Hai să zburăm! part. 2

Click pentru partea 1

Cu ochii înlăcrimaţi, încheie scrisoarea, o semnează, o pune într-un plic şi începe să se pregătească…

– Vrei să vin cu tine? îl întreabă mama sa văzând-ul atât de trist
– Nu, mulţumesc. Am să mă duc şi am să-i citesc personal scrisoarea. De-acolo, de unde a ajuns, sper sa audă ce vreau sa-i transmit
– Sigur te va auzi, nu-ti face griji!

A plecat. Cu paşi mici, parcă nevăzuţi şi cu sufletul greu, spre locul în care se afla acum tot ce a mai rămas din EA. Corpul neînsufleţit şi plin de răni cauzate de accident.

Deşi îşi dorea să fie tare şi se îmbărbăta pe tot parcursul drumului, a plâns continuu. Pentru el era ceva neobişnuit. Nu mai pierduse pe nimeni atât de important, în circumstanţe atât de drastice. Parcă şi-ar fi dorit ca rolurile să fie inversate, exact cantr-o scenă de teatru.

Până acum, pentru el moartea era doar un joc prost de teatru în care actorii îşi însuşesc ce rol vor, când vor. De când a aflat de incident, şi-a schimbat total viziunea despre teatru şi parcă acest joc stupid devenea unul complicat, executat de nişte experţi care nu-şi schimbă rolurile nici în ruptul capului. Era ferm convins de faptul că ea îşi merita mai mult decât orice viaţa şi că trebuia să reuşească şi să-şi construiască un viitor perfect, dar actorii buni niciodată nu-şi împrumută rolurile în cadrul aceleiaşi piese, deci nimic nu putea fi schimbat.

„Mai bine pierzi un minut din viaţă decât să-ţi pierzi viaţa într-un minut”; erau cuvintele ce-i îndrumau ei viaţa în fiecare moment. Prefera să muncească în plus pentru ca reuşita să întârzie decât să rişte şi să piardă tot.

Momentul de neluciditate îi fusese fatal. Acum, cuvintele nu-şi mai aveau niciun rost. Totul se întâmplase anapoda, exact împotriva legii pe care o urma atât de strict. Pentru el, tot ce ţinea de prezent şi viitor se transformase într-o ceaţă deasă. Vedea doar trecutul fericit prin care trecuseră cei doi şi pâcla care îl apăsa tot mai greu pe suflet.

Fiecare pas aşezat pe asfalt parcă dorea să rămână acolo. Negura în care se afla avea efect de magnet asupra lui. Era împotriva voinţei sale, de parcă nu voia să-l lase s-o vadă şi să-i citească scrisoarea. Cu toate acestea, gândindu-se la chipul ei, îşi contiuă suspinând drumul prin jungla plină de spini…

Va urma…