Optimismul

Acum în urmă cu aproximativ o lună, dacă eram întrebat despre direcţiile mele în ceea ce priveşte optimismul, răspundeam cu mâna pe inimiă, că: DA! Sunt optimist! De ce o făceam, nu ştiu, cert este că o făceam.

Deşi mai veam şi gânduri de câcat din când în când şi încercam mereu să le aflu identitatea, întotdeauna am observat că am ajuns la ideea cum că „Viaţa merge înainte” şi că-mi „Bag p…icioarele în ea de treaba, tre’ sa treacă, n-o fi foc!”. Fiecare lucru minuscul mă motiva, iar „lupta cu morile de vânt” era întotdeauna câştigată de mine.

Învăţasem să privesc paharul, nu partea plină sau goală a acestuia. Căutam motive pentru care să-l umplu, ca mai apoi să am şi o parte plină în cazul în care cineva îmi subestima optimismul. În timp ce toţi se chinuiau să-şi dea seama care e partea plină într-un pahar, eu mă chinuiam să-mi dau seama dacă mă ajută cu ceva această parte plină şi dacă aş putea să umplu paharul mai mult.

Găseam motive pentru o zi optimistă din orice: începând de la faptul că am închis dimineaţă soneria la telefon fără să-l sparg, până la faptul că nu întârziam la şcoală, că scriam tema la mate înainte să intre profesoara, sau că am terminat antrenamentul într-un mod plăcut si util, astfel încât mai eram în stare şi de altele până la sfârşitul zilei. Eram optimist o zi întreagă pentru că am reuşit să scriu pe blog, că am primit un nou comentariu sau că s-a mai înscris cineva în campanie. Un motiv din ăsta, minor, mă făcea pe mine să am o zi grozavă. În timp ce un pesimist, în loc să se bucure că s-a trezit fără nervi dimineaţa, se gândea la motivul pentru care a făcut-o. Îşi blestema viaţa pentru că telefonul chiar suna dimineaţă în loc să-l lase să-şi continue somnul.

Deşi lucrurile poate luau o întorsătură groaznică pe parcursul zilei, aveam motivul ăla de dimineaţă care mă făcea să merg mai departe. Motiv peste care majoritatea trec cu vederea.

Manafu a organizat acum câteva săptămâni un event ce avea ca temă principală optimismul. Event-ul a fost împărţit în trei sesiuni pe care le găsiţi aici. Deşi împreună durează aproape 4 ore, ar fi bine să le urmăriţi.

Eu cel puţin am rămas plăcut surprins atunci când am urmărit evenimentul, neimaginându-mi din câte unghiuri poate fi privit optimismul. Fiecare invitat avea versiunea lui, fiecare te învăţa ceva nou şi parcă fiecare îţi dădea un impuls spre a fi optimist.

Pentru că mă aştept să mă întrebaţi de ce m-am trezit deabia acum să vorbesc despre optimism, am să vă răspund dinainte: Deaia!

Fie că sunteţi optimişti sau pesimişti, fie că ştiţi sau nu câte ceva despre cele două antonime, bine ar fi să urmăriţi Optimism2009. Merită! Vă dau cuvântul meu.

Iar dacă încă nu v-aţi hotărât să vă uitaţi, puteţi pune întrebări. Iar cei care l-au urmărit (inclusiv eu) vă vor putea răspunde.

    1. Everzor duminică, 26 iulie 2009, 8:58
      • Cristian Florea duminică, 26 iulie 2009, 10:50
    2. SeAcRoNnN duminică, 26 iulie 2009, 10:53
      • Cristian Florea duminică, 26 iulie 2009, 11:54
    3. Adi duminică, 26 iulie 2009, 12:19
      • Cristian Florea duminică, 26 iulie 2009, 12:56
    4. Neamtu' duminică, 26 iulie 2009, 11:42
      • Cristian Florea duminică, 26 iulie 2009, 11:50
    5. Alle luni, 27 iulie 2009, 16:52
      • Cristian Florea luni, 27 iulie 2009, 17:40
    6. Axel luni, 27 iulie 2009, 16:45
      • Cristian Florea luni, 27 iulie 2009, 17:42
    7. Alex Ploiesti marți, 28 iulie 2009, 16:27
      • Cristian Florea marți, 28 iulie 2009, 19:17
    8. Alexandru Dan sâmbătă, 28 noiembrie 2009, 14:47

    Adaugă un comentariu