Ce este un jurnal până la urmă? Vorbesc de unul personal, nu de unul de călătorie, sau mai ştiu eu de care. E o înşiruire de sentimente şi trăiri dintr-o zi banală de viaţă. Să-mi explice şi mie cineva importanţa lui, vă rog.
Unii simt nebuneşte nevoia să-şi amintească de momentele în care au fost supăraţi, fericiţi, nervoşi, sau cu gânduri de sinucidere. Oare de ce? În străinătate, dacă nu ai un jurnal personal, nu exişti (mă rog, mai nou sunt scrise pe calculator, dar până acum erau scrise de mână). Cu ce te ajută mai exact, mai ales că numai tu ai acces la el?
În România de ce nu prea se practică? Noi suntem mai inteligenţi, sau de la atâtea probleme nici chef de scris jurnale nu avem?
Si mie imi place sa tin minte cat mai multe chestii, dar nu cand am fost suparat etc :))
De obicei fac poze cam la orice consider eu ca ar merita sa fie tinut minte ;))
da, cu pozele-s de acord, dar nu sa scrii: „4 ianuarie 2011: azi m-am certat cu floredana. e o proasta!”
„5 ianuarie 2011: m-am impacat cu Floredana, acum suntem cele mai bune prietene. nu e chiar asa proasta, mi-am cerut scuze”
Bre, știi cum e când vorbești cu femeia iubită pe mess și apoi recitești arhiva? Asta cred că fac și aceștia, recitesc ce au scris pentru a nu uita ce au făcut odată. Pe vremea lor… cum vor spune nepoților.
înţeleg, dar nici chiar asa. vorba lui Ndrey, mai bine faci o poză
Eu am avut un jurnal pe la 10 ani.Scriam in el despre toti baietii pe care ii placeam.Il gasisem acum ceva timp si ma amuzam de faptul ca in fiecare zi optiunile mele se schimbau:)).
Cred ca oamenii tin un jurnal pentru a memora mai bine reactiile si ideile pe care le-au avut in anumite momente.Ii ajuta mult pe cei care vor sa se cunoasca mai bine.Cel putin asa e pentru mine…sau era,in fine.Momentan in afara de blog,pe care ma mai descarc ocazional,nu mai am alt soi de jurnal.
O alta varianta ar fi lipsa atentiei,sau a prietenilor,sau pur si simplu dorinta de a avea pe cineva care sa asculte toate bazaconiile care ii trec respectivei persoane prin minte.
Btw,intr-adevar,cred ca noi,romanii,suntem totusi mult prea preocupati de problemele noastre,pentru a pastra frustrarea doar pentru foile jurnalului.Romanu’ vrea sa stie toata natiunea ce crede si ce trista e viata lui,mai nenorocita decat a oricarui alt om…
daca tot ti-ai facut curaj sa comentezi, hai sa te intreb: pana la cati ani ai scris in jurnal?
un jurnal la 10 ani mi se pare ok, de-aia intreb :D
Cred ca aveam vreo 11,12 ani cand m-am lasat:))
ai scăpat, eşti normală :))
Vai,Doamne..normala!?eu?:))..nu cred..poate doar in privinta asta:D
Cine te-a mintit ca in strainatate daca nu ai un jurnal nu existi?
Stiu unele persoane care se calmeaza scriind in jurnal. Unele lucruri le uiti daca nu le scrii. Si zic eu ca e pacat sa pierzi amintiri frumoase. Le scrii intr-un jurnal si la 30-40-50 de ani vei citi si-ti vei aduce aminte cu bucurie de ce nazbatii sau cat de cuminte erai in tinerete.
Mie mi-e lene sa scriu dar cred ca ar fi interesant ca peste ani sa-mi citesc jurnalul.
bine zice si @ndrey. O poza face cat o mie de cuvinte. Asta e si avantajul unui jurnal pe calculator. Mai scris, mai o poza.
mai un blog in care spui ca ai injurat-o pe aia de la magazin, mai o poza la un eveniment, ai facut o treaba de 1000 de ori mai buna decat un jurnal, nu?
Exact. De fapt majoritatea blogurilor de la noi sunt de tip jurnal. Un jurnal mai 2.0 dar tot jurnal.
Jurnalele sunt scrise ca sa poate fi citite pe ascuns si de cei care nu trebiue. Asta e cam singuriul motiv pe care-l vad. Adica il scrii in ideea ca nu se uita nimeni, dar undeva, ceva de genu subconstient, stii ca o sa fie citit si de altii.
Nu cred ca jurnalul e ceva necesar… ca nu suntem chiar toti schizofrenici, unii isi mai aduc aminte ce au facut si cine sunt si au fost.
La partea cu jurnalele nu ma pricep. Nu pentru nu ca mi-as fi dorit sa am un jurnal, ci pentru ca niciodata nu am fost in stare sa ma tin de unul. Asa ca mi-am luat gandul repede, pe la vreo 12 ani, cred. Pe unii ii ajuta, pentru ca se descarca, au senzatia ca cineva ii asculta si in acelasi timp nu ii judeca. Blogul este un fel de jurnal, dar doar un fel. Cand stii ca altii te citesc, nu poti scrie chiar tot ce simti. Poate ca nici nu vrei.
iar daca scrii chiar ce simti, altii nu te mai citesc, pentru ca nu-i intereseaza faptul ca tu te-ai certat cu tanţa şi că-i o proasta, pt că niciunul dintre cititori n-o cunoaşte
ash fi de acord cu acest jurnal numai in cazul,cand l-ar citi cineva dupa ce mor,nu de alta dar prin acel jurnal gandesc ca trebuie sa scri tot cea ce faci cat traiesti si ca sa nu spun ca vrabia viseaza ,mi-ash dori ca acel jurnal sa fie folosit drept un scenariu de film,carte