Mare om, mare caracter

Era o după-amiază de noiembrie, ieri mai exact. O zi normală, cu nimic ieşit din comun. Stătea să plouă. Am coborât în holul hotelului pregătit de antrenament.

El era acolo. Un domn într-un scaun cu rotile stătea şi privea spre televizor. Era cu gândul în altă parte. Din urechi se observau firele a două căşti mititele. Probabil era prins de ceea ce asculta.

Îi sună telefonul. Răspunde şi începe să vorbească într-o limbă care semăna a ungureşte. Termină convorbirea şi întreabă: „Aţi înţeles ceva băieţi?”. „Din ce-aţi vorbit dumneavoastră la telefon, nimic.”

Îmi treceau prin cap 1000 de întrebări. Începând cu motivul pentru care zace într-un scaun cu rotile până la ce asculta în căşti si de unde ştia ungureşte. La un moment dat, mare parte din întrebări şi-au găsit răspunsul.

– M-a împuşcat un nemernic în coloana vertebrală, deaia sunt acum aşa, a ieşit la un moment dat dintre buzele sale ca şi cum mi-ar fi citit gândurile. O lacrimă dădea să i se scurgă pe obrazul drept. A oprit-o rapid cu podul palmei şi a continuat: Acum, învăţ limbi străine.
– C-c-câte limbi cunoaşteţi? am spus timid gândindu-mă că am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea
– Opt limbi. O învăţ pe cea cu numărul nouă. This is my homework îmi şopteşte artătându-mi un CD Player pus pe pauză. I am my own teacher şuieră la un moment dat.

Am tăcut mâlc. Eram atât de uimit că am rămas fără glas. Aveam alte 1000 de întrebări pregătite, dar îmi era imposibil să le rostesc.

– Închide, te rog, geamul, îmi spune în liniştea de acolo. Mie îmi este mai greu să mă deplasez
– Imediat, îi spun îndreptându-mă spre fereastra deschisă.
– Cea mai grea limbă mi s-a părut finlandeza. Iniţial credeam că n-am s-o învăţ niciodată. Iar cu engleza, mă descurc grozav deocamdată.

M-am întors lângă el. Părea că stă în hotelul ăla nenorocit de-o viaţă şi că învaţă limbi străine tot de atunci. Nu părea bătrân, dar aşa îl vedeam eu.

– Dacă vrei, te învăţ şi pe tine câteva cuvinte din fiecare limbă pe care o ştiu, îmi spune îndreptându-şi privirea în pământ.
– Aţi putea face asta? Ar fi grozav! V-v-vorbesc serios.

Mă bâlbâiam. Ceva ciudat se întâmpla cu mine. Eram chiar entuziasmat. Puteam învăţa o grămadă de chestii de la omul ăla fără ca măcar să pun o întrebare. În acelaşi timp, îmi găseam toate răspunsurile care mă măcinau în legătură cu el.

– Haideţi băieţi! se aude vocea antrenorului. Trebuia să plecăm la antrenament. Timpul trecuse nevăzut.
– Te aştept când ai timp, îmi spune rapid ca un fel de confirmare a ceea ce discutasem înainte.

Îi arunc un „puteţi conta pe mine” spus foarte prieteneşte. Probabil, mai prieteneşte de cât toate cuvintele şi frazele pe care le-am spus eu vreodată. Îl prinde într-un zâmbet îmens cu iz de bucurie, după care îmi îndreaptă un „Servus”. Şi dus am fost.

Probabil voi afla cine la împuşcat, de ce şi de când este aşa. Probabil vor rămâne doar întrebări în capul meu. N-am de unde şti. Să mă pun în locul lui? Dacă m-aş fi văzut în căruciorul cu rotile mi-aş fi spus că viaţa mea nu mai are de ce să-şi continue cursul şi aş fi renunţat să lupt. El, găseşte eliberarea şi motivarea în învăţarea limbilor străine. Lucru care, pe mine cel puţin, m-a impresionat.

20 Comments

  1. The Hunter 18 noiembrie 2009
    • Cristian Florea 18 noiembrie 2009
  2. Alle 18 noiembrie 2009
    • Cristian Florea 18 noiembrie 2009
      • Alle 18 noiembrie 2009
      • Cristian Florea 19 noiembrie 2009
  3. Neamtu' 19 noiembrie 2009
  4. Pavel 19 noiembrie 2009
    • Cristian Florea 19 noiembrie 2009
      • Pavel 20 noiembrie 2009
  5. MidSuMmEr NiGhT's DrEaM 19 noiembrie 2009
  6. Axel 19 noiembrie 2009
  7. Andrei 19 noiembrie 2009
  8. XtincT 20 noiembrie 2009
  9. Slow Motion 20 noiembrie 2009
  10. thorski 21 noiembrie 2009
  11. xSsJ 22 noiembrie 2009
  12. Stampile 23 noiembrie 2009
    • Alle 23 noiembrie 2009
  13. Andrei 22 decembrie 2009

Leave a Reply