S-a terminat. Am ajuns în momentul în care am prins atât de mult curaj încât să scriu şi asta. De vreo 3 luni stă titlul în draft, dar n-am avut până acum puterea să-l scriu (nici acum nu ştiu cât de bine o să fie).
Sportul pentru mine a însemnat foarte mult, dar obligat oarecum de programul de la liceu, a trebuit să renunţ. Decât să fac două lucruri proaste, mai bine fac unul, dar bun. Iar cum sportul nu reprezintă un viitor în perspectiva mea (adică nu asta vreau să urmez), am preferat să trag mai tare de liceu.
Câteva gânduri la 4 luni de stat degeaba după 5 ani de alergătură?
1. Acum vă înţeleg când spuneţi că nu mâncaţi sănătos, sau că la micul dejun ajunge o cafea. La ce-ţi trebuie mâncare sănătoasă când tu nu te simţi deloc prost dacă mănânci numai porcării? Eu eram obligat de sport să mănânc sănătos, că dacă băgam prostii în mine, se vedea la antrenament. Acum îmi dau seama că sunt ok şi aşa, dar nu-mi place cum sunt acum.
2. Sportul te face un om mai calculat şi mai ordonat. Asta nu voi nega niciodată. Comportamentul meu s-a schimbat radical de-atunci şi pot spune că sportul m-a ajutat să mă şi maturizez.
3. Sportul te căleşte. Când m-am apucat eu de atletism eram galben ca o lămâie şi pricăjit ca un pui de găină. Stătusem în casă ca la incubator, fără să văd lumea, sau să mă mişc. Fotbalul din curtea şcolii nu era de-ajuns. După vreun an de muncă au început să mi se coloreze obrajii într-un roşu omenesc şi să fiu mai rezistent (atât la efort, cât şi la frig, sau la îmbolnăviri).
4. Sportul te face să socializezi. Chiar dacă am avut de înfruntat sute de duşmani, în afara curselor eram prieteni. Colectivul te schimbă, asta nu voi nega niciodată. Te învaţă să împarţi ceea ce ai, să-ţi dai seama ce-s ăia prieteni şi să vezi că dincolo de prima impresie se ascund sute de gânduri care abia aşteaptă să fie făcute publice.
5. Sportul îţi deschide multe oportunităţi (asta se leagă cumva şi de punctul 4). Am cunoscut ţara mai bine decât foarte mulţi colegi de-ai mei de liceu. Am umblat prin cantonamente mai mult decât vă puteţi imagina. Am trecut şi graniţa de vreo 3 ori datorită sportului. A fost şi de muncit, dar a fost şi frumos, iar în timp ce unii dintre adolescenţii de vârsta mea pierdeau nopţile şi zilele prin baruri, fumând şi bând, eu eram undeva la munte sau la mare muncind. Nu mi-a fost niciodată ruşine să recunosc faptul că n-am încercat niciodată să fumez (adică n-am încercat să fiu cool), sau că fac atletism, sau că n-am cine ştie ce performanţă în sport. Era munca mea, iar eu o apreciam cum ştiam mai bine.
6. N-am să regret nicio secundă din viaţa mea de sportiv, chiar daca performanţele la nivel naţional nu prea au fost remarcabile. În fiecare zi simt un gust amar pentru că nu mai alerg, dar în acelaşi timp mă bucur că am făcut-o cât s-a putut şi că am câştigat toate lucrurile de care vă spuneam mai sus.
Continui să-i admir enorm pe cei care fac sport (indiferent de ramura pe care excelează) şi voi continua întotdeauna să-i sfătuiesc să nu se lase pe tânjeală, pentru că vor regreta nespus mai târziu. Eu am dat tot ce-am putut, iar când nu s-a mai putut (excluzând şcoala, au fost şi câteva probleme de sănătate), m-am oprit.
WooW ai făcut atletism de performanţă. Asta e o mare chestie. E foarte grea treaba asta cu alergatul şi nu oricine o poate face. Acuma o lună a fost Crossul Loteriei Romane la Iasi. unde am alergat peste 5 mii de oameni, la care am participat şi eu. Nu sunt eu cine ştie ce atlet dar am fost foarte satisfacut dupa ce am terminat cursa a fost foarte dificila pentru mine am terminat printre primii 1000 cred sau mai putin nuştiu exact .Dar că am terminat a fost o realizare e foarte dificil atletismul. Eu am ceva probleme cu inima, dar asta nu mă impiedica să joc baschet,fotbal mai ies la alergat seara,ciclism. inca de mic am fost putin mai plinut dar nu pentru că eram sedentar eram toate ziua pe afara dar pur şi simplu organismul meu nu ardea grasimile cum trebuie. Până în vara asta când am descoperit si eu ce înseamna vointa şi să vrei să scapi de surplusuri. Am slabit vreo 16 kg in 2 luni jumatate. i-am surprins pe toti şi nu am tinut nici un regim alimentar doar vointă şi mult lucru. Toată lumea mă intreba care e secretul ce am facut. Dar nu am facut nimica special doar exercitii, multe ca sa lupt cu organismul meu lenes. Vă spun sportul îti da cea mai mare satisfactie,incredere in propriile forte şi etc.
eu am fost invers tie in legatura cu organismul. organismul meu are prea repede toate grasimile. de-aia la 1.85m am 60kg. nu pot sa ma ingras. in vremurile bune aveam 63kg, dar nimic mai mult :))
eu am 1.77 si 67 de kg si nu ma consider gras . nu is slab dar nu am grasime is lucrat frumos cum s-ar zice=))
Tu te pricepi mai bine, asa ca vreau sa te intreb ceva. Nu cumva faptul ca ai facut sport exact in anii astia ai dezvoltarii o sa te afecteze si putin cam negativ? Corpul tau, poate obisnuit fiind cu efort zilnic, nu se va atrofia mai repede din cauza lipsei exercitiului? Ai facut totusi exact in anii critici in care corpul se dezvolta si din cunostiintele mele (aproximativ lacunare, dar cele care sunt, sunt acolo ine stabilite) despre medicina asta o sa te afecteze pe viitor. Ai consultat vreun doctor in ce priveste asta? Iti recomand totusi, nu stii la ce te poti astepta.
nu, nu o sa am probleme, pentru ca in cazul meu nu e vorba de foarte multa masa musculara care a crescut brusc. nu stiu daca ar trebui sa consult vreun doctor, avand in vedere ca antrenorul mi-a spus ca n-o sa am nicio problema (nu-s singurul care se lasa de sport la varsta asta), iar mama (care lucreaza in domeniu) la fel
Atunci e bine. Ti-am spus nici eu nu eram sigur. E pacat totusi ca te-ai lasat, dar asta e.
Bravo si felicitari pentru viata sportiva pe care ai avut-o, eu am fost la fotbal si imi facusem acasa un fel de sala de forta :) aveam 1.80 si ~ 60,70 Kg.
Am plecat la facultate si am renuntat la tot, nu mai aveam cum sa mai practic si in 2 ani am luat ~30 kg. Acum cu greu scad sub 90 si am 1.78 :))
Viata sanatoasa este benfeica din toate punctele de vedere, trebuie sa fac cumva sa reiau macar asa de intretinere activitatiile sportive.
eu in 4 luni n-am luat nimic in greutate si nici nu cred ca voi putea lua vreodata :)) decat daca mi se schimba metabolismul
Si eu m-am lasat de karate dupa 4 de practica.Nu-mi prea mai permitea programul cu scoala.Acum imi pare rau.M-am dus insa la handbal si fac si acum.Chit ca o sa ma duc la un antrenament pe saptamana cand voi fi cu bac-ul,nu prea vreau sa ma las.
Voie buna.!
Multumesc pentru ca ai trecut pe-aici. E bine ca ai gasit alinare in alt sport si esti dispus sa-l continui, chiar daca nu faci performanta foarte mare.
Dupa ce te pui la punct cu timpul, reapuca-te de sport. Nu trebuie sa faci performanta, dar nu spune nimeni sa nu misti. Eu am stat 5 ani departe de Karate, dupa ce timp de 5 ani m-am antrenat cot la cot cu campionii nostri. Am revenit in dojo si, chiar daca am luat-o mai incet, tot fac timp de 3-4 ori pe saptamana pentru 2 ore de antrenament. Deci mai este speranta ;)
te admir pentru ca-ti faci timp sa te misti de 3-4 ori pe saptamana si-ti multumesc pentru incurajare. poate prin vacante macar imi fac timp sa ma misc. sportul e sanatate curata, nu pot sa renunt asa la el
Este bine sa faci sport de mic copil de 6-7 ani ca sa te dezvolti si sa ai conditie fizica, dupa ce te lasi este mai greu, incepi sa mananci mai mult devii mai greoi deoarece intrii in alt ritm al vietii.
eu inca nu am devenit mai greoi, dar cred ca a trecut prea putin timp de-atunci. ritmul intr-adevar mi l-am schimbat si chiar nu-mi place deloc cum am ajuns
Salut! Desi este mai veche aceasta postare vreau sa-ti zic ca ma regasesc si eu printre aceste ganduri expuse de tine. De la 13 ani si pana la 19 cand am terminat liceul sportiv, am facut atletism de performanta( 60m,100m,200m),apoi a urmat facultatea in alt domeniu. Ce vreau sa subliniez este faptul ca anii aceia sunt inca vii in memoria mea, colegii, profesorii. A fost o perioada care mi-a marcat dezvoltarea ulterioara, asa cum ziceai si tu, doar acum la 27 de ani observ cum arata si se simte un om normal, un lucru nu prea placut. Te felicit pentru articol si stiu exact ce trairi te incearca. Sa auzim numai de bine!
Îţi mulţumesc pentru comentariu şi pentru gândurile frumoase! Eu încă sunt la liceu şi mai am puţin timp să mă mişc. Nu e ca şi cum aş face sport de performanţă, dar nici nu stau degeaba.