Dacă ar fi să ajung vreodată la concluzia că trebuie să renunţ la blogging, probabil m-aş opri brusc. N-aş cere scuze nimănui pentru ce fac şi nici nu v-aş mulţumi pentru că m-aţi suportat. Dacă ar fi, totuşi, să anunţ cumva, cred că ar trebui să-mi găsesc o scuză destul de bună şi plauzibilă, lucru care în rândul bloggerilor e cam greu de identificat.
Încep să cred că unii îşi compun articolele prin care anunţă că se lasă de blogging doar ca să vadă cât de mulţi sunt cei cărora le pasă. Partea proastă este că ei tind spre zero, iar un comentariu cu „de-abia aştept să te întorci” este ca să nu te simţi tu prea prost (adică să ai impresia că într-un timp chiar te citea cineva), sau ca să primească ei un ultim backlink de la tine.
Cât despre articolul în sine, nu reuşeşti să ne impresionezi. Aceleaşi scuze le-am mai citit şi la 124548543 de bloggeri. Sunt sătul de fraze gen „nu mai am idei” sau „decât să scriu o dată pe săptămână, mai bine nu mai scriu deloc”, „trebuie să-mi fac ordine printre gânduri”, „mai am câteva chestii personale de rezolvat, de care nu pot să vă spun”, „nu mai am timp”, „nu mai are niciun rost”, „am nevoie de o pauză mai lungă”, „nu ştiu cum să vă spun că sunt un prost”, iar exemplele pot continua.
Dacă te laşi de blog, nu trebuie să faci o tragedie din asta. Nu eşti nici primul, nici ultimul care o face, iar pe unii chiar s-ar putea să-i avantajeze faptul că tu renunţi (încă unul care cade din ZeList, gTopStats şi trafic.ro). În plus, dacă n-ai făcut nimic demn scris în cartea de istorie a online-ului, salutare taică şi noroc, cum ai venit, aşa ai şi plecat.
Crezi că mă impresionezi cu smiorcăieli? Crezi că împresionezi pe cineva cu articole emotive în care îţi anunţi retragerea? Deloc! Dacă „simţi că ai nevoie de o pauză ca să-ţi pui la punct nişte lucruri despre care nu poţi să ne vorbesti”, just do it, fără anunţare prealabilă.
Înţeleg, tu ai cititori fideli, tu pentru ei faci asta. Tu erai gluma de dimineaţă a doi dintre colegii tăi de clasă, erai mândria părinţilor tăi, care povesteau celor de la serviciu cât de blogger eşti tu. Acum, că te-ai lăsat, n-au decât să caute în celelalte 41.999 de bloguri unul care să se apropie de performanţele tale, cu toate că eşti sigur că online-ul se opreşte brusc acum, că ai luat tu pauză.
Si eu cand am citit titlul am crezut ca te lasi >:P
Grim Cris in the mix.
Cin’ te-a suparat, flacau?
Unii mai scriu astfel de articolele doar pentru singur fapt că mulţi comentează şi se simte mândru că vede 25 de comentarii” bă nu te lasa, nu fi prost” .
Dar e curios ca de multe ori acestia revin la vreo doua saptamani si anunta cu surle si trambite ca s-au razgandit. Se numeste „strategie de marketing” aplicata de incompetenti. Pacat pentru ei ca cititorii sunt la alt nivel.
Din moment ce nu mai ai chef de blogging de poti lasa si fara motiv. Multi cauta un motiv spectaculos ca sa zica lumea dupa ei : „vai, uite, din cauza asta s-a lasat el de blogging” . :)
De acord, dar sunt foarte multi „bloggeri” care nu scriu pentru a fi indexati mai bine in google si nici pentru a se lauda cu traficul. Scriu pentru ei, dar si pentru cititorii lor care formeaza o comunitate mica. Probabil asta ii impinge pe multi sa reactioneze astfel.
Nu sunt adeptul pollurilor gen : a. sa ma las? b. sa nu ma las… Mi se pare o aberatie. Cand nu mai ai nimic de zis, nu mai zici, si gata! Revii cand ai o opinie.
hai ma ne dai palpitatii asa degeaba…
chiar a mers, titlul m-a facut sa citesc articolul:D
pai m-am gandit la voi, de-aia in prima propozitie am zis ca nu ma las, ca sa nu va tin prea mult in suspans :))
A te lasa de blog e ca si cum ai renunta sa mai inveti :)
Daca iti mai ceri si scuze ca te lasi, chiar ca nu-mi mai pasa
Da! Si eu mor pe astia care trebuie sa se vaite pe blog ca trebuie sa se lase din oarecare motive…PRIETENE NU-MI PASA!
8-|.
Tocmai mi-ai adus aminte ca trebuia sa scriu si eu un articol pe tema asta:)