…e Andrei

Cele mai funny persoane, din punctul meu de vedere, sunt copiii şi beţivii. Dacă despre beţivi am mai discutat în numeroase rânduri, cred că a venit timpul să vă povestesc şi o întâmplare în care a fost implicat un copil, la fel de amuzat ca majoritatea de vârsta lui.

Incidentul a avut loc acum multe luni, dar deabia azi mi-am făcut puţin timp să-l amintesc într-un articol. Problemă nu cred că este în acest caz pentru că nu e ştire care să apună, e doar o întâmplare ce poate fi povestită şi peste 100 de ani dacă are cine s-o facă.

Întâmplarea făcea că mă întorceam, într-o seară de primăvară, singur din păcate, spre casă, pe o rută … să-i spunem puţin mai ocolitoare. Nu-mi urmasem drumul uzual pentru că nu aveam chef, iar noul drum era printr-un părculeţ nu foarte departe de ceea ce numesc eu „casă”.

Faza a fost surprinsă sporadic, iar norocul neprevăzut care-mi gâdila glandele ce se ocupă cu râsul a făcut ca ceasul să arate peste ora 20:00, iar un copil împreună cu mama sa tocmai să părăsească parcul. Copilul transpirat după o joacă îndelungată, o ţinea strâns de mână pe mama sa, povestindu-i printre gâfâieli:

– Mami, ştii cine e băiatul cel nou?
– Nu, mami. Cine e?
– E Andrei

Bine, poate faza n-a fost atât de amuzantă, dar pe mine m-a făcut să schiţez un zambet această discuţie (probabil şi din cauza actorilor foarte bine aleşi) tocmai din cauză că băiatul s-a concentrat foarte mult pe numele celui nou, în loc să-i povestească mamei ce e cu el. Adică, de unde a venit, unde stă, fratele/vărul cui este, sau cum a ajuns să se joace cu ei? Nu! Tot ce conta era prenumele. De parcă mama sa, după prenume, avea o revelaţie şi afla tot arborele genealogic al puştiului.

Restul discuţiei, deşi cred că vreţi s-o aflaţi, n-am mai surprins-o din motive, să le spunem de direcţie. Pentru că ne îndreptam în direcţii diferite, eu cred că mă şi grăbeam puţin, n-am mai auzit şi continuarea dialogului. Totuşi, fie că vă vine să credeţi sau nu, e funny să asculţi copiii vorbind.

Cheers!