Propun să-ţi notezi undeva hashtagul #GreekExplorer
Cam cât de tare-i reclama asta de la Hyundai?
Update: Cei trei câștigători sunt: David, Diana și Loredana. Felicitări! :D
Am fost provocat de Lay’s Maxx Deep Ridged să mă gândesc la cum aş defini eu sintagma „experienţă epică” şi după ce îmi e foarte clar în cap ce înseamnă pentru mine, să mă gândesc la trei astfel de experienţe. Pe primele două le poţi citi aici şi aici, iar pe a treia o citeşti chiar acum.
În urma provocării, am ajuns la concluzia că pentru mine experienţele epice sunt cele pe care le începi fără să cunoşti foarte bine detaliile. Spre exemplu, o experienţă epică a fost atunci când am hotărât alături de o gaşcă de instagrammeri de la noi din ţară să mergem să vizităm Vulcanii Noroioşi de la Buzău. Auzisem de vulcani, dar nu fusesem niciodată acolo, aşa că deşi se anunţă o experienţă tare faină, nu ştiam la ce să mă aştept.
Am rămas uimiţi când ne-am trezit în pustietatea aia de câmp de lângă vulcani. Nimeni nu era prin zonă şi asta se datora în special faptului că ne-am gândit să mergem în decembrie, în timp ce toată lumea preferă să vadă vulcanii vara (de fapt, ce contează anotimpul când ai chef de fotografiat?). A fost fain până la urmă, pentru că ne-am dat seama că singurătatea aia ne dă libertatea de a face ce vrem noi, iar asta a transformat experienţa într-una una epică, faptul că am putut sări pe-acolo şi ne-am putut împrăştia cum am vrut noi. Par example, uită-te la aceste poze: :))
Plus alte poze care n-ar fi ieşit la fel dacă ar fi mişunat oameni peste tot:
Nici drumul n-a fost unul normal, pentru că am mers cu trenul până la Buzău, iar de-acolo a trebuit să luăm un microbuz până la Vulcani. A fost uşor la dus, că din autogara aia de la Buzău aflam exact când vine microbuzul. La întoarcere a fost adevărata provocare, că eram în pustietatea aia de la Vulcanii Noroioşi şi aşteptam microbuzul, fără să ştim exact când vine. :)) Şoferul care ne-a dus ne-a spus o oră orientativă, dar cică nu există un orar fix, iar din acest motiv noi nu ştiam dacă microbuzul a trecut înainte să ajungem noi în aşa-zisa staţie sau nu. :)) Şi oricât de mult ne-ar fi plăcut aventura, să rămânem acolo nu era o idee bună, că deja ni se facea foame şi n-aveam niciun magazin prin preajmă.
Concluzia celor 3 poveşti este că pentru mine un drum epic e unul la care ştii unde vrei să ajungi, dar nu ştii exact ce te aşteaptă, iar dacă eşti atent la toate cele 3 poveşti spuse de mine cu ocazia acestei provocări, o să vezi că ăsta-i punctul lor comun.
Totul a pornit de la faptul că noile Lay’s Maxx Deep Ridged caută momentele epice (de maxximă intensitate) din viaţa noastră ca să le premieze pe cele mai bune. Aşa că lasă până pe 16 aprilie, ora 23:59, un comentariu la acest articol în care să-mi povesteşti o experienţă epică (asta după ce îţi defineşti ce înseamnă experienţă epică pentru tine). Apoi am să selectez eu cele mai faine 3 poveşti şi am să le premiez pe fiecare cu câte 120 de pungi de Lay’s Maxx Deep Ridged din toate aromele (sare, paprika si branza cheddar cu ceapa). :D
Abia aştept să citesc poveştile!
52 Comments
Pentru mine o experiență epică este o experiență din care și înveți ceva, dar se întâmplă și lucuri amuzante.
Anul ăsta de Florii fiecare agent al Politiei Rutiere avea o cunoștință ce își serba onomastica, un echipaj de poliție (vă vine să credeți sau nu, același echipaj ce mi-a suspendat dreptul de a circula pt 30 de zile acum un an și jumătate, fiiind și singurul care m-a oprit in 65000km) stătea lângă mine la un semafor în zona Grivița și au decis să pornească girofarul și să mă anunțe că trebuie sa trag pe dreapta. Se face verde, trag pe dreapta, prezint actele, suflu in etilotest și fac ce se mai face de astfel de sărbatori, după care primesc verdictul: amendă pentru perturbarea liniștii publice (adică ascultam muzică tare). Îmi zic ok, hai să le fac jocul si le propun ca înainte sa scrie procesul verbal să mai stăm putin de vorba (ei sperând să le dau de un Kebab Mariciu sau ceva), dar eu am zis că ar fi mai corect sa imi prezinte si mie actele decibelmetrului cu care urmează să măsoare dacă întradevăr mașina mea deranjează liniștea publică. La auzul întrebarii unul dintre agenti (cel care a fost arogant în urmă cu un an jumătate) s-a uitat mirat la colegul lui și l-a întrebat plin de emoție dacă ei au „deci-dăla”, cel de-al doilea agent mi-a dat actele imediat într-un mod foarte amuzant și mi-a urat un călduros: „Drum bun și o seară frumoasă”. Nu m-am putut abține și pănă să mă urc în mașină le-am zis fix așa:”Domnnilor, fiţi profesionişti, ce dracu’!”
Din experiența asta epică am învătat ca polițiștii au gura mare, dar sunt oarecum nepregătiți, mai ales dacă ști cum să îi abordezi.
Fain concursul ăsta. Măcar atât poți să faci pentru că ne oftici cu plecatul tău ca explorator în Grecia.
Experiențe epice:
1. Eram în clasa I, la țară, în vacanța aia din toamnă. Și, pentru că matematica începuse deja să devină problema vieții mele, m-am dus la bunică-miu, să-l rog să mă ajute. Ocupat fiind cu trasul vinului, l-am închis în beci, cu lacătul. Iar lacătul ăla era așa de bine poziționat la locul lui, încât numai dacă spărgeai cumva ușa mai puteai ieși de acolo. Desigur, bunică-miu a strigat toată ziua după ajutor, doar că de auzi l-am auzit doar eu, din moment ce bunică-mea era undeva în capătul celălalt al casei, cu trebuiri prin bucătărie. Și bineînțeles că nu am făcut nimic să-l scot de-acolo. L-am lăsat până seara, târziu. Și l-aș fi lăsat și noaptea, dacă nu venea unchimiu și-l auzea din curte. Epic a fost că toată lumea a vrut să mă bată, iar eu nu știu nici în ziua de azi cum de n-am mâncat bătaie.
2. Eram în Paris ceva mai mulți. Căutam un Mc. Și ne-am pierdut pe străduțele alea mici și multe. Iar cum franceza mea era de baltă și cei cu care eram știau germana, ne-am crezut pierduți pe veci și începusem deja să ne vedem răpiți și vânduți pentru organe (francezii nici nu te băgau în seamă dacă începeai să le vorbești în engleză, sau altă limbă). Până la urmă, disperați toți, m-au trimis să spun orice în fața unui francez: agramat, gesticulând, oricum… important era să se prindă că ne-am pierdut și să încerce să ne ajute. Când m-am dus, panicată fiind și eu, cuvintele în franceze au început pur și simplu să curgă, cu tot cu accent. M-am descurcat de minune, iar doamna respectivă ne-a dus până-n locul unde trebuia să ajungem. Ce-i mai nașpa e faptul că respectivii cred chiar și-n ziua de azi că eu am făcut asta intenționat și că-mi plăcea să-i văd panicați, când de fapt eu habar nu aveam că poți vorbi așa bine o limbă străină pe care nu o prea stâpânești când ești panicat :)).
Toata intamplarea este foarte noua, nu mi s-a intamplat mie 100%, dar am participat si eu.. Sper ca se pune!
Aseara, iubitul meu Grig a venit acasa si l-a gasit pe colegul lui de apartament, prietenul meu cel mai bun, band un suc care incepe cu T si se termina cu edi. Amandoi sunt anul 1 de facultate, Grig la limbi straine iar Albert este la informatica.
Albert a primit la sticla de suc doua coduri promotionale (poti castiga un smartphone) in loc de unul, asa incat s-au gandit cei doi baieti sa il inscrie pe site.. Au inscris codul pe site, au inceput sa il caute pe Tedi (e o promotie numita „In cautarea lui Tedi”) si a inceput distractia..
Primul cod (un pin pe harta) a picat la 2 km de Tedi, si acum erau 360 de posibilitati (daca facem un cerc in jurul primului pin). Au pus baietii mei un pin aleatoriu (ei sustin ca nu e aleatoriu, au facut cu Google Earth), care a picat la un km departare de Tedi. Aveau multe informatii despre unde ar putea fi al doilea punct: aveau 2 laturi si stiau unde era al 3lea punct, dar nu stiau unghiul.. Nu aveau linie, ci doar o ruleta, un marker si un compas improvizat (din doua creioane si un elastic de par de-al meu). Au incercat si cu grafic, si cu vectori, si cu puncte de coordonare, dar cu sinus si cosinus nu, ca erau prea multe fomule.. (Acum in timp ce imi dau detaliile mi-au zis ca mergea si cu teorema lui Pitagora generalizata). Au determinat al 3lea punct si simetricul acestuia fata de dreapta ab (de la un pin la altul). Erau sanse de 50-50, dar nu mai aveau coduri, deoarece un cod este un pin..
Asa ca se duc baietii mei la magazin la ora 2 noaptea la non-stop, Albert statea dupa un colt iar Grig a vorbit cu vanzatoarea:
-Buna seara, aveti Tedi la promotie?
-Nu am la promotie..
-Nuuu, promotia e de fapt un concurs, au etichete, ia vedeti!
Se prinde vanzatoarea si ii arata niste sticle, iar Grig il intreaba pe Albert daca sunt bune. Albert, de dupa colt, baga capul intr-un geam micut si confirma.
Vanzatoarea deja nu se mai intorcea cu spatele cand se ducea in depozit, statea cu ochii pe gemulet, foarte speriata.
Au cerut 3 sticle.
S-au intors acasa, au pus pinul corect si s-au culcat, fericiti.
A doua zi am venit eu in vizita pe la ei si… Le-am aratat ca premiul fusese deja castigat.
Sper ca nu se pune ca reclama la produs, pentru ca baietii mi-au zis ca suna de parca fac reclama produsului, asa ca nu ii mai zic numele inca o data.
Am si poze doveditoare cu calculele si sticlele :))) Mentionez ca baietii au insistat sa le schimb numele cand au realizat jenibilul situatiei
* Si o experienta epica este una de care razi si peste cativa ani si iti aduci aminte cu drag.
Putin jenant ca am uitat sa scriu chestia asta, dar daca mama mea poate sa faca adaugiri prin comentarii pe facebookul ei, eu de ce nu as putea?
Pentru mine experienta epica inseamna sa reusesc sa creez oportunitati pentru momente de neuitat celor dragi mie. Imi demonstrez mie ca pot sa schimb lucrurile in bine si sa las amintiri frumoase persoanelor pe care le iubesc.
Dupa acest principiu, am cautat sa ii fac o surpriza sotului meu de ziua lui si am stabilit ca un zbor cu parapanta in tandem ar fi o experienta unica pentru el. Am descris in acest articol toate momentele insotite de poze din aer: http://ideipentrutine.ro/articole/cadouri/zburator-pentru-o-zi.php
Sper sa va placa si voua si sa va inspire.
,,Epic” înseamnă, în viziunea mea, ceva memorabil şi, în urma întâmplării pe care o voi relata, GROAZNIC.
Aventura prin care am trecut s-a petrecut în vara în care am făcut 18 ani. Adică acum 4 ani. O verişoară urma să se mărite în SUA, aşa că am pornit către Sacramento, unde încă locuieşte.
Toate bune şi frumoase, nunta se apropia cu paşi repezi. Eu, alături de verişoara-mi şi încă două fete am plecat într-un week-end la Disneyland. În ziua în care am plecat spre ,,casă”, lui Susan i-a trecut prin minte să intrăm într-o pădure de la marginea şoselei. Patru fete SINGURE. Desi am refuzat, ele n-au vrut să mă lase în maşină, aşa că m-au târât alături de ele.
Ulterior am aflat că pe Susan o apucaseră nevoile, dar nu mi-a mai păsat. Când am auzit-o pe verişoara mea urlând, mi s-au tăiat picioarele. M-a luat de braț şi a început să fugă. Susan şi cu Jenna galopau în fața noastră, iar eu nu înțelegeam ce se întâmplă. Mi-am întors privirea şi am văzut ceva mare şi maro închis în urma noastră. A FUCKING BEAR. A fost primul moment când am simțit că fac pe mine :))
Desigur că ursul nu a avut nicio treabă cu noi. Probabil căuta zmeură. Spun asta pentru că am ajuns tefere la maşină şi am plecat de acolo fără să mai stăm pe gânduri.
Din ziua aia, n-am mai mers la pădure şi nici nu intenționez să o mai fac vreodată :))
Salut, Cristian!
As vrea sa incep prin a incerca sa explic ce inteleg eu prin „experienta epica”. Pentru mine, o „experienta epica” reprezinta genul de experienta plina de adrenalina, suspans in care ori incerci lucruri noi, interesante ori faci lucruri pe care le-ai facut deja dar sub o alta lumina.
Intamplarea pe care v-o voi povesti reprezinta una dintre amintirile mele preferate din copilarie. Intr-o iarna, pe cand aveam 5-6 ani (nu mai tin exact minte varsta pe care o aveam…asa bine ma distram in zilele alea :)) ) a nins cam 3 zile incontinuu, fapt care a dus la acumularea unei cantitati impresionante de zapada in spatele casei. Era asa multa incat aproape ajungea la acoperis. (Eu am stat la tara o perioad, in caza ca nu se intelege.. ) In dimineata cand am descoperit respectiva „minune” am ramas uimit. Era prima data in viata mea cand vedeam zapada atat de mare. La ce m-am gandit atunci? Evident..sa sar in ea de pe acoperis :)) . Mi-am chemat gasca de pe strada (2 baieti si o fata), ne-am urcat pe acoperis pe scara de serviciu si…surpriza. Si pe acoperis era zapada mai mare decat noi. Dintr-o data, distractia s-a dublat deoarece era evident faptul ca trebuia sa sapam un tunel pana in cealalta parte a acoperisului. Nu stiu cat a durat deoarece atunci percepeam timpul diferit. Ar fi putut trece cateva minute dar noua sa ne para ca au trecut ore intregi. Cand intr-un final am izbutit prin nametii de la inaltime, era alb, peste tot, cat vedeai cu ochii o mare alba. Copii fiind, ce vedeam parea o minune a lumii. Am sarit eu primul apoi restul copiilor in zapada care ne depasea cu mult inaltimea..si ca sa iesim din ea am format un sir, tinandu-ne unii de altii :)) . Ar fi multe de povestit din iarna aia dar as umple cateva pagini, asa ca va las doar cu aceasta intamplare. Eu sper ca v-a placut! :D
O zi faina! :)
Salutare,Cristian!
O sa spui curand ca-s idiot si ca nu se poate clasifica drept „experienta epica” dar…
Totul a inceput intr-o zi de vara,mai exact vara trecuta cand,ne-am hotarat cativa sa ne strangem la cineva acasa la o bere :) . Toate bune si frumoase pana acum. Eram vreo 8.Am baut cam 4 bidoane de Timisoreana apoi nu mai aveam ce bea.Nu-ti pot spune cu exactitate cat a baut fiecare caci unul era mai pocait,unul mai incet si-asa mai departe…Ne-am gandit,insa,ca ne mai trebuie bere si ca trebuie sa mergem sa cumparam iar singura modalitate era sa luam o duba,pentru care nici nu avem permis,sa mergem la un magazin de la marginea satului.Bineinteles,bauti.Si bauti,si fara permis,am ajuns cu bine la magazin de-am luat bautura si ne-am intors acasa.Wei,atunci a inceput totul.Ne-am imbatat cat de cat,nu sa ne facem praf,si am scos duba iar sa ne plimbam in padure.Acolo a fost extraordinar.Faceam cu turele si ne bateam pe volan iar de fiecare data cand luam damburile din padure,in spatele dubei era 0 gravity zone.Acum ca stau sa ma gandesc la chestia asta,nu a fost foarte bine gandita treaba dar pe moment parea o idee buna.”Non,je ne regrette rien!” A fost o experienta extraordinara.Nu recomand nimanui sa se urce beat la volan dar,cand iesi cu prietenii la o bere se pot intampla multe.Nici macar nu e prima experienta de genul asta,am mai facut-o,tot de la o simpla bere pornise totul.De multe ori,acuma,cand spun ca ies la o bere,nici nu stiu ce o sa se intample caci berea este doar inceputul.Acum,daca ies la o bere,e posibil sa ajung a 2-a zi seara acasa caci mereu se intampla cate ceva si raman niste amintiri super!
Spor la citit povesti iti doresc :)
Sa ai o zi super!
Da’ păi întâmplare epică ar fi anul trecut prin iunie în sesiune când m-a lasat colega mea de camera afară. Nu’s așa bună la povestit dar încerc.
Colega mea, Aida, în perioada aia (de sesiune) și-a făcut iubit și trebuia să iasă cu el la întâlnire. Bun vă întrebați *Și? Ce cauți tu în povestea asta?* O oră am stat amandouă să ne gândim cu ce să se îmbrace să arate bine și când să plece am zis hai să cobor să stau și eu 5 minute pe bancă afară. Eu îmbrăcată în pijamale, fără telefon, fără nimic. Iese Aida pe ușa, eu cu mintea în altă parte și îmi zice *Fată, închid ușa!*, la care eu *hmm, nu..că stau 5 minute!*. Fata reponsabilă se gândește ea mai bine și îmi zice *Nu, fată că eu o închid că poate ne fură cineva tabletele!*. Eu tot cu mintea la alte prostii *Bine, închide-o!*. M-am luat cu vorba cu niște vecini de cămin care stăteau și ei la bancă și abia după 10 minute mi-am dat seama că eu nu mai aveam nicio șansă să întru în cameră.
4 ore.
Atât a durat întâlnirea Aidei.
Mușcături de țânțari că doar era vară: Bifat! Una mare chiar în frunte și pe pleoapă: Bifat!
Bătaie cu apă: Bifat!
Încercări de a intra pe geam: Bifat!
Dărdâit de frig că începuse furtuna: Bifat!
Povestit la toată lumea cum am fost lăsată pe afară: Bifat!
Faină a fost reacția Aidei când ea m-a văzut afară după 4 ore, exact așa cum mă lăsase.
O experiență epică este ca și un serial bun: cu multă acțiune, cu glume alese, cu personaje, o idee pe care se bazează acțiunea serialului și ceva dramă. Serialul devine mai slab dacă are lipsă vreun element de mai sus, la fel și experiența epică.
Eram în decembrie 2010, cu vreo săptămână înainte de vacanța de iarnă. La penultima oră mi-am făcut plan cu Toader (un coleg de clasă din generală) să mergem să cumpărăm petarde în ultima pauză. Planul ne implica decât pe noi 2, deh, dacă eram mai mulți riscam să fim prinși. Înainte să plecăm am mai zis la câțiva colegi.
Planul era simplu: în 10 minute trebuia să ne ducem, să cumpărăm petarde și să ne întoarcem. Distanța era cam măricică pentru 10 minute. Mai era un lucru important în planul nostru: să nu fim prinși. Ne-am dus, am luat o cutie de petarde și ne-am întors la fix. La ușa școlii ne așteptau vreo 2-3 colegi. Aceștia ne-au zis să le dăm repede petardele sau să le ascundem.
„De ce?”, i-am întrebat.
„Păi, vedeți voi, v-a pârât Bebe lu’ ăla de mate. Și ăla vă așteaptă la ușa clasei.”
Pe geam îl văd pe domnul de mate că se îndreaptă spre ușă. N-am apucat decât să bag petardele la șosete, deh, imediat apare și profesorul.
” Prințișorule, unde ai fost?” îmi spuse el.
„La magazin domnu. Am fost cu Toader, întrebați-l și pe el.” îi spun eu.
„Da domnu, la magazin am fost”, spuse Toader bine hotărât.
„Bun! haideți în clasă.”, spuse domnul pe un ton satisfăcut. Știa că îl mințim. Intrăm în clasă.
În clasă erau colegii (logic) și profesoara de română (română aveam la ora aceea). Mă pun într-o bancă și-l văd pe domnul de matematică că iese. Pentru o fracțiune de secundă m-am gândit că am scăpat. Știam că nu e așa. În câteva secunde îl văd că se întoarce cu domnul director. Petrecere în pijamale sigur nu dădeam, deci îl chemase pentru acuzațiile grave care ni se aduceau: posesie de petarde cu un foc în incinta școlii. Am stat la discuții și i-am explicat că nu am, să mă controleze. M-a controlat. N-a găsit nimic. Profesorul de matematică i-a luat la întrebări pe colegi, el era convins că va face justiție în seara respectivă. Până la urmă au plecat amândoi. Am scăpat de data aceasta…pe naiba! S-a trezit Andreea, o colegă minunată, mai ales în acele clipe „domnu, știu eu unde are petardele, da’ nu pot să spun”. Facepalm și nu numai. Până la urmă am scos petardele de la șosetuțele mele groase și i-am dat petardele cu mirosul de picioare de sălbatic și infractor de grad 3 lu’ domn director. Acesta s-a așezat la catedră. Domnul de matematică radia de fericire. Știi când te bucuri că ai câștigat 1 milion de euro la loto? Era de două ori mai fericit decât atât. Domnul director deschide catalogul.
„Am belit-o”, îi spun în cea mai mică șoaptă lu’ Toader. Și se uită prima data la notele mele. Pe vremea aceea învățam foarte bine (nu că m-aș lăuda). Parcă mi-a zis că se putea și mai bine la matematică. (Aveam 8 și 9 la matematică, și un 10. Singurul 10 la matematică în 4 ani de generală. Erau șanse mai mari să câștigi la loto chiar dacă n-ai pus bilet…decât să iei 10 la matematică). Apoi se uită la Toader și râde. Avea note mici. Nu știu cum se face că în timpul ăsta îi sună telefonul lui Toader. Domnul îi cere telefonul, se uită pe acolo, îi găsește și filmele porno al lui Toader și începe să râdă. Apoi îi dă telefonul și mai râde de el, apoi pleacă cu tot cu a mea cutie de 60 de petarde. În același timp pleacă și domnul de mate. Nu înainte să ne spună că vom avea nota scăzută la purtare. A două zi am aflat că toată școala a aflat faza cu petardele.
Știți și voi cum se duce informația în general.
Lospa a fost prins cu o cutie de petarde -> Lospa a fost prins cu zeci de cutii de petarde -> Lospa e dealer de petarde, are o întreagă echipă care se ocupă cu asta și, în plus, are și un cățel pe nume Sue.
Și mi-au zis ăștia că pe șosea mă căuta poliția, că blabla, lucru confirmat mai târziu. Am continuat tradiția de a cumpăra petarde din altă sursă. După ce se terminau orele. Sursă ce era în drumul spre casă și le vindea și mai ieftin. Și plecam alături de colegi, colege și petarde și le bubuiam. Petardele, nu și colegele. Asta a fost o experiență epică . Mai sunt o groază.
Nici nu stiu ce definitie sa-i dau Epicului… Probabil un sinonim: Neprevazut. Asta pe fundalul unui final fericit, caci altfel ar fi Tragic :)
O intamplare Epica pentru mine a avut loc in copilarie. Eram la tara, undeva pe langa Manastirea Sf. Andrei din judetul Constanta. Ne-am adunat mai multi verisori intr-o vacanta la tara (in numar mare). Am decis sa vizitam Manastirea, plimbandu-ne prin Padure. Am luat cu noi si vreo doua galeti ca sa aducem inapoi apa de la Izvorul Eminescu. Eram aproape 7-8 copii, ce ne-am plimbat prin Padure, mancand dude in drum spre Manastire. N-am vizitat Manastirea dar am vizitat „gradina” lor, unde erau plantati pepeni si ceapa verde si altele. Am luat rapid ce am putut si am fugit inapoi in Padure. Mancam pepeni mici rosii ca boierii si chiar aruncam pe drum jumatatiile ramase, caci ne permiteam la ce prada aveam! Apoi, unii mancau ceapa verde iar unul din noi a spus: „ce bine era daca aveam si sare…”. Jur ca in Padure, pe jos pe undeva, am gasit un recipient mic din plastic ce avea inauntru…sare! Nu stiu cum sa-mi explic asta. Am mers apoi cu totii la „izvor”, o amenajare mica cu un fel de gaura de unde curgea apa continuu. Am umplut doua galeti cu apa iar apoi am inceput sa ne jucam pe acolo. Ne-am suit pe dealul de deasupra si am udat pamantul cu apa ca sa alunece si ne-am dat la vale in fund. Dupa ce ne-am mozolit destul si dupa ce ne-am spalat hainele in apa curgatoare, am zis sa o luam pe sus, sa vedem ce se afla pe acolo si sa ajungem acasa prin locul respectiv. Tehnic, ocoleam putin. Practic, ne-am pierdut. O gasca de copii mergeau pe jos timp de mai multe ore prin camp, cautand sa se orienteze. Am dat de un cuplu mai in varsta si i-am intrebat: „In ce sat suntem?”. Era un sat strain si ne-a spus ca ajungem in satul nostru daca o luam in jos, la dreapta, apoi la stanga, apoi la dreapta iar…lucruri de astea. Culmea, am ajuns la o bifurcatie. Fratele meu spunea s-o luam la stanga, verisorul meu spunea s-o luam la dreapta. Am luat-o la stanga eventual. Ne-a mai ramas o galeata cu apa doar, din care beam cu totii ocazional. Pe cealalta a varsat-o nervos unul din verisori, ca sa stea pe ea, caci obosise de atata mers. Dupa zeci de minute in plus de mers, am dat de marginea unei paduri si am gasit…capsuni! Am sarit ca flamanzii pe ele. Unul din verisori urla de bucurie si fugea departe de noi, ignorand capsunile, spre surprinderea unora din noi. Vazuse un nuc vechi. Era nucul din apropierea casei noastre.
Am ajuns acasa la fix. Bunica tocmai ce terminase de facut cateva turte iar noi chiar eram lihniti de foame! Nu i-am spus ca ne-am pierdut.
Cam asta inseamna ceva Epic pentru mine. O amintire atat de nebuna si de frumoasa, plina de momente rare, ce includ si neamurile mele. Am facut multe nebunii acolo, ca de exemplu atunci cand am dat foc la mormanele de paie ale unui vecin (shh! sa nu-i ziceti!), sau cand am gonit intr-o caruta pe langa niste stupi de albine de la vecinu’ , de mai jos din drum, si ne-au intepat bine de tot… Astea sunt amintiri dragi si epice si uite ca n-am cum sa le uit vreodata!
Pentru mine, experiență epică înseamnă acea situație în care ai parte de emoții diferite, în care totul se întâmplă spontan și ești cuprins de neștiut. Să vă povestesc una din experiențele mele unice.
Când eram ceva mai mic și până acum câțiva ani, eram o persoană foarte timidă. Imaginați-vă cea mai timidă persoană pe care o cunoașteți să ajungă să facă următorul gest. La un moment dat, acum 3-4 ani de zile, începusem să țin foarte mult la o tipă, pe care fără să vreau am cam supărat-o. Și eram gata să fac orice pentru a o împăca, însă înainte de toate, pentru a o face să vorbească cu mine, aveam nevoie s-o surprind.
Îmi stabilesc un plan, am totul pus la punct și mă pregătesc de acțiune. Planul consta în a scrie pe o foaie de hârtie „Vreau să ne împăcăm” și să apar în fața ei, cu foaia în mână, pentru a o surprinde.
Erau între 0 și 5 grade afară în perioada respectivă, însă lucrul acesta nu prea m-a deranjat și m-am dus cu capul înainte ținând cu dinții de planul nebunesc. Așa că într-o zi mă gândesc să mă duc în fața scării unde stătea tipa și să o aștept. O aștept o oră, nimic. Trec două ore, trei ore, iar nimic. Am stat acolo și am înghețat de frig cu foaia în mână timp de șapte ore până când pur și simplu nu am mai rezistat și am plecat acasă. M-am gândit că dacă o sun o să stric surpriza, așa că mi-am spus că mai bine mai încerc.
A doua mă trezesc îndeajuns de demotivat încât vroiam să renunț la tot, însă gândindu-mă la tot ce îndurasem noaptea trecută, o iau de la capăt, într-un mod diferit. Mă duc în piață, cumpăr vreo două-trei legături de morcovi cu frunză, cât să formeze un buchet mare de .. morcovi și, împreună cu foaia din ziua anterioară, mă duc la ea la ușă. Tremuram tot și nu mai făcusem niciodată un gest de genul acesta, însă a meritat.
M-am gandit mult si am ajuns la concluzia ca, pentru mine, epic inseamna ceva cu care ma mandresc si care merita amintit . Si o sa las orice urma de modestie deoparte, pentru ca la naiba, am reusit ceva fain tare! In urma cu 5 ani, serialul meu preferat, Lost, ajungea la final. Pe vremea aceea abia ma familiarizam cu forumurile, cu site-urile si formele de socializari media, atat cat puteau fi numite atunci. De aproape doi ani eram foarte activa pe un site romanesc dedicat serialului si ajunsesem sa fiu foarte apropiata de cel care il administra. Asta si gratie faptului ca de fiecare data gaseam subiecte in comun de discutii si ca disecam orice banalitate a vreunui episod. Mai in gluma, mai in serios, lansasem ipoteza sa vedem impreuna ultimul episod (dublu), doar ca era mai greu el locuind in Craiova. Incetul cu incetul, ideea devenea posibila, doar ca in joaca am decis sa nu fim egoisti si sa adunam mai multe persoane. Comunitatea Lost in Romania era putintica, dar galagioasa. Problema era ca nu aveam unde sa ne adunam toti. Stiam in urma unui poll ca lumea ar veni. Vreo 200 de persoane isi exprimase interesul in sensul asta. Cu putin noroc si cu multa ilegalitate, am „mituit” un cinematograf (gasit in urma multor apeluri, explicatii si alte temeri) care ne-a gazduit. 101 persoane au fost adunate in urma unei munci uriase si a unei motivatii si mai mari. Am adunat, manata de pasiune si nebunie, oameni din Iasi, Falticeni, Craiova, Constanta, Brasov si alte judete. Am vazut impreuna , la cateva ore de la difuzarea oficiala, pe un ecran de cinema ultimul episod al unui serial care ne adusese impreuna. Detaliile despre ce a insemnat sa pui laolalta un grup de persoane care 6 ani de zile a asteptat finalul unui serial care s-a bazat pe simboluri si mituri, nu poate fi decat ceva epic, nu? Si uite asa, o timida care nu indraznea sa spere la ceva memorabil, are acum o amintire pe care o impartaseste mereu. Si inca zambeste tamp. Si intalnirea virtuala cu domnul Marius, cel care a si influentat tot ce am povestit, omul din spatele Lostromania, mi-a facut in urma unui pariu cu mine insami un blog unde sa aberez despre filme. Doar ca dupa atatia ani, blogul a creat dependenta, s-a facut mare, mi-a adus oameni frumosi in viata, m-a trimis in locuri pe care le notez in ganduri si ma obliga sa vreau mereu ceva mai mult de la mine. Pentru ca am dovada acelei zile petrecute in cinema, pe care de fiecare data cand o revad imi reaminteste de momentul epic din viata mea. Poate doar unul dintre.
apai o astfel de experienta am avut-o chiar vinerea trecuta cand am plecat cu tata in drumetie.. stiam ca vrem sa ajungem undeva la munte.. da nu ne gandeam ca vom ajunge sus de tot.. si pe jos… asa ca la cca 3-4h de cand am plecat de acasa, ne-am trezit in Statiunea Straja, in loc de zona de Agrement ( adica „statia” de telegondola de la poalele muntelui); partea epica a fost ca desi era cald si soare in oras, la munte era inca zapada, dar peisajele intalnite au facut totul, iar pozele iesite sunt si ele epice. Ca sa nu mai spun ca cei care au participat la Drumul Crucii din Vinerea Mare ne-au ajuns din urma intre timp ( nu am mai mers atat de mult de cam 10 ani, iar asta m-a facut sa ma opresc pe marginea drumului de mai multe ori, lucru care ne-a incetinit). Aaa am mentionat ca am luat la noi si o gentuta cu „merinde”? Ce-i drept nu erau toate de post da’ nah… ce sa-i faci? La drum lung ai nevoie de energie; oricum numai apa am baut-o.. restul s-au intors intregi acasa :)) Asta a fost unul din momentele epice ale mele..
Cea mai tare noapte de distractie a fost chiar pe 1
ianuarie anul acesta.Revelionul l-am sarbatorit prin
munca,deh,asa a fost sa fie, la pompieri este „foc
continuu”.Tocmai de aceea mi-am invitat toti prietenii
pe 1 ianuarie la „REVELIONUL MEU”!!! Mi-ar fi parut
rau sa nu simt si eu trecerea in noul an asa cum se
cuvine.Zis si facut! Pe la ora 18,dupa ce se
odihnisera,invitatii au inceput sa vina rand pe
rand.Totul era perfect,mai bine decat visasem
:gratarul sfaraia,muzica duduia,dansul era in toi iar
voia buna la cote maxime. Suna telefonul!!! Era bunul
meu prieten si coleg cu care fusesem de serviciu in
noaptea dintre ani,era singurul pe care-l mai
asteptam .I-am raspuns indemnandu-l sa vina mai
repede dar el mi-a zis sec „-ALARMA,INCENDIU
MARE”.Am inteles ca nu glumeste iar in 2 minute am
aparut echipat in mijlocul invitatilor.Toata lumea ma
ovationa si radea, indemnandu-ma sa sting gratarul.
Toti credeau ca e o gluma buna.Am
plecat iar ei au realizat ca totul este adevarat
urmarind stirile locale.M-am distrat cu focul si apa la
-15 grade pana dimineata.A fost o „distractie” pe
cinste.Am ajuns acasa pe data de 2 ianuarie,dupa
pranz iar de atunci tot intreb cand e Revelionul.
Am auzit ca vine Pastele dar eu inca astept Revelionul!!!
Am uitat sa va mai spun ca la inceputul petrecerii am postat pe facebook comentariul „SA INCEAPA DISTRACTIA…!!!!” .Nici prin minte nu va trece cate si ce raspunsuri am primit! Asta este,poate se va intoarce roata-odata si odata!
20 de ani,bani putini,chef de distractie mare.Ne-am hotarat ca Revelionul sa-l organizam in provincie, in casa de la tara a parintilor mei.O delegatie formata din 3 reprezentanti importanti ai grupului ,cu mine in frunte, ne-am prezentat in fata mamei pentru a o convinge,i-am promis cate in luna si in stele si a fost de acord.Ea trebuia sa-l convinga mai departe pe tata, dar asta nu mai era problema noastra,promisese.
In dimineata de 31 decembrie,cu totul pregatit in cele mai mici amanunte, ne-am imbarcat in 3 masini si am pornit aventura. Ne-am instalat confortabil,am despachetat bagajele si am zis sa ciocnim un pahar de inceput,sa ne mearga bine.Fetele aranjau camerele,mesele,pregateau carnea de gratar iar noi,baietii tot ciocneam de bun venit. Si tot asa pana pe la orele 19-20 cand, fetele voiau sa inceapa distractia iar noi o cam incheiasem si am adormit pe unde am apucat. Pe la ora 21,incepe sa sune mama pentru a vedea daca este totul in ordine si ne simtim bine. Pentru inceput ii raspunde prietena mea si ii spune ca sunt ocupat,la gratar.Mama insistenta, continua sa sune iar eu sa dorm. Disperata, Ioana ii raspunde din nou si ii zice ca nu ma simt prea bine,probabil de la maioneza din salate dar mama insista sa vorbeasca cu mine,simtea ea ca ceva este in neregula.M-am trezit cu greu si am facut toate eforturile pentru a vorbi clar si coerent.I-am spus mamei ca este totul in regula, ca ne-a iesit cel mai bun gratar, ca am avut un foc de artificii reusit,i-am urat „la multi ani”,am asigurat-o de toata dragostea mea si mi-am cerut scuze ca nu am reusit sa o sun la ora 12,dar era reteaua cazuta.Am avut o dictie perfecta,m-am exprimat impecabil-m-a asigurat Ioana ca am uimit-o, dar necazul a fost ca era numai ora 21. Mama a inteles in ce stare eram,a rugat-o pe Ioana sa fie ele,fetele ,de incredere,a ratat petrecerea ei de Revelion din cauza grijilor si framantarilor si nu a vorbit cu mine o saptamana.Epic!
Experienta epica este acea experienta de care-ti aduci aminte toata viata. Cu placere, desigur.
Pe la varsta de 7 ani s-au gandit ai mei ca merit o bicicleta. Dupa multe pacalaleli de genul „s-a rasturnat vaporul cu care era adusa bicicleta”, „a fost furata inainte s-o cumparam” sau „Au mancat-o dinozaurii”, parintii mi-au cumparat o bicicleta foarte faina. Am avut un dubiu ca era de fete. Mnah. Bicicleta a fost aleasa de mama. Mama a ales bicicleta care ii placea ei, probabil uitase ca are un baiat acasa. Sau poate aratam eu a fata, cine stie…Bicicleta era foarte tare. Era rosie, avea roti ajutatoare, perfecta de calarit. Initial le-am spus parintilor ca nu-mi trebuiesc roti ajutatoare. Ei s-au conformat si le-au scos. Apoi m-am dus sub visinul frumos, mi-am luat avant, m-am urcat pe bicicleta si am muscat din placa din fata casei. La propriu. Apoi am inteles ca am nevoie de rotile ajutoare. Nici cu ele nu ma descurcam prea bine, dovada porumbu’ lu nea Costica. Mergeam pe drum, acceleram bicicleta, apoi intram in porumb si ii faceam 2-3 metri semn prin el.
Intr-o zi cand eram la copii, Cosman (il cheama Cosmin, asa-i zic eu. Si altii.) ne zice ca are o idee.
„Haideti pe deal, stiu eu o bostana, mancam cati pepeni vrem”, spuse Cosman.
„Hai sa mergem, ca si asa n-avem ce face”, spuse entuziasmat Cristi.
De acord am fost si eu si Sobi. Asa ca am mers. Eu cu bicicleta, ei pe jos. Ca doar nu era sa leg o remorca la bicicleta. Ajunsi la bostana, am inceput sa spargem pepenii. Fiecare cu ce putea, Cosmin cu ce avea mai prost. Adica cu capul.
„Ba, mai bine hai sa-i rupem pe toti si apoi ne alegem cei mai gustosi pepeni.” le zic eu.
„Da, haideti” confirma Cristi.
Si ne-am pus la carat pepeni. Facusem o gramada mare, cam jumatate de bostana. Apoi am spart toata gramada intr-un sant, fix langa drumul ce ducea la bostana. Noi am gustat din aproape fiecare. Cosman avea o pasiune sa-i sparga cu capatana. Spargea unu’, trecea la urmatorul. Dupa vreo 2 ore ne-am saturat de spart si ne-am facut plan sa venim a doua zi sa terminam si cealalta jumatate.
A doua zi am rupt niste casti de la un radio din ala ieftin si am luat bucatile ce le bagi in urechi. Apoi ne-am intalnit doar 3: eu, Cristi si Cosman. Sobi isi facea somnul de dupa-amiaza. Stiti voi, cand te obliga ma-ta sa dormi dupa-amiaza. Sobi era mai prost din fire, deci dormea. Ajunsi pe deal ne-am facut alt plan. Hai sa ocolim si apoi la intoarcere mergem la bostana. Poate intre timp gasim altele mai bune. Cum aveam 2 casti, una am pastrat si una i-am dat-o lui Cristi. Cosman si-a bagat un bat de floarea-soarelui in ureche. Si am mers noi vreo 5 kilometri si am ajuns inapoi la bostana. Am inceput sa facem o gramada de pepeni din cei ramasi. Adunasem vreo 50-60, mai ramasesera cativa. Apoi aud „Hotii! Fir-ati ai dracu de nenorociti. Pune mana pe ei”. Ii vad pe Cristi si Cosman cum au disparut in porumb. Asa ca intru si eu. Eu, mai norocos din fire, mi-am pierdut papucii prin porumb. Apoi am intrat din porumb in vie, apoi zona cu maracini, apoi iar vie, porumb cu cioturi, zona cu buruieni si turita, vie si apoi canal gol cu coispe feluri de maracini si turita. Si eram si descult. Cazusem de zeci de ori. Cosman si Cristi au mers doar prin porumb, fara complicatii. Eu eram mai norocos, dupa felul meu. Aia au coborat hula, eu am ajuns la gropi. M-am ascuns si am stat sa nu ma vada nimeni. Culmea, tot pe ei i-au prins. Scapam daca nu erau si ei. Mai bine zis Cosman – domnul „Stai ba Cristi ca am obosit, ma predau.”. Apoi am fugit pana jos, am ajuns la un colt si m-am ascuns. Eram plin de turita, de buruieni, murdar si rosu.
Dupa cateva minute apare si Cristi speriat. Ala nu era murdar, nu avea turita, doar era rosu ca mine de la cat a fugit.
Apoi ii zic „Cristi, hai sa ne scuturam ba de turita si de pamant.”
„Dar eu nu sunt murdar si n-am nici turita”, spuse Cristi speriat, fugind spre casa lui. Asa ca plec si eu spre casa mea. Doar ca in clipa cand am dat coltu’ am vazut baba care detinea bostana (a se citi detinea). Asa ca a trebuit sa ocolesc zeci de strazi. Intr-un final ajung acasa.
„Ce-ai pe tine ma? De ce esti asa murdar”, imi spuse mama.
„Am fost la Cristi si ne-am invartit prin iarba la el.”, ii spun eu
„Da? Nu ai fost sa spargi bostana lu’ Jipa?”, imi spuse ea.
„Nu.”, ii spun eu increzut.
Apoi m-a dus la Cosman. L-am gasit indoit pe un scaun, plangand. Mama lui dadea cu matura. Pe el. Parca a rupt matura pe el, nu mai tin minte. Cosman schelencaia in tot acest timp. Eu radeam. Singura persoana din jur ce radea. O persoana logica. Apoi m-au dus ai mei acasa, si mi-au scos presul si cutia cu jucarii pe pamant si m-au lasat acolo sa ma joc. Nu inainte sa-mi zica ca nu e frumos ce am facut. Am ras pe seama asta atatia ani, si acum cand imi aduc aminte mai rad cu Cristi. Cosman e traumatizat daca ii zicem. Sau poate nu. Nici in ziua de azi nu se stie unde sunt papucii ce i-am pierdut la bostana si ce s-a intamplat cu ei.
Era vara,40 de grade ,trenurile circulau cu restrictie de viteza si intarzierile de rigoare,ca la noi.Trebuia sa ajung la fetita mea care se afla in vacanta la bunici.Am asteptat cuminte si relaxata trenul meu care nu a avut o intarziere prea mare.Cu castile in urechi ascultand muzica,cu un rucsacel plin de bunatati pentru copil in spate,m-am urcat si m-am asezat comod. Trenul a pornit si avea un mers”foarte leganat”-restrictie de viteza,v-am spus.Dupa 20 de minute vine “nasul”,ii intind absenta biletul si ma gandesc la ale mele.Il vad usor incruntat si spune ceva dar eu nu aud din cauza castilor.Imi eliberez urechile si politicoasa il intreb daca este vreo problema.Imi raspunde foarte acru ca da,este o problema mare,nu ma aflu in trenul care trebuie.Cum adica,nu este trenul spre Caracal? Ba da, trenul merge spre Caracal dar nu este acceleratul in care trebuia sa urc eu ci este rapidul care nici nu opreste in statia care ma intereseaza.Nu-mi venea sa cred!!! Concluzia:eu trebuia sa ajung si sa cobor in Caracal dupa care trebuia sa iau un alt tren pentru a ma intoarce doua statii,iar acesta venea peste 3 ore.Eram suparata si toata relaxarea mea disparuse.Dar stati putin ca asta nu era singura mea problema. Nasul scoate tacticos carnetelul de bilete si imi spune ca trebuie sa platesc supliment de viteza pentru ca m-am plimbat cu rapidul! M-am infuriat la culme:”supliment de ce?de viteza?care viteza?”-daca mi-as fi facut curaj cred ca as fi putut cobori din tren in mers -iar daca am incurcat trenurile tot vina lor si a intarzierilor a fost .M-am certat cu nasul pana cand am ajuns la Caracal si tot ca mine a fost,n-am platit nici un supliment de viteza ,am coborat pufnind si m-am asezat cu atitudine pe o banca.In cele 3 ore m-am si plimbat putin pentru a vedea orasul si am cautat si acel “car cu …” care l-a facut celebru.
Salut, accept provocarea ta! :D
Am ajuns la concluzia că pentru mine experienţele epice sunt cele care se termina cu bine, indiferent cat de „hard or wild” sunt!
O experienţă epică a fost noaptea din tura lungă, de 83 de km. Eu fiind un maratonist care stie sa traiasca intens dar si cu folos. A fost o cursa unde oamenii mai si mor. O să zic doar că noaptea , singur prin deşert nu e tocmai o experienţă, o canapea confortabilă în care să stai. Sigur că la o cafea spui “hai mă, cât poate să fie de înfricoşător?” Haideţi cu mine acolo şi o să vedeţi cât e de confortabil noaptea, singur prin deşert, mai ales că uneori mai pierzi şi drumul, aşa cum mi s-a întâmplat. Era noapte, eram singur, eram aproape plin de sânge, mă dureau toate, nu ştiam dacă ajung la finiş, pierdusem drumul, aş fi renunţat la rucsacul din spate ca la ultimele bube, etc. Ştiam că trebuie să-mi fac de mâncare, fiindcă altfel n-ajung până la capăt, şi-mi era lene organic să fac asta, pentru că la fiecare 12 km unde mă aşezam trebuia să treacă 15-20 de minute să mă pot ridica şi să încep din nou să merg. Toate astea se adună. Şi toate astea le păţesc toţi, nu numai eu. Am văzut campion mondial care a abandonat în penultima zi. Şi-a rupt ceva şi a rams acolo. Chiar nu aveam de gând să îmi fac de mâncare. Era undeva pe la ora 1-2 noaptea, făcusem vreo 50 de km şi mai aveam vreo 30 şi ceva şi, când mi-am dat seama că cel mai târziu la ora 5 dimineaţă o să
fiu la finişul etapei, îmi venea să îmi dau singur cu bolovanul în cap, şi în acelaşi timp îmi dădeam seama că trebuie să-mi fac de mâncare, că deja începusem să mă ia frigul, pierdusem calorii, şi noaptea în deşert e foarte frig. Mi-era lene să-mi scot hainele din rucsac, pentru că ştiam că dacă îmi dau jos rucsacul o să-mi ia jumătate de oră să-l pun înapoi, şi toate astea. Până la urmă, m-am întâlnit cu un marocan care făcuse deja focul, am profitat de el şi mi-am făcut mâncare la focul făcut de el.
Cel mai frumos moment – aş fi tentat să spun momentul de la sfârşit, când mi s-a pus medalia de gât. Ar trebui să fie ăsta şi este momentul când mi-a atârnat fierul de gât. Dar cred că momentul cel mai frumos a fost cel în care am terminat etapa de 83 de km, fiindcă atunci am văzut că răsare soarele la 5 jumate, şi exact în momentul în care răsărea soarele am ajuns la finiş, La ora şase se dă deşteptarea. A avenit un marocan sau iordanian, nu mai ştiu ce era, era desculţ, a venit la mine înfăşurat într-un sac de dormit, m-a luat în braţe, m-a pupat, şi mi-a zis “good job, good job”. Şi m-a buşit plânsul atunci. Care mai de care erau întinşi pe jos, cu perfuzii băgate în ei, abandonuri… La mine din cort abandonaseră vreo 3. Să zicem că n-a fost tocmai o piesă de teatru acolo. În noaptea aia te întâlneşti cam cu tot, cu toţi diavolii ăia cărora le dai să bea în timpul vieţii!
Experienţa epică pentru mine s-a terminat cu bine! :D
Recunosc, nu am mai definit astfel de experiențe până acum , probabil nu am avut ocazia, de accea să iti impărtasesc cum vad eu o experiență epică …si anume o definesc ca o experiență cu care nu te întâlnești în fiecare zi și care iti rămâne vie in minte pentru totdeauna. Sper ca intâmplarea traită de mine să fie ceea ce caută noile Lay’s Maxx Deep Ridged!
Dubai ne-a primit ,pe mine si doi prieteni, cu o furtună de nisip și ploaie torențială, însă asta nu ne-a umbrit – decât la propriu – timpul petrecut în Emiratele Arabe Unite. Dubaiul este o experiență care merită trăită, iar Abu Dhabi este cu totul ieșit din comun.
A fost o zi pe care nu am s-o uit curând: am pornit în ceea ce se cheamă „desert safari”, o excursie de o jumătate de zi în deșertul din Emiratele Arabe Unite, aproape de Dubai, unde, printre altele, am mers cu mașinile de teren pe dune, am văzut o crescătoare de cămile și am luat cina în acorduri de muzică arăbească, privind dansuri tradiționale.
Cel mai mult mi-a plăcut deșertul. Mi-aș fi dorit să fie o experiență mai puțin zgomotoasă și aglomerată, dar nu am ajuns încă să ne permitem tururi private, așa că am ales o excursie de o jumătate de zi prin deșert.
Șoferul nostru – un arab charismatic – ne-a luat de la hotel, am mers cam 45 de minute spre emiratul Sharjah, pe autostradă, ne-am reunit și cu alte (multe) mașini pe drum, iar la un moment dat am părăsit, brusc, șoseaua asfaltată. Șoferii au dezumflat, pe jumătate, roțile mașinilor 4×4, ca să nu se împotmolească în nisip, și a început aventura prin deșert. Am aflat, cu această ocazie, ce înseamnă dune bashing: un fel de surfing cu mașina de teren printre dunele de nisip, în care te simți ca într-un roller-coaster.
Mi-a plăcut la nebunie!Deși nu mă împac bine nici cu viteza, nici cu sporturile extreme și nici cu senzațiile tari la volan. Dar să faci surfing pe creasta dunelor de nisip roșiatic, într-o caravană de șase mașini, in the middle of nowhere, la apus de soare, este fantastic!
Cu astfel de experiențe nu te întâlnești în fiecare zi, asta e clar!
Mie personal mi s-a parut o experienta epica atunci cand am fost sa ii iau interviu lui DarkShibari pentru blog. Am fost extrem de intimidata de marimea studioului incat am amutit complet. si il vedeam pe saracul om cum incerca el sa ma faca sa ma simt mai ok. A reusit sa ma relaxeze indeajuns abia dupa jumatate de ora. Si dupa interviu, cand a venit vreme pozelor originale pentru articol, a adus ditamai chestia de luminat care avea cam 1mp si era fix deasupra capului meu.
Si eu eram ceva de genu „Buey, nu imi cade-n cap, nu?”
El: „Nu, e ok.”
Eram asa de sceptica incat am stat cu ochii pe chestia aia timp de 10 minute.
Dar interviul a iesit superb (il gasesti la Interview with an Artist) si pozele perfecte.
http://anamariapopa.com/cum-sa-nu-dai-o-fata-pe-spate/
Cam cum sa (nu) cuceresti o fata de la a doua intalnire :D
Se apropia sfarsitul clasei a XII-a, banchetul mult asteptat l-am organizat la Herculane, in preajma Revelionului si culmea nici un profesor nu a vrut sa mearga cu noi, spre bucuria noastra ca ne puteam distra maxim. Ajunsi acolo ne-am intalnit cu un alt grup din Timisoara, noi eram din Craiova. Prietenia s-a legat repede si pe 31 dec pe la ora 14 unul din noii prieteni ne-a propus sa urcam pe munte sa vedem GROTA CU ABURI. Suna interesant si nu am stat pe ganduri. Eram cam 20. Nu uitati la ora 20 aveam rezervata masa de revelion la restaurantul hotelului la care stateam. Am plecat, am urcat si am urcat si am urcat, era din ce in ce mai greu pt ca la un moment dat nu prea mai era pamant pe jos ci mai multa piatra, intr-un final dupa 3 ore am ajuns la Grota, hm, o deschizatura in munte de unde iesea abur, interesant si nu prea ca nu se putea intra, era foarte ingusta. Privind in jos am constatat cat urcasem, strada se vedea cat o linie trasata pe o foaie de hartie. A inceput sa amurgeasca, era normal era iarna. Toti am intrat in panica. Liderul de grup ne-a propus sa coboram pe o alta carare mai scurta, putin mai abrupta, asigurandu-ne ca el cunoaste foarte bine traseul. Am fost de acord. Sagetile indicatoare de pe copaci ne ghidau pe carare si dupa 5 minute de coborare am intalnit un copac cazut perpendicular pe drumul nostru, sagetile ziceau tot inainte dar, ce sa vezi dincolo de copac PRAPASTIE…UPS acum incotro? Era aproape intuneric, nu se vedea nici o lumina din statiune ceea ce insemna ca eram foarte sus. Ne-am ratacit. Am luat-o printre copaci, dar era atat de abrupt incat prinsesem o vitezaaaa, ne opream doar daca reuseam sa imbratisam cate un copac sa ne odihnim. Era bezna si coboram si coboram dar nimic, eram convinsi ca Revelionul il facem pe munte. Dupa mai bine de o ora de alergat ca bezmeticii printre copaci am zarit o lumina de la hotel. Am rasuflat usurati. Intr-o jumatate de ora intram toti plini de namol pana la genunchi in holul hotelului cant toti ceilalti erau aranjati ca pt seara cea mare….. in preajma miezului noptii eram si noi schimbati si echipati de marea petrecere, LA MULTI ANIII! am strigat toti in cor.
Treaba urmatoare musai sa fie o experienta epica, din simplul motiv ca nu mi-o imaginez adaptand-o genului liric, de jena lu’ Eminescu.
Se face ca eram o juma meditatoare de spaniola, acum cativa ani, si ii predam unui tip de aceeasi varsta ca mine. Om silitor, treaba mergea brici, cand la mine, cand la el, ce sa mai…faceam din el un adevarat toreador al gramaticii iberice.
Intr-o zi, m-am dus, normal, la el si dau sa ma spal pe maini. Nu avea prosop la baie dar stiam eu ca are un sul de hartie in bucatarie, unde se afla si el, de altfel. Asa ca vesela ca o floricica ( doar era o zi de vara), ma prezint cu inocenta in glas si cu privirea fixata pe sulul de hartie si-l intreb: „Mi-o tragi si mie ca sunt uda?”, referindu-ma (EVIDENT) la faptul ca eram uda pe maini si ca aveam nevoie de-o bucata de hartie.
Insa privirea lui siderata mi-a revelat ceea ce abia spusesem si cu ultimele puteri, soptesc: „Imitragisimiehartiacasuntudapemaini”? Auch, o tacere stanjenitoare s-a asternut pe masura ce bietul baiat a intins mana tremuranda spre sulul de hartie si mi-a dat o bucatica mototolita.
As, nici n-a mai durat mult seria de meditatii. In schimb, dupa aceasta mandra patanie, a inceput seria de misto-uri…
In vara anului trecut, am mers la furat de piersici rosii impreuna cu varul meu la un batran vecin cu el. Avea piersicul in gradina si gradina era cultivata cu lucerna.Varul meu fura iar eu stateam la panda ascuns in lucerna dar ceea ce nu stiam eu era ca eu nu imi ascundeam decat capul iar restul corpului era vizibil. Deodata iese batranul afara crezand ca cineva ii fura ceva dar el nevazand sau auzind prea bine nu ne-a vazut. Am mers inapoi acasa si toata intamplarea fusese zarita de matusa care radea in hohote de mine. Aceasta a fost o experienta epica dar nu singura.
O intamplare foarte comica:))
Profa de mate l-a chemat pe un coleg la tablă. Ia dat un exercițiu. A desenat un triunghi și pe o latură a scris x și l-a pus pe coleg să-l găsească pe x. Acesta a pus degetu pe x și a spus „ Doamna aici e l-am găsit. Doamna profesoara s-a enervat si i-a dat doi :))))
Eram prin Barcelona si ne-am pierdut.Desi aveam numarul nasei mele ce statea langa Barcelona eu si sotul meu ne-am incapatanat sa ne descurcam singuti.Bineinteles ca nu am reusit si se facuse deja noapte.Am sunat la nasa noastra sa vina dupa noi,dar problema era ca nu stiam sa-i spunem unde suntem.Intr-un final am gasit o statie de autobuz si am stat acolo pana a venit dupa noi.
Pentru mine epic inseamna ceva relevant, memorabil, ceva care te face sa zambesti atunci cand iti amintesti evenimentul respectiv.
Eram in clasa a IV-a si in vacanta de vara parintii mei m-au dus la niste rude de ale noastre in Caransebes pentru ca ei sa poata pleca la munca in strainatate. Eu, fire sociabila de cand ma stiu am iesit in fata blocului cu copiii rudelor mele cu gandul de a-mi face noi prieteni. Stand in fata blocului si savurand un sandwich mai mare decat manutele mele, vad un baiat pe balcon care avea un pistol indreptat catre mine, va dati seama ce a fost in sufletul meu in momentele acelea pentru ca eu fiind asa micuta nu mi-am dat seama ca acela era un pistol cu bile…si acum scriind aceste randuri ma intreb oare de ce a vrut sa imi faca rau acel baiat avand in vedere ca era prima data cand ne vedeam? Insa, asa cum este ironia sortii, m-am imprietenit cu acel baiat in cele din urma, ba mai mult m-am si indragostit de el. Catalin il chema…
Intr-o zi insorita am plecat impreuna cu el, cu verisorii mei si cu multi alti prieteni pe care mi i-am facut acolo sa exploram anumite zone ale orasului pana cand am ajuns pe marginea unei paduri. Mergeam si povesteam incontinuu fara sa ne dam seama ca ne indepartasem destul de mult de blocul in care locuiam. La un momentdat unul dintre prietenii cu care eram (nu imi mai aduc bine aminte cum il chema) si-a dat seama ca ne-am ratacit, pe deasupra se mai si intunecase si ca sa fie spaima pana la capat a inceput o ploaie torentiala de vara. Stiu ca pare desprins din povesti tot ceea ce povestesc eu acum, dar totul a fost cat se poate de real. Incepuseram sa ne ingrijoram foarte foarte tare tare si eu fiind cea mai mica dintre toti plangeam si eram foarte speriata. Dar la fel ca in basme totul s-a incheiat cu bine si noi ne-am intors acasa teferi si nevatamati, afetati de o sperietura groaznica. Peste cateva zile, in fata blocului povesteam cu totii prin ce am trecut si ne ziceam amuzti ca in cazul in care nu mai reuseam sa ne intoarcem acasa pescuiam peste din raul de langa padure si ne incalzeam la focul construit cu lemne luate tot din padure.
Astea fiind spuse, tot ceea ce am povestit reprezinta o poveste epica pentru mine pentru ca a fost o experienta de care imi aduc aminte si acum si care ma amuza de fiecare data cand o povestesc cuiva.
experienta mea epica as putea-o defini exact cum ai definit-o si tu: sti unde vrei sa ajungi dar nu si ce te asteapta… anul trecut in luna martie am vrut sa mergem : eu ,2 prietene si cu un var pe muntele Vladeasa … afara era soare , batea putin vantul dar asta nu ne impiedica sa mergem … am tot ucat cu masina cam pana la 1100 dar nici macar nu stiam daca am luat-o pe drumul cel bun..pana cand ne-am intalnit cu cineva care ne-a indrumat … am ajuns in varf dar surpriza : afara era un frig de ne ingheta cu totul ..noi aveam adidasi in picioare si faza cea mai tare era ca nu vedeam doar la trei metri distanta din cauza cetii ..deci am stat aprox 5 minute acolo sus si am venit inapoi cu nervii intinsi la maxim fara nici o poza fara nimic!
si sincer tot ce iti ramane in gand in momentul ala este ca nu o sa mai urci niciodata pe un munte .. crezand ca vom vedea privelisti impresionante , vom ramane cu amintiri frumoase sau poze care vor provoca invidia tuturor facute de la 1880 m din varful muntelui. experienta epica!
Pentru mine epic inseamna ceva ce nu uiti niciodata,ceva comic si de care iti aduci aminte mereu cu placere.
Eram intr-o vara pe cand aveam vreo 8 ani si niste prieteni de-ai mai (mult mai mari decat mine) mergeau sa fure capsuni dintr-o gradina (mai fusese de cateva ori inainte), iar eu am hotarat sa ma duc cu ei. La inceput au refuzat sa ma ia pentru ca eram prea mic dar pana la urma au cedat si am mers si eu cu ei. Dupa ce am mers juma de ora prin padure, am ajuns la faimoasa gradina plina cu capsuni ( erau capsuni acolo nu gluma). Intram printr-o gaura pe care tot ei o facuse zilele anterioare si ne punem pe mancat. Dupa cateva minute dintr-un tufis din gradina iese proprietarul ( care probabil ii pazea pe hotii ce ii mancau cultura :)) ), ei o iau la fuga iar eu bineinteles ca nu il vad si continui sa mananc capsuni linistit. Surpriza sau nu, ma prinde tocmai pe mine care eram prima data la furat. Omu a fost foarte de treaba si dupa ce m-a prins la furat, m-a dus si acasa cu masina :))).
Concluzia: sa nu te duci la furat cu prieteni mai mari, ai sansele cele mai mari sa te prinda :)))).
Pentru ca tot spui de intamplari epice…hai sa iti spun despre Revelionul cel mai epic pe care l-am petrecut acum cativa ani cu gasca de prieteni… si cu 4 lilieci (o mama cu 3 pui) + un soricel de casa :)
Se intampla intr-un an de Revelion cand am hotarat cu mai multi prieteni sa mergem la munte acolo unde unul dintre noi avea o casa de vacanta. Era a treia oara cand mergeam acolo si de data asta am zis sa stam o saptamana, sa ne bucuram de vacanta, zapada si toate cele.
Odata ajunsi la fata locului am descoperit bucataria si camara data total peste cap si foarte murdara. Apoi am descoperit ca unul din geamuri fusese uitat intredeschis asa ca ne-am explicat faptul ca intrase „ceva” acolo. Nu stiam ce..inca.
Am luat totul la mana, am facut curat si pana la urma am descoperit 3 dintre lilieci adapostiti in..aspirator. Era un aspirator din acela cu apa si isi facusera casuta in cuva. S-a gasit si cel de-al patrulea liliac dar nu mai tin minte unde, apoi lucrurile s-au linistit.
Pentru vreo 2 ore. In acele 2 ore am ajuns si eu (din pacate eu nu reusisem sa ajung de la inceput asa ca distractia cu liliecii am ratat-o dar mi-a fost povestita cu lux de amanunte)
A fost doar prima parte din distractie insa…La putin timp dupa ce am ajuns si eu ne-am dat seama ca mai aveam un intrus in casa. Era ceva ce rodea tocul geamului din bucatarie: un soricel.
Au urmat apoi zilnic curatenie in bucatarie. Am mutat tot, in mod repetat: de la frigider, la masa si pana la tot mobilierul. In speranta ca vom prinde soricelul (si ca il vom da afara teafar si nevatamat).
Mereu eram atat de aproape de el. De cateva ori il vedeam trecand pe langa noi cu o rapiditate mai ceva ca la Formula 1.. iar rapiditatea asta era insotita de urale (tipetele noastre). Si se ascundea peste tot … de nu reuseam sa il prindem.
In a doua zi de cautari i-am gasit culcusul. Era sub masca de la chiuveta (pe care noi nu ne gandisem sa o mutam cu totul de acolo pana atunci). Isi facuse acolo culcus cald si stransese provizii. Am gasit in mijlocul casutei lui o bucata de carnat atent adusa acolo pentru vremuri grele se pare. Cu toate astea, soricelul nu era acasa cand l-am cautat noi. Iar noi ca niste oameni rai ce suntem, i-am stricat casuta. Chiar ma gandeam ce o sa simta cand ajunge acasa si nu o mai gaseste…
In seara de Revelion inca nu il prinsesem insa am zis ca e cazul sa ne potolim si sa sarbatorim .
Si ca vom cauta din nou soricelul ..anul viitor. Zis si facut.
Numai ca nu puteam sa il lasam pe soricel asa fara mancare fix in noaptea de anul nou, nu? I-am pregatit o bucata de branza atent pusa sub o oala care statea sprijinita de ceva, gata sa cada la cea mai mica miscare! Se pare ca nici oala nu ne-a ajutat pentru ca soricelul, in lipsa noastra si in linistea deplina a bucatariei a gasit bucata de branza, a mancat-o tacticos si fix cand a intrat unul din noi in bucatarie … soricelul a tulit-o lasand oala neclintita in urma lui :))
Si ca sa n-o mai lungesc..am reusit sa il prindem in noaptea de 1 spre 2 ianuarie. Dimineata mai exact, dupa vreo 4 ore de stat efectiv in bucatarie cu ochii dupa el.
Am mutat totul din nou in acea dimineata. Era penultima zi. Daca nu il prindeam atunci, trebuia sa ramana acolo pana data viitoare (si asta nu era o optiune).
De data asta am desprins si aragazul din loc (suficient de bine ca nu am mai nimerit sa ii punem butelia la loc) iar frigiderul aproape ca l-am demontat pentru ca soricelul intrase pe undeva pe la motor. L-am prins intr-un moment de neatentie intre un grilaj (desprins din frigider) si perete. Nu l-am strans foarte tare, dorind sa il ia cineva de acolo sa il duca afara. Din pacate insa, si-a dat duhul acolo…
Asociez experienţa epică cu o experienţă memorabilă!
Toată experienţa şi activitatea mea în AIESEC se datorează unui proiect deosebit, ce va rămâne aproape de sufletul meu tot timpul. Este vorba de proiectul GROW, organizat de AIESEC Bucureşti, în colaborare cu Şcoala de Valori.
GROW este un program de educaţie non-formală creat pentru adolescenţii de liceu, cu o abordare pe termen lung, în cadrul căruia elevii învaţă experimentând şi exersând, într-o atmosferă prietenoasă
Din proprie experienţă pot spune că proiectul Grow a fost cel mai frumos proiect la care am participat în perioada liceului. Am cunoscut oameni din diferite părţi ale lumii, culturile acestora şi ne-am împărtăşit din tradiţii. M-am împrietenit foarte bine cu o fată din China, căreia i-am prezentat Bucureştiul, cu care am ieşit aproape zilnic la shopping pentru că era foarte dornică de acest lucru şi, cu care am fost chiar şi într-o excursie în Constanţa, deoarece îşi dorea să vadă marea. Proiectul s-a desfăşurat în perioada iulie-august şi vremea a fost perfectă pentru acea plimbare. De asemenea, am întâlnit oameni din Olanda, Rusia, Brazilia, Polonia, Cehia şi Malaysia. Participarea în cadrul proiectului GROW a reprezentat fost un pas foarte important în decizia de a face şi eu parte, după ce terminam liceul, din marea familie AIESEC.
Ce inseamna pentru mine o experienta epica? Aventura, neprevazut, amintiri de inchis intr-un sertar al mintii, ceea ce vom povesti peste ani copiilor, bucurandu-ne in sinea noastra pentru ca nu am fost niste tristi, care sa nu traiasca deloc momentele pe care le ofera viata cu atata generozitate. :)
Asadar, povestea mea a inceput asa: “Intr-o frumoasa seara de mai, Alin ne convoaca si sopteste “M-am logodit cu Elena! Ne casatorim in septembrie!”.
Mereu am fost de nedespartit. O gasca de 6 baieti, prieteni adevarati, insa eu si Alin am fost fondatorii, sa spun asa. Cred ca sunt cel mai vechi prieten al lui, principalul confident. De aceea parca m-a traznit vestea ca se va casatori, si inca atat de curand. Si eu sunt intr-o relatie de 3 ani si jumatate, insa numai faptul ca ma gandeam ca Alin va fi casatorit si nu vom mai petrece timp ca baietii, ma facea sa ma simt putin parasit.
Nunta lui a avut loc in luna septembrie, anul acesta si pot spune ca a fost cea mai frumoasa la care am participat vreodata. Bineinteles, urmand traditia americana, nu se putea insura prietenul nostru fara o petrecere a burlacilor.
Sa incepem deci. Fiind toti pasionati de offroad, aventura si adrenalina, am hotarat sa plecam in weekend-ul dinaintea nuntii in munti, la o binemeritata partida de offroad. Ne-am luat corturile, multa bautura, ne-am sarutat iubitele, ne-am urcat in masina si in ziua de vineri, dusi am fost.
Nimic nu prevestea nebunia ce avea sa urmeze, nici chiar atunci cand ne-am luat la harta cu un TIR-ist prin statia auto sau atunci cand Andrei, unul dintre prieteni, a fost fugarit de un magar atunci cand “a udat trandafirul” pe un camp.
Am ajuns langa cabana, locul nostru de popas, cand déjà incepuse sa se insereze. Am facut repede un foc de tabara si ne-am apucat sa instalam corturile. Dupa ceva timp totul era pregatit, asa ca am scos bautura. Cu fiecare pahar baut, devenea din ce in ce mai frumos. Amintiri din copilarie, fiecare incerca sa dovedeasca ca el a fost cel mai nastrusnic, ca el a facut cele mai multe boacane. Fapt care m-a enervat la culme. Ce conteaza ce ai facut cand erai mic, conteaza cat de barbat esti acum! Am lansat o serie de provocari pe care le-am scris pe cate un biletel, urmand apoi ca fiecare sa extraga si sa duca la indeplinire provocarea. Probabil de la aburii alcoolului, pentru ca nu vreau sa cred ca avem o asemenea minte bolnava, am avut de indeplinit urmatoarele (am gasit a doua zi biletelele ca de tinut minte, nu mai avea cine!):
1. Fura o oaie de la ferma si dormi cu ea in cort in noaptea asta;
2. Dezbraca-te si fugi asa prin sat, cu o torta in mana, urland din toti plamanii “sfarsitul unei epoci e aproape”!
3. Improvizeaza din cortul tau o parasuta si testeaza daca functioneaza
4. Imbraca toata cabana in hartie igienica
5. Fii Mos Craciun si coboara pe hornul casei primarului.
Sa ne intelegem. Noi eram undeva la marginea unui sat, la poalele muntelui, in judetul Valcea. Casele nu erau foarte departe de noi, iar in apropiere se gaseau si cateva ferme. Am extras fiecare cate un bilet si abia atunci ne-am dat seama ca nu mai putem da inapoi, trebuia sa demonstram cat de barbati suntem.
Nu stiu ce s-a intamplat, insa la un moment dat mi s-a rupt filmul. Tin minte doar faptul ca Luci se chinuia sa se dezbrace si cum torta nu aveam, si-a dat foc la haine.
Cred ca acela a fost cel mai profund somn de care am avut parte, vreodata. Cand m-am trezit insa, am avut un soc. Ceea ce credeam eu ca e o patura de lana, foarte pufoasa, era de fapt un caine ciobanesc (prietenos dealtfel!), care ma gazduise in cusca lui. Am iesit de acolo cu usurinta (si probabil cu cateva sute de purici) si am pornit in cautarea prietenilor mei.
Dupa cum batea soarele, mi-am dat seama ca este trecut de ora pranzului. Insa cand am aruncat o privire in jur, am stiut ca nu mai sunt langa cabana, ci pe malul unui lac. Nu imi era insa strain, noroc ca mai venisem la pescuit de cateva ori. Cu greu am gasit drumul de intoarcere, insa am izbutit sa ajung de unde plecasem.
Cand ajuns in sat, insa, vad un grup de oameni si un echipaj de pompieri ce se holbau la acoperisul unei case. Abia cand m-am apropiat mi-am dat seama la ce se uitau toti: la prietenul meu Ilie care ramasese blocat in cosul casei. A durat ceva timp pana l-au scos de acolo, bietul de el era negru la fata si habar nu avea cum ajunsese acolo. Bineinteles ca a aparut si politia care ne-a cerut explicatii si cand au auzit povestea noastra (cu nunta, 5 prieteni si biletelele cu provocari) ne-a mai dat o veste soc: “Veniti cu noi, mai aveti de recuperat inca 2 de-ai vostri!”.
Evident, este vorba despre Luci, retinut la politie pentru ca umblase gol prin tot satul si despre Matei care, Dumnezeu stie cum, facuse rost de o scara si se urcase intr-un copac sa isi ia zborul cu parasuta improvizata (oamenii crezusera ca se sunucide). Cand am terminat cu declaratiile déjà ne ingrijoram pentru ca nu stiam nimic de Andrei si Alin si ne gandeam la ceea ce e mai rau.
Am ajuns tarziu la cabana si am gasit ceea ce semana cu un imens WC, cu Andrei in varf, iar Alin inca dormea dus, in cort cu prietena lui foarte frumos mirositoare, oaia.
Ne-am strans toti in jurul focului, de data asta fara bautura si nu ne venea sa credem ce am putut sa facem. Am hotarat sa nu spunem nimic despre aceasta intamplare, nici macar (sau mai ales) iubitelor noastre.
A doua zi la prima ora ne-am strans lucrurile si dupa o tura prin noroaie am plecat spre casa.
Chiar daca pare o poveste desprinsa din Hangover, ea este reala si peste ani, vom avea ce sa povestim copiilor nostri. Multumim lui Dumnezeu ca nu am avut idei mai tampite si ca nu ni s-a intamplat nimic grav (in afara de amenda usturatoare!).
Hey! încep prin a-ţi spune că pentru mine o experiență epică e precum o experiență cu care nu te întâlnești în fiecare zi. Trebuie să profiţi de moment si să îl faci să fie de neuitat!!Am petrecut cu iubitul meu, de ziua îndrăgostitilor acum un an, o noapte la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.034 de metri, în Munţii Făgăraşului. Am fost printre cei 2.500 de turişti care au vrut, de-a lungul timpului, să vadă cum e să trăieşti ca eschimoşii, dar nu în Groenlanda, ci în România.
Ideea de a experimenta cum e să dormi pe un pat de gheaţă a fost de fapt a iubitului meu, care m-a convins apoi şi pe mine că asta poate fi o experienţă de neuitat, epică. A fost prima şi s-ar putea să fie chiar ultima noapte petrecută într-un hotel de gheaţă. Nu ştiu dacă aş putea să mai stau. E o experienţă unică. E frumos într-adevăr, nu e nici frig, nici cald. E destul de umed. Dacă scoteai capul un pic din sacul de dormit simţeai la faţă un pic cum te strânge frigul.
Asta după ce atunci când am urcat la Bâlea lac cu telecabina cel care ne-a îmbarcat ne-a spus că vor fi încă două statui de gheaţă. „Abia aştept să-i spun celui de jos,de la cabană, că nu sunt statuie”, a glumit iubitul meu, care spune că trebuie să te pregăteşti într-un fel psihic şi să fii bine îmbrăcat atunci când te hotărăşti să dormi pe gheaţă.
Locul ăsta e chiar unic, nu poţi să te trezeşti oricând şi să vezi că tavanul tău e făcut din zăpadă. Ce a fost foarte interesant a fost că nu e aşa de frig pe cât ne-am pregătit noi. Poate lumea nu observă, dar camerele au instalaţie electrică. Temperatura nu se schimbă peste noapte, au fost 1-2 grade Celsius, înainte de culcare am băut nişte votcă din pahare de gheaţă şi ne-am dat cu bobul. De asemenea am stat în camera zodiei Capricornului, cu toate că ambii suntem în Fecioară.
Bun, took me some time, dar hai să vedem, poate poate:
În general nu suport petrecerile surpriză. Vezi tot felul de aberații de genul la TV, oameni care se prefac din răsputeri să pară plăcut surprinși, când de fapt știu deja și ce fel de tort se va servi.
Am făcut o excepție pentru un vechi tovarăș de-al meu prin vara lu’ 2011. Mă rugase vară-sa să facem ceva mișto, să ne strângem mai mulți și să fie o noapte de povestit nepoților la țigară. „Ok”, zic. Pentru că eu petreceam cel mai mult timp cu el când nu era la muncă, eu a trebuit să-l țin departe de casă înainte de sindrofie.
După câteva beri și poate cei mai oribili cârnăciori pe care i-am mâncat în viața mea, omul meu îmi zice că e sigur că va avea o noapte de nota 20. Eu zâmbesc mârlănește, gen „da, nici nu știi tu”. Încerc, totuși, să-l trag de limbă să văd care-i treaba.
– Ai parcat mașina undeva să n-o mai umple porumbeii de găinaț, sau cum așa?
– Lasă-mă, bă, nu dau din casă. Că tot veni vorba, sper să nu dau de vară-mea la apartament mai încolo, că strică tot. N-o scoți și tu la o cafea, ceva?
Eu jubilam deja în mintea mea. Omul nu venea singur acasă în seara aia, deci clar era cu gândul în altă parte și cu garda jos. Scenariul perfect. I-am zis că totul o să fie ca la carte, că o să fie seara lui.
Trec orele, noi eram toți pregătiți ca trupele NATO cu locuri de ascunzătoare excelente. În afară de vară-sa și încă doi, eu nu știam pe nimeni. Mulți erau vecini sau colegi de-ai lui de la muncă. Nu dădusem raportul nimănui despre planurile tipului – am zis că dacă tot îl luăm ca din oală, să fie cât mai multe necunoscute.
Se-aud voci pe scară, apoi cheia în ușă.
Noi șș-im în stânga și în dreapta, ne ascundem care pe unde mai putea și așteptăm. Vară-sa dă semnalul și sărim toți deodată ca niște prădători infantili asupra unei gazele vai mama ei.
Brusc, doar eu și colegii ăluia de muncă mai zbieram. Toți ceilalți au amuțit. Lângă omul meu era o tipă foarte mișto, în ciuda vârstei (media noastră de vârstă fiind de vreo 22-23). Să-i fi dat vreo 45, dar arăta de 25 clar. Era vizibil luată de la alcool, dar și ea și tovarășul meu amuțiseră și ei.
În stânga mea, văd un tip care se înroșise la fața și stătea cu mâna la gură. Mă gândesc „ia uite bă, ce impresionat e!”. Râd spre verișoara în cauză:
– Ia uite Alino la ăsta, cred că ar vrea și el așa baftă!
Mi se răspunde cu o grimasă și o șoaptă:
– E maică-sa…
Pt mine o experienta epica este o experienta din intamplarile mai aparte de celalalte.
Am sa va povestesc experienta mea, nu stiu cat de epica este.
Intr-o duminica eu si familia mea ne-am hotarat sa mergem la Manastirea Prislop. Drumul a fost perfect pana in Hateg, drept si liber, atunci cand sa o luam la dreapta spre manastire vedeam cum veneau siruri de masini. Am mai mers cateva minute deoadata am vazut masini parcate pe dreapta nestiind ce se intampla am intrebat si ne-au spus ca s-au blocat niste masini. Intr-un final ne-au dat si noua drumu dar fericire nu a tinut mult ajund in satucu de acolo era o mare problema, strada era ingusta si de abea puteau sa treaca masinile unele pe langa altele deoarece unele mergeau si altele veneau. Foarte multe autocare mari erau care blocau circulatia. Am asteptat in jur de 2 ore acolo dar numarul de masini nu se mai terminau, auzisem la stiri ca erau in jur de 400 000 oameni. Neavand ce sa facem am lasat masina in fata unei casa si am luat-o pe jos 3 km , ajungand pe la jumatatea drumului am vazut si persoanele care erau in spatele nostru dar nu ne-am mai intors ca nu avea rost. Drumul pe jos a fost greu si foarte obositor simteam ca nu ma mai tin picioarele. Am ajuns la Manastire dupa un drum lung si anevoios, spre surprinderea noastra ca acolo nu erau asa multi oameni asa cum erau pe drum pt ca multi plecase dar mai erau si de venit. La intoarece am mai mers in jur de 1 km deoarece am mers fratele meu inainte sa i-a masina. Am fost cea mai fericita ca nu a trebuit sa mai merg atata.
O experiența epica, dupa părerea mea , este o întâmplare de care îți amintești cu drag peste câțiva ani.. Te poate înveseli dar in același timp te îngrozește si nu ai mai repeta acel lucru niciodată .
Eu am mai multe întâmplări de genu ,de spus:
* Una dintre ele s-a petrecut in urma cu multi ani. Pe vremea cand eram de-o șchioapă si totul era lapte si miere! Era vacanta si eu m-am dus cu familia la bunici ,la tara ! Acolo , cum la tara oamenii se ocupa cu munca pamântului am fost si eu cu bunicii la câmp. Ei s-au apucat de treaba , eu am stat putin lângă ei dar m-am plictisit si am decis sa merg la o plimbare
Pentru mine o experienta epica e atunci cand strangi bani cam 2 ani pentru o vacanta adevarata, pe care sa nu o uiti niciodata.
Iti mai aduci aminte cum este sa fii indragostit, mai ales, atunci, cand se infiripa dragostea… sunt convins ca da…. Atunci cand simti ca acel cineva sau ceva face parte din sufletul vostru si nu va mai regasiti altfel? Atunci cand ati vrea sa opriti timpul din loc pentru a pastra fericirea aproape de voi pe vecie??
Ei bine, noua ni s-a intamplat aceasta in Santorini, in Imerovigli.
Pasul 1 – mergeti in Santorini, la inceput de septembrie si cazati-va la un hotel frumos pe Caldera. Respectati cu strictete igredientele: hotel frumos, pe Caldera, altfel veti da gres total
Pasul 2 – stati cel putin o saptamana
Pasul 3 – nu va refuzati micile delicii ale vietii, o masa buna, o bautura buna, un apus de soare admirat de pe balconul apartamentului vostru cu un pahar de sampanie alaturi.
Pasul 4 – mergeti din cand in cand la plaja Vlychada si ascultati valurile. Atat veti auzi acolo, dar este destul.
Pasul 5 – repetati pasul 3 si 4 in fiecare zi.
Revenind un pic cu picioarele pe pamant o sa va relatez din experienta mea fantastica petrecuta la un hotel din Imerovigli, Santorini, care m-a facut sa afirm cu foarte mare tarie ca am trait nu o vacanta minunata, ci VACANTA vietii mele, care nu se poate compara cu nimic ce am vazut pana acum. Nu a fost o vacanta ieftina.
De altfel, nu pot intelege acum pe cei care au fost cazati prin Perissa ori kamari si au venit foarte incantati de vacanta…s-au multumit cu putin…au fost la un pas de fericirea maxima si s-au oprit parca inainte de colt. Dar ii inteleg bine pe cei care s-au cazat pe acolo, s-au plimbat de doua ori prin Oia sau Imerovigli si s-au intors foarte dezamagiti de insula.
O asemenea discrepanta intre doua parti ale unei insule nu am vazut niciodata-partea de jos cu plajele-Perissa, Kamari, este pur si simplu uratica, cel mult mediocra, nu o recomand nimanui. Cu banii dati pe un sejur aici puteti avea unul MULT mai placut in orice alta insula greceasca. Si mai exista partea de sus – Fira, Imerovigli si Oia, unde veti gasi ceva fabulos.
Dup ce am vazut insula pot sa afirm ca Imerovigli este cel mai frumos sat de pe insula. Aici totul este orientat pentru a oferi cea mai frumoasa experienta de cazare-vilele sunt atarnate pe stancile vulcanului si ofera niste privelisti care, la propriu si la figurat, iti taie rasuflarea. Frumusetea este prea puternica si este furnizata in doze prea mari…iti trebuie timp sa te obisnuiesti. In Imerovigli gasesti putine magazine si putine restaurante, insa acestea din urma sunt excelente (va voi prezenta cateva dintre ele, ofera servicii foarte bune si o mancare extrordinara. despre priveliste, ce sa mai vorbim?). Oia este si el un orasel frumos, plin de magazine de arta, galerii, magazine de firma foarte scumpe, este situate la cea mai joasa inaltime dintre orasele precizate (Imerovigli este cel mai inalt, aprox 450 m). Fira este capitala, mi-a placut cel mai putin dintre cele trei, este plina de tot felul de magazine, poate fi o experienta draguta sa te plimbi o zi prin ele, dar cam atat. Pentru cazare recomand fara a sta pe ganduri Imerovigli – este ca un cartier rezidential de lux din Santorini.
Exista o vorba, cum ca apusul de soare in Santorini este magic. Foarte adevarat. Dar ii inteleg si pe cei carora li s-a parut a fi mai mult marketing – daca il privesti cocotat pe vreun zid prin Oia sau Fira, chiar si de la o cafenea alaturi de 1000 de alte personae, nu are niciun farmec. Apusul trebuie savurat din balconul sau terasa apartamentului tau cu vedere directa la mare. Si atunci veti vedea ca totul capata un alt sens, o alta importanta si, de ce nu, poate fi cel mai frumos moment din vacanta voastra, pe care sa il asteptati cu drag in fiecare seara. Noi, pe oriunde mergeam in timpul zilei, seara, la 19.00 eram pe terasa cu pahar de vin sau de sampanie si priveam apusul. Este sublim, iar cel mai frumos loc este in Imerovigli. Ce face magic apusul? Poate contrastul incredibil intre culorile soarelui la apus, marii de un albastru indigo si vulcanului negru, toate trei impletindu-se pentru a-ti oferi ceva ce nu o sa uiti toata viata-apusul din Santorini.
Nu vei gasi plaje frumoase in Santorini. Cea mai draguta este Vlychada, celelalte din Perissa ori Kamari sunt slabute, este interesant nisipul negru, insa nu este ceva care sa va impresioneze in vreun fel. Dintre toate sincer va spun ca nu merita efortul vostru de a ajunge la ele decat Vlychada. Dezamagitoare este si Red Beach, aglomerata, foarte pietroasa, nimic atragator.
Pentru a te deplasa prin insula trebuie sa iti inchiriezi o masina, scuter ori atv. Eu am inchiriat o masina micuta la un pret de 210 euro pentru 7 zile cu asigurare full casco. Negociat din tara, la fata locului veti gasi mai scump. Trasportul public este prost pus la punct, pentru a ajunge in punctele dorite de voi trebuie sa schimbati autobuzele in Fira, daca nu locuiti in acest oras. Asta duce la mult timp pierdut, plus ca circula destul de rar, de exemplu catre Vlychada nu erau decat vreo 3 perioade convenabile de timp pentru a lua autobuzul. Plus ca erau foarte aglomerate. Nu recomand transportul public.
Referitor la restaurante o sa va recomand urmatoarele, in Imerovigli si Fira, acolo unde am mers seara, ziua mancam pe undeva pe plaja cate o salata greceasca sau ceva lejer:
1. La Maison Imerovigli – nouvelle cuisine in stil grecesc. Impecabil. Atat servirea cat si savoarea preparatelor. Recomand mielul si pestele. Sunt foarte bine gatite, primiti aperitive si un paharel de Vinsanto gratis. Desertul – tarta de ciocolata, este fabulous, iar vinul alb de asemenea.
2. Avocado Imerovigli. Mai clasic grecesc, mancare buna, dar foarte aglomerat si aveai mereu senzatia ca cineva te grabeste sa termini mancarea cat mai repede.
3. Naoussa Fira. Apropiat ca perceptie cu Avocado. Pestele Sea Bass foarte bun si portiile mari. Inghesuit, insa privelistea era foarte frumoasa.
4. Aegeon Imerovigli. Foarte bun, atat servirea cat si preparatele. Puiul avea un gust incredibil, cat si fructele de mare. Nu are o priveliste directa catre mare, dar seara nu prea conteaza atat de mult. Este deschis de numai 6 luni, insa e foarte frecventat.
5. Anogi Imerovigli. Este chiar in centru, este si o romanca chelnerita acolo, foarte draguta. Fructele de mare sunt excelente aici. In rest, nimic spectaculos. Fara niciun fel de vedere panoramica.
6. Mezzo Imerovigli. Are o dispunere pe 3 nivele, toate cu vedere la mare. Mancarea buna, servirea la fel. Cel mai scump dintre toate restaurantele descrise aici. O masa costa, fara bacsis, cam 90 euro, fara vreun vin mai deosebit.
Cel mai bun mi s-a parut la Maison. Merita toata atentia voastra. Ce este remarcabil este faptul ca nu va puteti prezenta la niciunul dintre ele fara o rezervare facuta macar cu o zi inainte. Sunt foarte pline intotdeauna. O masa aici nu este foarte ieftina, insa merita cu prisosinta. Sa cumparati vinuri facute in Santorini, albe, sunt seci, si demiseci, foarte bune, chiar excelente. Si sampania facuta acolo este de buna calitate. Nu sunt foarte scumpe, le gasiti cel mai ieftin la Carrefour sau la Lidl.
Pentru o experienta completa recomand o croaziera cu barca Bella Thalassa sau Aurora, o gasiti pe internet. Plecati din Fira pe la ora 14.30 si terminati pe la ora 8.30, dupa ce ati asistat la apusul de soare in zona Oia. Pe timpul apusului se canta live la saxofon, este o atmosfera foarte frumoasa. Costa 56 de euro de persoana parca, cu cina inclusa…de fapt aperitive, mezze si vin. Bune. Include vizita la Vulcan si 2 popasuri pentru baie la izvoarele calde si langa insula care se vede chiar in fata la Imerovigli, Thirassia, parca.
Mai este interesant de vazut siteul arheologic de la Akrotiri, acoperit acum cu o cupola pentru a fi protejat mai bine. Este siteul unde a locuit ultima civilizatie sin insula, distrus la eruptia din anii 1500 i. e. n. Apropo, am ghida din excursia de la Vulcan mentiona ca la momentu eruptiei respective, cea mai violenta inregistrata vreodata pe pamant, volumul de lava expulzat a fost de 2 ori mai mare decat volumul actual al lunii. Wow…
Santorini este locul unde mi-am promis ca voi reveni in viata aceasta, este prea frumos, prea autentic si prea special pentru sufletul meu. Si voi alege tot Imerovigli, are o magie incredibila.
Imi cer scuze pentru abuzul de epitete insa chiar aceasta am simtit, insula iti ofera tot prilejul pentru a o descrie in acest mod.
Mergeti in Santorini, nu cumva sa va cazati in Perissa, Kamari sau alte zone joase (veti rata totul, sa nu va imaginati ca daca mergeti intr-o seara sau doua in Imerovigli sau Oia, ati rezolvat problema, nimic mai eronat), ci in Imerovigli (ori Fira-Oia) si veti avea parte de vacanta vietii voastre.
Promit!
Cea mai epica aventura a mea a fost acum 2 ani . Pe data de 20 mai am plecat la munte (băieți au organizat o ieșire fără sa ne zică destinatia) mai exact la brasov. Ne așteptăm să ne cazam, eram 9 fete și 10 băieți , însă marea surpriza a fost ca am ajuns la telecabina (chipurile sa facem o plimbare pana la sfinx dar cu tot cu bagaje) Hmmm cam curios pt noi fetele (oricum bagajul era ușurel , câteva rochițe, balerini și alte proștilor de genul) . Ne’am urcat în telecabina, am ajuns la babele și hol aflam ca plecam în expediție pe munte. Traseu bine stabilit de băieți , Babele-Cabana Caraiman – Crucea Caraiman – Vf. Omului-Sfinx. Și am pornit la drum, zapada alunecus frig nervi dar la cabana Caraiman totul a trecut (băieți aveau hăinuțe groase și pt noi) .La masa am început sa discutam despre traseu pe a doua zi . Inițial alesesem un traseu marcat dar unul dintre băieți a zis ca știe o scurtături și ajungem în 2 ore la crucea Caraiman. Zis și făcut, a doua zi dimineață pornim la drum, un drum aparent ușor pana am ajuns pe marginea unei prăpăstii pe care mai era și zapada nebatatorita iar unul din băieți s’ a oferit sa facă poteca. Poteca s’ a făcut și am început sa trecem ușor, unul câte unul, pana s’ a trezit un curajos sa treacă cu fata spre prăpastie. Pana sa îl avertizeze celălalt ca o sa alunece, acesta din urma deja îl trăsese în prăpastie și toți am rămas câteva momente înmărmuriți. S’ au oprit intr’un final și au reușit sa revină pe poteca, juliti, murdari și speriați. Și iar am pornit la drum, când soare când vânt când ploaie , pana am ajuns la cruce. Un peisaj mirific încât uitaserăm prin ce am trecut și ce drum ne așteaptă pana pe Vf. Omu. Drum drept și veselie pana când în cale ne iese un cățeluș. Mda, un cățeluș cu ghilimele pt ca de fapt era un lup hoinar , și de ce noi fetele sa nu încercăm să îl chemam cu cuțu cuțu . Asta pana când au ajuns băieți lângă noi și l’au alungat . Și iar am pornit la drum , și iar frig dar oboseala apărea și înceapă sa îi pună amprenta. Pe Vf. Omu. Am încercat sa ne potolim foamea cu o supa calda dar degeaba , înainte de somn ne ploua în gura după ceva bun și apetisant . La întoarcere totul a fost Ok dar experiență aceasta nu o voi uita ca voi trai.
O experiență epică? Simplu: când am greșit botezul!
Mergeam cu prietenul meu la un botez la o mătușă pe care nu o văzusem în viața mea. Părinții mei mă convinseseră că e foarte bine, ne va plăcea la nebunie.
Restaurantul avea două săli și noi, bineînțeles, am intrat în cea greșită. Am pupat mama, am salutat tăticul, am ținut copilul în brațe. Ei se bucurau că am ajuns, deci era clar că nu erau fanii unui botez restrâns. Nici ei nu aveau habar cine suntem și sigur le-a fost jenă să ne întrebe.
Ne-am așezat la masă și după 5 minute auzim la microfon ”Apluze pentru familia Popescu, care are un nou membru!”. Wait, what? Popescu? Nu era Ionescu? Ne-am uitat unul la altul și ne-am strecurat afară, sub pretextul că mergem să luăm puțin aer.
Am ieșit nedumeriți, apoi am auzit muzică de la etaj. Am intrat apoi la botezul potrivit. A rămas o glumă între noi, nici pana acum nu le-am spus părinților! :D
Experienta epica este experienta de neuitat.
Faza se întâmpla prin a 7-a, în școala altfel. Noi făceam religia cu o virgină de vreo 70 de ani. Să vă zic cum era asta. Nu știu ce specie era și nu știu cine se credea. Aducea niște icoane la orele ei și se plimba cu ele printre bănci. Apoi ni le arăta și ne zicea să nu le atingem, că doar persoanele sfinte au voie să le atingă. Gen, ea se credea sfântă. În alte ore ne certa și ne amenința că ne duce la director pe toți, în altele ne povestea despre soră-sa sau cine știe ce rude. Așa, random, fără motiv. Bun! O să mai povestesc despre această entitate stranie dacă e cazul.
La ora ei din școala altfel ne-a dus la biserică. Pe toți din clasă. Am asistat la slujbă până când ne-a zis în șoaptă „pregătiți-vă! o să cântăm”. Atunci i-am zis și eu că îmi bag picioarele este rău și că vreau să ies afară. Proastă decizie. A venit Țărânca (bătrâna care se ocupă cu lumânările la biserică, și asta tot o tânără de vreo 60-70 de ani) și m-a luat pe hol zicându-mi că o să mă facă bine.
Apoi mi-a ridicat mânecile de la bluză, a scuipat în palma ei tot ce mâncase în ultima săptămână și apoi m-a frecat pe mână cu scuipatul ei. Doar gândiți-va ce fain a fost! Am stat retras într-un colț al bisericii până a decis profesoara-sfântă de religie să plecăm. Când am ajuns în clasă, ghiciți ce-mi zice profa-sfântă de religie „Tu ai chiulit, îți trec absență. Zi mersi că nu te duc la director”.
Îmi e greu să aleg un moment epic. Dacă ar fi să aleg unul chiar nu aș putea, pentru că fără falsă modestie, toate momentele pe care le am în minte sunt epice. Toate m-au făcut să fiu cine sunt astăzi. M-au șlefuit. Sunt mândru de fiecare alegere și chiar nu regret nimic.
Dar uite, ca să fiu totuși un pic cu picioarele pe pământ, voi menționa unul dintre cele mai epice și recente momente. Acesta este reprezentat de momentul în care mi-am luat inima în dinți la cei 24 ani pe care îi am și m-am așezat într-un genunchi în fața Loredanei mele și i-am spus ca vreau să-mi devină soție.
Poate sună banal, dar pentru mine este un moment special și… epic. Avem un drum în față, iar în doi plus 180 de pungi de chipsuri sunt al naibii de sigur că va fi plin de alte momente demne de povestit.
O experiența epica, dupa părerea mea , este o întâmplare de care îți amintești cu drag peste câțiva ani.. Te poate înveseli dar in același timp te îngrozește si nu ai mai repeta acel lucru niciodată .
Eu am mai multe întâmplări de genu ,de spus:
* Una dintre ele s-a petrecut in urma cu multi ani. Pe vremea cand eram de-o șchioapă si totul era lapte si miere! Era vacanta si eu m-am dus cu familia la bunici ,la tara ! Acolo , cum la tara oamenii se ocupa cu munca pamântului am fost si eu cu bunicii la câmp. Ei s-au apucat de treaba , eu am stat putin lângă ei dar m-am plictisit si am decis sa merg la o plimbare de unu singur, fara ca nimeni sa stie.
Dupa ce am mers eu jumătate de ora , vesel , am dat nas in nas cu un urs. Am înlemnit si nu stiam cum sa reactionez. Norocul meu a fost ca in preajma era un vecin de-al bunicilor si a speriat ursul. M-a întrebat ce fac acolo si m-a dus inapoi la grădina bunicilor.. Acolo toti erau speriati deoarece nu stiau unde sunt . Le-am spus ce s-a întâmplat si am scapat doar cu o mica cearta( ieșea mai rau daca nu era mama asa speriata:))) ). Astfel norocos meu a fost ca vecinul era acolo . Daca nu era el nu mai eram eu astăzi aici .
Acum ma amuza cand ma gandesc la aceasta experiența , dar sunt constient ca putea fi foarte grav.
P.s. Am repostat deoarece la prima postare nu s-a publicat toata povestirea. Scuze!
Pentru mine, o experiență epică e o experiență care o să îți rămână veșnic în amintire.Desigur, în viață ai parte de o grămadă de experiențe epice.. Așa am avut eu. Dar, o să o scriu pe prima care îmi vine în minte. Acum 4 ani, am mers în Cluj cu un prieten la concertele Ursus Evolution. Ajunși in Cluj (noi fiind din Bistrița), am pornit spre Iulius Mall. După o tură de mall, prietenul meu se oprește în fața unui aparat din acela în care bagi bani și trebuie să „pescuiești” o jucărie. Eu am început să râd de el și să îl cert că strică banii pe așa ceva și eram sigură că aparatele alea nu fncționează niciodată. În fața noastră era un tătic cu fetița, încercându-și și ei norocul la aparat. Din păcate nu au câștigat nimic. Vine rândul nostru. Bagă prietenul meu 5 lei, și în mai puțin de 1 minut văd că iese din aparat un măgar grăsan (măgarul din Winnie the Pooh). Am rămas șocată. Pe chipul fetiței de lângă noi i s-a citit uimirea și totodată tristețea că măgărușul nu a fost al ei. În schimb, eu m-am bucurat ca un copil mic, dar nu am știut ce mă așteaptă. A trebuit să port măgarul acela uriaș prin tot Clujul la plimbare și să îl țin cu mine la concert în înghesuială și agitație sub privirile mirate și râsetele tuturor.. că deh.. nu puteam să îl abandonez dacă tot l-am câștigat. După concert, am mers cu el la gară. Ba chiar a primit și un loc în tren. Și așa, a văzut Clujul măgărușul care stă și acum într-un colț al camerei și îmi amintește de ziua aceea epică, chiar dacă m-a făcut de minune.
Salut! O lista cu castigatorii? :)
Eram cu familia mea, aveam vro 5 ani sau mai putin si parintii mei erau pe un covor sub o umbrela deschisa, pt ca pe o jumatate de plaja umbrelele erau inchise si pe o jumatate deschise,aproape de apa, iar eu ma jucam in nisip, cum aveam mainile murdare m-am dus sa ma spal pe maini in apa si intre timp umbrelele de pe partea noastra s-au inchis si s-au deschis celelalte iau eu m-am dus bineinteles in partea cu umbrelele deschise si m-am ratacit.
Cum mergeam eu asa pe plaja plangand ca nu imi gaseam familia un domn m-a intrebat dc plang si i-am zis ca m-am ratacit, a chiemat-o pe fica lui si m-a luat de mana dupa care am inceput sa ii pozestesc cum arata mama ca sa ajng la ea.
Partea ciudata e ca fata acelui domn arata aproape ca si mine, acelasi par, aceasi ochii, si bine inteles ca mama a anuntat politia, iar acesti m-au cautat si in apa si nu m-au gasit, iar acel domn m-a dus pana la mama si iata-ma din nou acasa.
Chiar daca intamplarea asta a fost de mult eu o sa ii fiu mereu recunoscatoare acelui domn care m-a ajutat.
Sa vedem.E cv. daca zic mai multe? Noo cred ca nu. Deci.Intr-o vara,la tara,calutul meu a stranutat si i-au sarit mucii pe bunicameaaa :))) Sau matusa mea a vomitat pe o alta matusa de a mea :)))) Si un om (60-70 ani) statea pe scaun. si statea si statea siii…. exxploziieeee aa tras o baasiinaa… decii era ceva genn. una dupa alta buaaahhh biiahhaaa buahaajjaaa byhaaa :))) si am ras cu totii,unu a ras asa de tara ca i-au sarit mucii din nas si altu o facut pe el (1-2 ani) :))) Ok inca una si gata…. Deci eram la bunica la tara,si acolo in curte era un boschetarrr dala o sarit peste poarta,si eu ma uitatt iiijjiiii speriata,si am calcat peste o rosia da-lu bunicaaaaa….si sa auzit buahhoojiicooodoo :))) cand a auzit alaaa… husss ce o fuugiiiitt si bunicamea (innn fortzaaa)cand a vazut ca i-am storcit rosiaaaa… maa luaatt si maa aruncaatt amm cazut pe cacatul cainelui :))) Serios.Nu rade ca te bat. Cam atat pentru azi.sper ca osa castig.daca mai vrei sa-mi zici :)
S-a cam încheiat concursul, din păcate. :D
intro zi eu cu un prieten ne jucam ascunsea.eu am pus capul si el sa ascuns.il cautam prin toata curtea dar nu il gaseam.aveam o camera neterminata si de acolo auzeam sunete infricosatoare.am luat matura si am plecat acolo sa vad ce e.fara frica mam dus in camera si am vazut ceva razand langa usa.eu am dat cu matura dar el a spus sa nu mai dau.atunci eu am castigat.
Din păcate, concursul s-a încheiat, dar mulțumim pentru poveste. :))