcar 200 de cuvinte, iar aici începea dilema: Ce fac eu cu ideea asta? O public pe Twitter, sau o fac articol?
Mi-a fost greu, recunosc, în primele câteva luni, să-mi dau seama cum pot face ca ideile mele să fie atât de multe, încât să n-am probleme de genul ăsta. Când a apărut Facebook-ul, s-a triplat dilema, că erau 3 canale în care trebuia să bag update-uri demne de dat mai departe, iar lucrul ăsta mi se părea de-a dreptul inuman.
Acum mai sunt şi pe Google+, deci patru locuri din astea. Vă daţi seama ce-ar fi însemnat pentru mine să mă fi înscris pe toate în aceeaşi perioadă de timp? Probabil renunţam brusc şi iremediabil la tot, lăsând doar blogul activ.
Ei bine, în realitate, lucrurile nu stau chiar atât de prost cum par. Acum parcă o parte din creierul meu gândeşte în 140 de caractere, alta în vreo 470 (atât parcă e permis pe Facebook) şi cealaltă în paragrafe întregi, ca pe blog. Google+-ul de multe ori merge mână în mână cu Facebook-ul, adică sunt cazuri în care ceea ce pun pe Facebook merită să apară şi pe Google+.
Recunosc fără niciun fel de reţinere că acum mi-e chiar uşor să scornesc idei pentru toate reţelele de socializare pe care activez şi să nu am impresia că trebuie să împart unele gânduri aşternute pe blog cu wall-ul de pe Twitter sau Facebook. Cu toate astea, mi-a fost o perioadă greu să mă acomodez cu toată cerea asta de informaţii, dar eu cred că m-a ajutat faptul că am ridicat ştacheta.
La tine cum este? Simţi că Social Media îţi seacă blogul de idei?
*photo via
12 Comments
Doamne cat uram „filosofii” care se apuca sa transforme FB in blog.. puii mei, mi se pare idiot sa-mi irosesc comentariile pe o platforma unde nu decidem nici eu nici autorul articolului.
Twitter prin scurtimea lui imi pare a fi benefic ideilor cristalizate, in nici un caz ideilor care merita dezbatute pe larg. Asa ca nu se suprapun deloc platformele …
Sunt 100% de acord cu ideea cum ca platformele nu se suprapun. De-aia nu prea ii inteleg eu pe aia care trimit pe Facebook toate update-urile pe care le scriu si pe Twitter.
La mine nu se pune problema asta, eu am alta. Mă ocup şi de contul de twitter al CF şi atunci întrebarea este: Să dau de pe contul personal sau de pe cel la care lucrez?
Depinde cui te adresezi si cat de interesati ar fi urmaritorii tai de ceea ce scrii pe CF. Uneori e bine sa dai pe CF si sa dai RT pe contul personal.
Social Media imi epuizeaza de multe ori ideile, ma consuma si ma face sa spun de multe ori lucrurile pe care e mai bine sa le scriu pe blog.
Dar nu poti ca dupa ce scrii pe twitter, sa dezvolti ideea pe blog? Nu cred ca s-ar supara cineva, mai ales ca pe twitter informatia dispare repede, iar pe blog ramane acolo forever
Da, ai dreptate, insa de multe ori mi se taie cheful dupa ce spun totul in 140 de caractere:D cel putin esentialul
avand in vedere ca nu toti cititorii blogului te urmaresc si pe twitter, merita sa incerci sa dezbati si pe blog subiectul
Eu asta aveam pe lista de rezolvat, insa pur si simplu nu am timp sa mai fac mare lucru pentru blog, chiar daca chiar incerc asta :) acum ma simt si de cacao sa tot dau doar update de articole pe facebook si google+, hai ca pe twitter mai activez asa din cand in cand, dar pe celelalte zici ca sunt robot :|
Stiu ce zici. Si mie mi-e greu in clasa a XII-a. Parca ma doare inima cand vad ca trece ziua si eu n-am scris nimic pe blog, twitter, sau facebook
Mie imi place twitter-ul pt ca nu trebuie sa trag de o idee, sa o dezvolt ca sa o pun pe blog. Parca mi-ar fi rusine sa scriu 140 de caractere pe blog. Asa twitter-ul imi permite sa raman lenes, sa dau ideea mai departe si sa nu o distrug. Da, consider ca daca o fortez o stric.
Eh, doar n-o sa scrii pe blog 140 de caractere doar ca sa ai un articol scris, dar sunt lucruri care merg spuse atat in 140 de caractere, cat si intr-un articol intreg. Avantajul, in al doilea caz, ar fi ca reply-urile sau comentariile de la articol ramana forever acolo, in timp ce tweet-urile se cam duc in timeline.