Ce dronă mi-am luat, cât costă și primele impresii
Un clip de promovare excelent: Zid și făcut
Când a anunțat Instagram că introduce posibilitatea de a urca galerii de fotografii, au apărut foarte repede oameni care au început să folosească acest lucru într-un mod creativ.
Unii au făcut mini-seriale prin intermediul galeriilor (adică fiecare fotografie din galerie reprezenta un episod din serial), alții au început să urce panorame sub formă de galerii, ca să creeze un efect fain. Uite mai jos cam cum se vede panorama pe care am urcat-o eu sub formă de galerie pe Instagram:
Pe lângă faptul că, în sfârșit, poți folosi și pe Instagram panoramele pe care le faci, acest tip de conținut este și destul de atractiv pentru cei care te urmăresc.
Dar cum urci astfel de panorame sub formă de galerie?
Ei bine, ca o panoramă să aibă efectul de mai sus, trebuie ca imaginea să fie împărțită în mai multe fotografii pătrate. Cea mai simplă metodă găsită de mine pentru acest lucru este prin intermediul unei aplicații mobile numite Swipeable, pe care o poți descărca de aici.
Pentru smartphone-urile cu Android am ales să-ți arăt aplicația care are cele mai bune review-uri, dar neavând un device pe care s-o pot testa, ar fi bine să încerci și altele, dacă nu ești mulțumit de cea aleasă de mine. Se numește PanoramaCrop și poate fi descărcată de aici.
Asta-i tot. Spor la crearea de conținut vizual fain! :D