M-a întrebat Mariciu cam cum aş vedea eu continuarea poveştii lui Harap Alb şi n-am putut să mi-l imaginez decât aşa cum vă descriu mai jos.
La nuntă, printre cadouri, se află şi o bicicletă. E o cursieră roşie, care are prinsă pe cadru o teacă pentru sabia lui Harap Alb şi, pe ghidon, un GPS.
– Draga mea soţie, uite ce bicicletă faină am primit. Aş putea să merg la vânătoare cu ea. Sau în război. Cine crezi că o să mai aibă bicicletă în război?
Fata Împăratului Roş se uită la cât de copilăros şi imatur a devenit Harap Alb din cauza unei simple biciclete şi încearcă să-l aducă pe drumul cel bun:
– Frumoasă, dragul meu. Foarte frumoasă! Dar cu calul cum rămâne? Nu-l poţi lăsa aşa. Ai văzut ce bun este.
– Calul ţi-l las ţie. La ce-ţi trebuie cal când ai bicicletă?, zice Harap Alb în timp ce se ridică pe o roată şi pedalează printre mesele de nuntă. Uită-te numai câte viteze are.
Soţia îşi dă seama că n-are nicio şansă să-l convingă pe Harap Alb cât e de caraghios pe bicicleta aia (mai ales dacă merge în război cu ea) şi se duce la Setilă:
– Auzi, tu? Bărbate-miu a luat-o razna. Nici nu ne-am căsătorit bine, că el deja nu mai e bărbatul de care m-am îndrăgostit. Cum aş putea să-l aduc pe calea cea bună?
– Stai liniştită. Am să-i chem pe Ochilă, Fomilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă şi mergem să discutăm cu el, ca de la bărbat la bărbat.
Fata de Împărat s-a liniştit şi s-a dus în Palat să se odihnească. Jumătate de oră mai târziu, revine în curtea regatului şi îi găseşte pe cei 5 râzând şi distrându-se de mama focului.
– Ghici ce?, zice Harap Alb în timp ce se întoarce spre soţia sa. Ochilă avea acasă un cronometru cu care n-avea ce face şi am hotărât să-l testăm acum. Facem pe rând sprinturi pe bicicletă, iar la sfârşit vedem cine-i cel mai bun. Eu urmez. Să-mi ţii pumnii! Te iubesc!
Toată joaca a pornit de la o provocare ridicată la fileu de revista de benzi desenate Harap Alb Continuă, care luna aceasta ajunge la a 5-a ediţie. În primele 4 ediţii a fost relatată povestea lui Harap Alb aşa cum a făcut-o Ion Creangă, iar începând cu a 5-a ediţie, povestea va continua pe cont propriu, ca să zic aşa.
Eu am gândit varianta asta a continuării poveştii. Dacă te simţi inspirat, te rog să-mi laşi într-un comentariu varianta ta, iar eu voi premia cele mai interesante comentarii cu câte-un abonament la revista „Harap Alb Continuă”. Ai timp până pe 19 iunie să laşi un comentariu cu varianta ta de poveste. Ce zici? Te bagi?
Şi-am încălecat pe-o şa (de cursieră) şi v-am zis povestea mea.
E clar că Harap Alb nu s-a făcut biciclist că nu erau pe vremea aceea, dar ar fi putut să ajute la inventarea acesteia.
Povestea lui Harap Alb continuă pe cont propriu cam așa:
Harap Alb începe să se confrunte cu treburile lumești din ce în ce mai mult. Aventurile pe care le-a trăit până acum l-au făcut să se abată de la realitatea în care oamenii trăiau pe vremea aceea. Așa că Harap Alb a socotit să se întoarcă printre oamenii normali din regat. Partenerii săi s-au așezat și ei la vatra lor, așa cum le șade bine unor super eroi.
Numai că Harap Alb avea să cunoască noi provocări, pe care nu le-a mai întâlnit până acum. Nu toți sătenii erau războinici și nu toți copiii se credeau super eroi. Sătenii aveau potențial de dezvoltare, dar nu făceau decât să se plângă de cât de greu o duc, indiferent de oportunitățile văzute sau nevăzute pe care regatul avea cât de cât bunăvoința să le ofere.
Într-o dimineață, Harap Alb a plecat să admire peisajul de pe dealurile care-i ofereau perspectivă asupra unei bune părți din acesta. Luase și 3 copii șugubăți cu el care se aflau în zona vârstei de 12-14 ani. Vroia să le arate din frumusețile naturii și a peisajelor. Au aprins un foc în care se pregăteau să gătească trei iepuri la proțap, când o negură de fum alb a cuprins ținutul. De le depărtare, negura de fum alb era înălțată de la sol cam 2 metri.
Harap Alb știa că ceva nu este în regulă. A îndemnat copiii să gătească iepurii la proțap așa cum știau eu mai bine și a coborât către așezare. Oamenii de acolo erau panicați, atât de panicați încât unul dintre ei sărise pe Harap Alb cerând cu disperare ajutor.
– Nu mai avem tăiș la coase, ne-au rămas doar cozile de topor, vârfurile de la furcile cu care aranjam fânul nu mai există! Harap Alb, fă ceva!
– Cine v-a furat uneltele de lucru?
– Nimeni, pur și simplu au dispărut! S-au dizolvat precum sarea în foc, precum soarele în noapte!
Harap Alb controlase sabia pe care o purta mereu în teacă și de care nu se putea despărți niciodată. Era o sabie strălucitoare din metal.
Sabia se dizolvă sub ochii săi, transformându-se în cenușă albă. Negura de fum alb dizolva orice obiect metalic pe măsură ce se atingea de el. Harap Alb își pierduse sabia sub ochii săi. Tot ce era metalic dispărea sub ochii săi în timp ce țăranii alergau disperați.
– Toate cele trei mori de grâu au căzut! Urlă unul dintre țărani.
Tot ce era din metal se spulbera sub efectul ceței albicioase ce cuprinse ținutul. Harap Alb nu mai avea sabie, nu mai avea armură, nu mai avea nimic metalic pe el. A luat o găleată cu mâner metalic nedizolvat încă și a urcat înapoi pe deal alături de copii.
Pe deal, mânerul metalic nu se dizolvase pentru că ceața albă nu urca mai mult de 2 metri. În schimb, Harap Alb nu mai avea nimic din cele avute până acum. Tot ce era din metal dispăru.
– Harap Alb, sunt gata iepurii la proțap! Le-am pus busuioc, piper și coriandru, ar trebui să aibă un gust fabulos. Vin-o să mănânci alături de noi.
Harap Alb nu se mai confruntase cu așa ceva până acum. Era complet lipsit de arme, de armură și de nădejde. Cine a făcut asta? Cum? De ce?
Foooarte faină varianta ta. Mai ales că te lasă aşa, în suspans. Şi n-o să ştii niciodată ce urmează. :))
Mersi!
Păi mai departe merge de o continuare din orice perspectivă :)