De ce sunt galbene taxiurile și care a fost cel mai mare blocaj în trafic din lume
132 de aplicații utile pentru Instagram [eBook gratuit]
Prin luna august a anului trecut, Facebook a anunțat că introduce funcția de Paid Partnership (cunoscută și ca Branded Content), adică posibilitatea creatorilor de conținut de a marca anumite postări ca fiind sponsorizate sau ca fiind realizate în colaborare cu un brand.
Deși funcția este activă de ceva timp, sunt puține brandurile din România care au început s-o folosească în rândul campaniilor cu influenceri, așa că m-am gândit să scriu despre ea ca să-ți fie mai ușor să decizi dacă e utilă pentru tine sau nu.
Cum activezi și folosești Paid Partnership (Branded Content) dacă ești influencer
Branded Content este posibilitatea de a marca anumite postări de pe Facebook ca fiind făcute în colaborare cu un brand, doar că această opțiune nu se activează by default. Dacă ești influencer, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le faci ca să îl poți folosi:
- Ca să poți da tag brandurilor în postările tale de Facebook (pe sistem de branded content), trebuie în primul rând să ai o pagină de Facebook. Nu poți folosi funcția pe contul tău personal (încă).
- Dacă ai o pagină de Facebook, trebuie întâi s-o înrolezi în programul Branded Content. Adică să ceri acces la el. Acest lucru se face de pe această pagină. În principiu, durează între o oră și 24 de ore ca să primești accesul la această funcție.
- După ce ai primit acces, vei vedea o funcție nouă în momentul în care creezi o postare pe Facebook, numită Tag Sponsor. Arată cam așa:
Când faci o postare, vei putea da tag unei pagini de Facebook și vei putea decide dacă îi dai voie acelei pagini să dea boost în locul tău sau nu, ca în fotografia de mai jos.
Administratorii paginii de brand vor primi o notificare în care li se spune că au fost menționați într-o postare de tipul Branded Content. Și pot decide dacă să rămână tăguiți în postare sau nu (ca să nu existe riscul să fie tăguiți fără voia lor de cineva care vrea să dea impresia că a colaborat cu ei într-o campanie plătită).
După ce a fost acceptată cererea, postarea ta va conține și mesajul „Paid Partnership” în loc de dată, cam așa:
Iar partea influencerului se cam încheie aici. :D Începe partea pentru branduri.
Cum te ajută Paid Partnership (Branded Content) dacă reprezinți un brand
Dacă reprezinți un brand și ai o colaborare cu un influencer, acest Paid Partnership îți va oferi mai mult control asupra postării decât în mod obișnuit, pentru că ai acces la două lucruri extrem de utile:
- Posibilitatea de a vedea toate statisticile legate de postarea făcută de influencer. Fără să fie nevoie să-ți acorde acces suplimentar la pagina lui.
- Posibilitatea de a da boost postărilor în care este tăguit brandul pe care îl reprezinți, deci un control mai bun asupra banilor investiți în boost și asupra publicului la care vrei să ajungă mesajul.
Ca să verifici statusul unei postări în care a fost tăguit brandul pe care-l reprezinți, e de-ajuns să mergi pe pagina brandului la Insights – Branded Content. De acolo poți accepta sau refuza tagurile din categoria Paid Partnership, poți vedea și statisticile postărilor și poți da boost postărilor în care este tăguită pagina ta. Ca în fotografia de mai jos:
După ce ai dat click pe Review Post și ai acceptat că între brandul tău și pagina respectivă este un Paid Partnership, acel buton va fi înlocuit de butonul Boost Post.
Totodată, dacă ai o colaborare pe termen lung cu un influencer, poți se ta ca toate tag-urile de Paid Partnership de la influencerul respectiv să fie acceptate automat, fără să fie nevoie să intervii de fiecare dată.
Apropo de colaborări pe termen lung cu influencerii, a scris colegul Cristian China un articol util pe tema asta.
Revenind la Branded Content, îți recomand să citești cele 7 reguli pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de colaborare, ca să nu te trezești că faci un setup grozav și apoi decide Facebook să oprească distribuirea postării. :D