Cum e iPhone X dupa 2,5 ani de folosire fără husă și folie
Poți primi 3 ani de garanție la imprimantele Canon în 3 pași simpli
Adică atunci când vei deschide YouTube-ul de pe laptop, va arăta așa în partea de sus a ecranului:
Prima dată când am văzut împărțirea asta pe categorii a fost când mi-am cumpărat telefon cu Android și am deschis YouTube-ul de acolo. Se pare că funcția asta e pe Android de mult timp, dar zilele trecute YouTube a anunțat că o activează și pentru accesarea din browser a platformei, dar și pentru dispozitivele iOS.
Ca orice schimbare majoră, ea va venit treptat pentru toți utilizatorii și pentru toate platformele, deci dacă nu-ți apare încă va trebui să mai aștepți puțin, dar luna asta cred că vor face implementarea către toată lumea.
În cazul meu, feed-ul apare împărțit pe categorii atunci când îl accesez din browser, dar pe iPhone încă nu e nicio schimbare, deși am actualizat chiar azi aplicația YouTube.
La ce e bună această împărțire făcută de YouTube?
Pentru consumatorul de rând, adică cel care urmărește clipuri pe YouTube, partea bună e că acum va putea urmări clipuri în funcție de subiectele lui de interes. Categoriile alea sunt generate pe baza istoricului de vizionare al fiecăruia, deci probabil tu n-o să ai printre categorii lucruri pe care le am eu, pentru că e greu să urmărim fix aceleași clipuri. 😁
Totuși, e bine că acum putem alege să vedem doar clipuri pe anumite subiecte, dacă vrem să aprofundăm mai bine subiectele respective.
Pentru creatorii de conținut ar putea fi o oportunitate bună pentru a fi descoperiți de un public nou. De exemplu, dacă YouTube consideră că ceea ce public pe canalul meu se încadrează în categoria Smartphones, cei care urmăresc de obicei clipuri pe tema asta și dau click pe categoria Smartphones ar putea acum să vadă printre recomandări și clipuri de-ale mele, deși nu au interacționat niciodată cu conținutul meu.
Practic, în loc să mă afișeze YouTube ca recomandare printre clipuri cu muzică și gaming, acum am șansa să apar cu clipurile mele printre alte clipuri despre smartphones, iar dacă privitorul a ales să se uite doar la clipurile din acea categorie, e clar că are chef să vadă videouri pe tema asta, deci cresc șansele pentru mine de a-mi fi accesate clipurile.
Altfel, dacă nu ar exista aceste topicuri, dacă privitorul ar avea chef să asculte muzică și-i apare și un clip de-ale mele printre recomandări, cred că sunt mai puține șanse ca acel privitor să dea click pe clipul meu, când scopul pentru care a accesat el YouTube-ul este altul.
Totuși, acestea sunt doar presupuneri. Rămâne să vedem cum se va schimba comportamentul fiecăruia și cum vor fi influențate vizualizările creatorilor de conținut în funcție de aceste lucruri. Pentru că sunt și șanse ca majoritatea privitorilor să prefere în continuare să dea scroll în feed-ul de All recommendations, în loc să aleagă un topic de interess și să dea scroll în acel feeed.
A, iar aici găsești anunțul oficial făcut de YouTube pe tema asta.
2 Comments
Aceasta facilitate imi este de un real folos. Aleg un feed in functie de timpul disponibil – daca am sunt presat doresc sa-i vad pe cei mai buni dintre cei ma buni / cand sunt mai liber ma uit pe feed-ul general.
Exact așa îl voi folosi și eu. 👍🏼