Less is more
Era … jucăria mea
Paralel cu dezvoltarea medicinii in Asia si Europa, si independent de acestea, in China medicina populara are o veche traditie. Imparatul Sen Nung, care a trait cu 3 000 ani i.e.n., era preocupat de studiul unor plante medicinale, fiind considerat intemeietorul medicinii chineze. Tot in China s-a descoperit o carte scrisa cu 2 600 ani i.e.n., in care sunt indicate plantele medicinale cu intrebuintarile lor. Aceste plante medicinale chineze apar pe piata Europei abia in 1517 cand prima corabie portugheza a sosit la Canton.
Si la noi in tara plantele medicinale au fost cunoscute inca din timpuri indepartate. Dacii si scitii aveau cunostinte despre folosirea plantelor medicinale. Herodot (484-425 i.e.n.), considerat parintele istoriei, mentioneaza obiceiul geto-dacilor de a folosi fumigatii de canepa pentru calmarea durerilor si producerea somnului. Documentele din secolul al XIII-lea arata epoca, barbierii tratau bolnavii cu „buruieni de leac”. Domnitorul Alexandru Lapuseanu fiind bolnav de ochi (1558) a fost ingrijit de un barbier din Ardeal cu niste „herbarius”.
In anul 1578, apare la Cluj una din primele carti de plante medicinale numita „Herbarium”. Pravila lui Matei Basarab (1640-1652) arata ca „vraciul are voie sa studieze ierburile si sa descopere leacurile impotriva otravurilor”. Psaltirea Scheiand (1515) descrie scortiosara, isopul si o guma numita itacta, iar lexiconul slavoroman (1694) vorbeste de izma si mustar. In alte carti vechi se mentioneaza fiertura de stirigoaie cu care se spala oile de raie, metoda folosita si azi de ciobanii nostri.
