Hai să ajutăm o echipă de gimnaste să-şi îndeplinească visul

Am început să fac atletism în clasa a VI-a. După câteva luni de antrenamente, antrenorul meu mi-a spus că sunt pregătit să merg în primul meu cantonament. A fost cea mai bună veste primită până atunci. Totuşi, când am ajuns acolo, voiam să mă întorc acasă după prima zi de alergare. Antrenamentele mi se păreau imposibile, asta deşi eu făceam întotdeauna mai puţin decât ceilalţi, pentru că eram încă la început.

Atunci am primit prima lecţie despre voinţă. Mi s-a spus că după cantonament, dacă vreau, pot să mă las de atletism, că poate nu-i un sport care să mi se potrivească, dar dacă renunţ încă de la început înseamnă că sunt slab şi că nici n-ar fi trebuit să mă apuc. Şi m-am ambiţionat să trec de cantonament. Nu mă făceau pe mine nişte alergări! Şi a început să-mi placă atât de mult, încât am renunţat abia 5 ani mai târziu, când a trebuit să-mi prioritizez cumva activităţile.

Am învăţat în acei 5 ani de pregătire ce înseamnă să faci şi sacrificii în sport. Am învăţat că sportul nu-i cel mai uşor lucru din lume, că trebuie să-i dedici mult mai mult timp, nu doar cel pe care-l dedici când eşti la antrenamente, dar în acelaşi timp am învăţat şi că sportul nu mă dezvoltă doar din punct de vedere fizic.

Am scris introducerea asta de 3 paragrafe pentru că luna trecută am mai învăţat ceva despre sacrificiile în sport. Am fost pentru prima oară în viaţa mea la un antrenament de gimnastică, iar sportivele avea vârste cuprinse între 9 şi 11 ani. Totuşi, cea mai mică dintre ele, cea care încă nu făcuse rost de echipament, avea doar 6 ani.

Credeam că atletismul a fost greu, dar când am văzut cum decurge un antrenament acolo mi-am dat seama că eu am scăpat uşor. Când am întrebat cât se antrenează fetele zilnic, antrenoarea a spus că vreo 3 ore. Eram cu Cristi şi Dragoş şi am ajuns cu toţii la concluzia că, dacă am fi fost în locul fetelor, n-am fi putut trece de partea de încălzire. Nu spunem de antrenamentul propriu-zis, că încă de la încălzire ni s-a părut extrem de complicat ce fac ele. Şi nu mă faceţi să vă reamintesc vâsta lor.

Ca experienţă, a fost foarte interesant să stau şi să privesc, dar în acelaşi timp am început să mă întreb dacă eu aş fi fost în stare să fac asta. La 9 ani nu ştiu dacă aş fi suportat un mediu atât de strict, în care să trebuiască să mă chinui 3 ore pe zi ca să-mi iasă anumite procedee aşa cum trebuie. Dacă la atletism fiecare aleargă cam cum vrea, la gimnastică trebuie să faci exerciţiile ca la carte, fără excepţii.

În schimb, fetele mi-au dat o lecţie foarte bună despre sacrificii. Nu contează cât de greu este să faci ceva, atât timp cât îţi doreşti să-l faci şi munceşti la el cu tot ce ai.

Şase dintre fetele din imagini se pregătesc pentru una dintre cele mai importante competiţii de gimnastică pentru vârsta lor, Borovets Cup Aerobics Open 2014, ţinută în Bulgaria. Din păcate, au nevoie de un sponsor care să le asigure taxa de participare şi plata cazării, altfel ratează această şansă de a se remarca la nivel internaţional. Mult nu e, dar e destul încât să nu se poată face fără ajutorul unui sponsor. Şi e al naibii de frustrant să ştii că te-ai antrenat cât ai putut de mult pentru competiţia asta, iar acum a apărut o problemă pe care n-o poţi controla.

Am hotărât să oferim din partea Kooperativa 2.0 mai multe advertoriale şi bannere pe site-urile din portofoliul nostru în care să promovăm sponsorul care hotărăşte să le ajute. Pentru noi nu e cine ştie ce, dar pentru fete sigur va conta enorm.

Dacă le poţi ajuta pe fete, te invit să trimiţi un mail pe chinezu@chinezu.eu pentru detalii. Dacă nu, un share ar fi de ajutor. Povestea lor ar merita trimisă mai departe.

Pozele din articol au fost făcute de Dragoş Asaftei. Tot la el găsiţi mai multe detalii despre viitoarele campioane.