Cum mi s-a părut Nokia Lumia 1020
Dacă administrezi pagini de Facebook, s-ar putea să te intereseze studiul ăsta
I-am rugat acum câteva zile pe cititorii mei să vă transmită câte-un mesaj. Le-am promis un tricou în schimb, dar sunt sigur că nu acesta este motivul pentru care v-au scris. Ei ştiu şi înţeleg cât de mult munciţi şi câtă apreciere meritaţi, iar fiecare a încercat să vă încurajeze cum a ştiut el mai bine. Îi notez aici pe toţi.
Întuneric
Oamenii acestia merita intreg respectul nostru pentru performantele pe care le obtin (pornind de la moralitatea lor pana la rezultatele efective din competitii), caci eforturile lor se petrec intr-o societate tot mai inerta emotional, in care un handicap inseamna, de cele mai multe ori, usi inchise, marginalizare si ignoranta.
Dumezeu sa va ajute si sa va aprecieze eforturile !
Cred ca ei sunt deja invingatori in adevaratul sens al cuvantului si nu au nevoie de incurajarile noastre.
Ar fi bine ca atunci cand simtim ca nu mai putem face ceva din punct de vedere fizic,sa ne gandim la ei,la cat de puternici sunt si la faptul ca pentru ei nu exista decat “pot” si atat.
De la astfel de oameni ar trebui sa invatam mai mult.Ei reprezinta adevarata dovada de curaj,determinare,dorinta si reusita!
Tocmai de asta mi-am propus ca la inceputul anului 2014 sa incep antrenamentele pentru asta http://www.wingsforlifeworldrun.com/en/ si sper sa faca asta cat mai multa lume.
Nu sunteti invingatori daca obtineti rezultate.Atata timp cat participati,sunteti deja invingatori in lupta cu viata.Respect!
Oameni ambitiosi,
Dar mai putin norocosi,
Sportivi de elita
Respect merita!
Aveti tot respectul meu
Si-l veti avea mereu
Felicitari si plecaciuni
Voi sunteti CEI MAI BUNI :)
În viață, fiecare are necazul lui, iar eu mereu am găsit motivare când văd pe cei ce nu se lasă doborâți și își urmează visele. Mult succes, să dați tot ce aveți mai bun și să motivați o lume întreagă!
Unul din mulții susținători,
Olivian
Dragilor, daruirea voastra si puterea de care dati dovada reprezinta cel mai bun argument pentru reconsidera definitia persoanei cu dizabilitati intrucat mai grave sunt dizabilitatile nevazute- lenea, indiferenta. Dumnezeu pune mereu la incercare pe cei care pot trece prin aceste incercari si îi rasplateste cu dragostea si protectia Sa!
Sunt mandru sa vad oameni ca voi care inteleg sensul vietii ! Succes!
Al dvs. Vali, Mihai, Narcis, Viorica, Ion, Alina, Catalin , Melania, Maria……. si toti ceilalti oameni indiferent ce nume poarta va sunt sustinatori !
Te cunosc de la TV, ieri te-am văzut şi pe stradă
Mă uitam timid la tine, ceilalţi nu voiau să vadă
Erai vesel şi cântai şi mie-mi venea să plâng,
Tu erai tare frumos, eu doar fraier şi nătâng.
Să rămâi cum te-am văzut că tu ştii s-aduci lumină
Într-o lume supărată pe banal şi pe rutină.
Noi, ingraţii fără lupte, nu ştim cât îţi e de greu,
Dar ne plângem încontinuu şi ne prăbuşim mereu.
Dragul meu, tu eşti mai bun şi mai curajos ca mine!
Te-ai născut învingător, eu sunt mic pe lângă tine…
Îţi urez zâmbete multe, împliniri şi ciocolată
Mulţumesc că îmi arăţi că viaţa e minunată!
Datorită meseriei și a proiectelor în care am fost implicat, ani de zile am lucrat cu/alături de persoane cu dizabilități. Dincolo de pofta extraordinară pentru viață, în general am cunoscut doar persoane care nu s-au plâns niciodată de statutul lor, nu au căutat victimizare și poate ce este mai important, niciodată nu au acceptat mila nimănui.
Că trăim într-o lume destul de aspră am învățat, mai avem de lucrat doar la partea în care trebuie să fim mai sensibili la persoanele din jurul nostru, la oamenii care au cu adevărat nevoie de sprijin și consider că nu este niciodtă prea târziu să ne arătăm solidaritatea, fie ea și prin gesturi mici. Să fim fericiți că avem ce pune pe masă, că suntem sănătoși și ne putem bucura de viață, alții sunt atât de necăjiți încât fiecare zi este o reală luptă pentru supraviețuire. O luptă care de multe ori este copleșitoare. Și cum să nu te bucuri când astfel de persoane își înving propriile drame și fac tot posibilul să ducă o viață normală?
Sunt un om extrem de simplu, banal de simplu. Sunt ceea ce sunt datorită oamenilor din jurul meu, alături de care zi de zi încercăm să adunăm zâmbete. Eu cred într-o viață mai bună și în același timp știu că toate astea le putem avea doar dacă rămânem umani, dacă încercăm să evoluăm.
Adevărații învingători sunt cei care reușesc să găsească rezolvarea problemei, poate că ăsta este drumul ce trebuie urmat.
Vă rog eu mult! Nu vă ţineţi sufletele închise în chipuri triste și care nu își găsesc liniștea. VIAȚA este minunată și oamenii din jurul ei. Bucurați-vă azi de fiecare moment frumos din viața voastră. O să vă aducă multă motivație mâine.
Eu sincer am fost impresionată de imaginea asta de pe un site cu poze emoționante… Și aș vrea…
Aș vrea ca azi să mă iertați voi pe mine. Pentru că sunt un om care, deși fizic m-am născut sănătoasă, n-am ezitat să mă victimizez și să-mi plâng de milă în situații banale. Ca și când aș uita că lumea nu se învârte în jurul meu. Ca și când aș uita că există modele după care trebuie să mă ghidez, și anume oameni ca voi, care au puterea de a-și găsi curajul și puterea și a trece peste greutăți și de a realiza ceva important, ceva extraordinar. Vă respect, și de asta vă rog să mă iertați.
Dragă Cristian!
Comentez mai puţin de dragul premiului (răspund foarte prost la mecanismul “Morcovul şi băţul”) şi în esenţă, deoarece pentru mine, oamenii cu deficienţe au fost şi au răămas un exemplu de verticalitate, de tenacitate, de claritate a viziunii în viaţă.
Am cunoscut oameni cu dizabilităţi îngrozitoare şi cu performanţe imposibil de crezut din povestite! Cum aş putea eu să ignor un astfel de om, care este un exemplu de forţă morală şi de tărie a Visului, de tenacitate?!
Un alt aspect este cel al faptului că sunt oameni. OAMENI!
Oameni, înainte de orice altceva!
Şi dacă stau în cărucior, ce e cu asta? Înseamnă că abilităţile lor sufleteşti, intelectuale ar fi cumva mai prejos? Exemplu? Ludwig van Beethoven, Toulouse Lautrec. Doar două, dar cred ccă ajunge ca să ilustrez stupiditatea celor care se feresc de astfel de oameni, sub diverse pretexte.
Închei, mulţumindu-ţi pentru ocazia de a îmi exprima convingerile cu privire la această temă.
Mult succes şi, sunt mereu cu sufletul alături de toţi cei care sfidează planul fizic, care i-a văduvit într-un fel sau altul de un avantaj oarecare. EI sunt o permasentă aducere amine a faptului că SUFLETUL, CONVINGERILE INTERIOARE sunt ceea ce ne poartă prin viaţă cu fruntea sus!
Cu mult drag, Şerban
Sper că cei de mai sus v-au făcut ziua puţin mai bună şi v-au făcut să înţelegeţi că suntem cu toţii aproape de voi. Spor la antrenamente! Sunteţi adevărate modele pentru noi.
P.S.: Lista o să fie actualizată pe măsură ce se mai adună comentarii aici. Câştigătoarea tricoului este Bianca. Mulţumesc tuturor celor care au participat şi felicitări celor de la Olympus pentru campania „Susţinem adevăraţii învingători”!