
Repetă după mine: Dacă o să colectez gunoiul selectiv, o să primesc premii.

E oficial: vara asta merg la Social Media Summer Camp!
Pe Sorin Frăţilă l-am cunoscut acum vreo 3 ani de zile, într-o călduroasă zi de iulie, când l-am văzut dându-se pe skate, lucru care m-a obligat oarecum să intru în vorbă cu el. Focşaniul fiind un oraş mic, dacă acum 3 ani vedeai un om care se dădea pe skate, iar tu erai pasionat de acelaşi sport, nu te lăsai până nu-l cunoşteai.
Prietenia noastră aşa a început, la o zi de skate. Apoi au urmat numeroase nopţi pierdute cântând la chitară împreună cu o gaşcă întreagă, zeci de discuţii despre cum am putea face lumea mai bună şi câteva participări la nişte proiecte de ecologizare.
Acum îşi duce traiul în Constanţa şi când m-a sunat să-mi spună că a găsit un documentar care s-ar putea să-mi placă atât de tare încât să scriu pe blog despre el, mă aşteptam să fie ceva cu adevărat interesant. Inspirat de documentarul pe care vă invit să-l urmăriţi la sfârşitul articolului, Sorin a început să facă nişte schimbări în Constanţa, aşa, de capul lui. Atât de mult mi-a plăcut documentarul, încât am hotărât să-i iau un interviu lui Sorin, ca să puteţi înţelege mai bine ce face el pentru natură.
FC: Cred că ar trebui să începi prin a ne spune cine eşti şi ce faci tu în general.
Sorin: Ma numesc Frățilă Sorin și mă bucur de fiecare secundă a vieții mele prin tot ceea ce fac, fie că vreau să fac sau nu anumite lucruri! Dar în general am grijă să fac ceea ce-mi doresc și ceea ce-mi place!
FC: Spune-ne câte ceva despre cum ai descoperit documentarul „The man who planted trees” şi cum ţi-a schimbat el viaţa.
Sorin: Stăteam într-o dimineață cu câțiva amici „plini de viață” și-am început să povestim, fiecare spunând ce-i trecea prin cap în acel moment. Unul dintre ei mi-a sugerat să mă uit la scurt-metrajul: „The man who planted trees”. I-am urmat sfatul și schimbarea a venit inevitabil. Dorința mea de a schimba lumea încă de la vârsta de 17 ani se contura odată cu trecerea anilor, iar acest scurt metraj era deja îndemnul suprem, decodificat, că nu ne oprește nimeni dacă vrem să schimbăm ceva.
FC: De cât timp plantezi stejari în Constanţa şi cine te mai ajută în isprava asta a ta?
Sorin: Pe 15 septembrie se face un an de când am pus primii stejari, plantați iniţial în casă, în ghivece. De-atunci tot plantez. Mai mult decât atât, este o zonă în Constanța (zona Farului, de unde am adunat ghindele plantate până acum) unde, cu timpul, au continuat să cadă ghinde, ieșind stejari mărunței. Iar la 2-3 zile mă duc și îi îngrijesc, îi curăț, îi ud, vorbesc cu ei!
FC: Crezi că ai putea să-ţi găseşti o echipă în Constanţa (sau Focşani, sau oricare alt oraş) care să te ajute la plantat copaci fără să aştepte ceva în schimb?
Sorin: Cu siguranță mai există persoane binevoitoare care sunt dispuse să-şi urmeze inima, cărora nu le pasă de ceea ce zic cei din jur și care sunt gata oricând să dea o mână de ajutor, ori să schimbe cumva, cu ceva, lumea în care trăim. Echipa deja există, dar nu ne cunoaștem (din păcate). Fiecare dintre cei care sunt demni să se numească cu adevărat „oameni”, fac ceva benefic în această lume, lăsând ceva FRUMOS în urmă: fie că plantează ceva, orice, o idee bună, un gând bun, sau ajută pe cineva fără să aștepte ceva în schimb.
FC: Cum crezi că se va schimba percepţia oamenilor asupra naturii după ce vor vedea documentarul? Altfel spus, crezi că vor fi mulţi care vor proceda ca şi tine?
Sorin: Sper din adâncul inimii ca cei care vor citi articolul, sau vor afla despre scurt metraj, dacă nu vor planta stejari, măcar să „planteze” acest documentar în gândul altor oameni spre a fi vizualizat și poate, cine știe, din 100 de persoane care îl vizualizează, unul singur va acționa la plantarea, dacă nu a stejarilor, a altor plante ori copaci. Însă să nu uităm ceva foarte important: stejarii sunt monumente ale naturii și sunt protejați prin lege.
FC: Cum au reacţionat trecătorii când au văzut câtă grijă ai tu de stejarii plantaţi?
Sorin: Oamenii din Constanța sunt foarte răi, extraordinar de orgolioși și invidioși, așa că dacă vii să faci un lucru bun, nici măcar nu le pasă! Știu, este trist, dar foarte adevărat. În schimb, în acest aşa-zis parc, este un domn gardian, puțin mai binevoitor și care, când m-a întrebat ce îngrijesc, răspunsul meu a venit (evident cu un zâmbet pâna la urechi): STEJĂREI!!!
FC: Ce părere ai despre ONG-urile care, înainte de a se duce să planteze copaci, anunţă peste tot în presă chestia asta? Ar trebui ca lucrul ăsta să se facă fără promovare, oamenii rămânând uimiţi de apariţia pădurilor, sau e bine că se mediatizează acţiunile de genul ăsta?
Sorin: În era, lumea, zilele noastre, sau cum vreți să-i ziceți, consider a fi un fel de regulă că dacă nu te faci tu auzit sau văzut într-un fel sau altul, atunci altcineva nu te va auzi, ori vedea, din păcate. Singur trebuie să te zbați, dar satisfacția sufletului va fi pe măsură, asta dacă o faci din adâncul sufletului și crezi cu tărie în ceea ce faci!
FC: Crezi în educarea oamenilor prin puterea exemplului?
Sorin: Sigur că DA! Ce-i drept, la fel cum ziceam și mai sus, timpurile sunt cum sunt și de aceea este mai dificil, dar „Speranța moare singură, nu este nevoie să o omorâm noi” (Frățilă Sorin – Crezi în tine? Gânduri de la piticii din mansardă)
FC: Un gând de final?
Sorin: Opriți-vă o clipă din tot ceea ce faceți și întrebați-vă dacă sunteți mulțumiți cum sunteți, dacă vreți să schimbați ceva și dacă aţi fi dispuşi să acționați calmi, siguri și bine!
La fel cum zicea și Robert Stephenson Smyth Baden-Powell (cel care a înfiinţat Scout-ul, sau Cercetășia): „Lăsaţi lumea puţin mai bună decât aţi găsit-o!”
Sper ca articolul ăsta să vă fi impresionat destul de mult încât să aveţi răbdare şi să urmăriţi scurt-metrajul următor. Dacă n-o să vă placă, puteţi da vina pe mine, dar cu cât o să-l urmărească mai multă lume, cu atât am putea schimba mai multe mentalităţi.
Later edit: Sorin mi-a trimis nişte poze cu stejarii îngrijiţi de el în ghivece, alături de paragraful ăsta: Pentru ca o fiinţă umană să-şi dezvăluie calităţile cu adevărat excepţionale, trebuie să aibă norocul să poată fi observată în activitate de-a lungul anilor. Dacă această activitate e despuiată de orice egoism, dacă ideea care o călăuzeşte e de o generozitate exemplară, dacă e absolut sigur că nu a căutat nici o răsplată şi că, mai mult, a lăsat o amprentă vizibilă asupra lumii, ne aflăm atunci, fără riscul de a greşi, în faţa unui caracter de neuitat.
3 Comments
cat de usor va faceti prieteni acolo in Focsani, in Bucuresti e mult mai complicat. Suna f de gashka prietenul tau, si imi place ca e eco :)
Chiar este foarte de gasca. Si da, stiu ca in Bucuresti e mai greu, dar asta este unul dintre avantajele oraselor mici.
:)