Din câte ştiu eu, nu-s un drogat sau un beţivan. Şi nici cel mai prost din curtea şcolii n-am fost
Există instructori de skate, bmx sau role în România?
Urăsc momentele în care dau peste un link interesant şi n-am timp să mă uit pe el. Când intri pe net de pe telefon şi vezi un link pe Twitter, dar n-ai timp să citeşti ce scrie, e groaznic.
De obicei obişnuiam să salvez Tweet-ul respectiv la Favorite, ca să-l găsesc mai uşor după ce ajung la un PC. Partea proastă era că uitam să mă uit peste Tweet-urile salvate la Favorite şi-mi aminteam de link-urile respective abia o lună sau două mai târziu.
Am căutat o aplicaţie care să-mi uşureze puţin munca şi care să mă lase să salvez link-urile de pe telefon şi să le pot vedea uşor pe calculator. Aşa am descoperit Pocket, care-mi permite să salvez link-urile de pe Twitter sau din browser-ul telefonului, apoi, când ajung acasă, să-mi văd salvările.
După ce mi-am instalat şi pe PC Addon-ul pentru Firefox, mi-am dat seama că poate fi extrem de util şi în alte cazuri. Spre exemplu, pot salva link-uri pentru „read later” direct din browser, iar dacă mă loghez în Pocket pe telefon sau pe orice alt calculator, văd link-urile salvate.
Utilitatea se vede la mine în momentul în care trec vreo 3 – 4 zile fără să deschid Reader-ul. Când îl deschid, am peste 300 de articole necitite. Atunci le accesez pe toate cele care mi se par interesante şi, dacă n-am timp să le citesc atunci, le salvez în Pocket.
Am scris articolul ăsta în speranţa că-i va folosi cuiva. Eu sunt foarte încântat de ce poate să facă Pocket-ul, de-aia am vrut să vă spun şi vouă despre el. Sunt sigur că mai există o grămadă de tool-uri de genul ăsta, dar Pocket e primul pe care l-am încercat. Şi singurul deocamdată.
Tu ce faci când descoperi un link interesant de care nu ai timp să te ocupi?
12 Comments
Hmm. O sa iau acum poket sa vad cum e.
In general, cand nu aveam timp sa citesc un link de pe twitter sau chiar fb, intram rapid in articol si mi-l trimiteam ca mail…
Revin și-ți spun cum mi se pare acest buzunăraș :)
Ok, abia aştept să văd cum ţi s-a părut. :D
L-am vazut in Android market dar crezand ca este doar pentru mobil mi s-a parut inutil si l-am dezinstalat fara macar sa ma inregistrez. Acum ca stiu ca e si pentru web browser o sa ii dau o sansa ca mereu pierd continut important salvat undeva prin bookmarks.
Da, este extrem de util. Să ne spui cum ţi se pare!
ofer cartea de la tine, dar nu am mai gasit articolul la care am castigat eu :D
Am văzut. Mă bucur că merge mai departe! :D
Nu stiu cum procedeaza altii, insa eu fac la fel ca atunci cand eram mica si vedeam o melodie faina la tv, imi notam un mesaj cu numele ei. In cazul linkurilor, salvez totul pe mail(imi dau mailuri singura).
E mai simplu să salvezi în Pocket, pentru că tot ce trebuie să faci e să apeşi pe un buton. Altfel, până scrii mail, e mai complicat, mai ales dacă descoperi 10 link-uri bune în decurs de 4 – 5 minute.
Folosesc Get Pocket de luni bune! Îmi place că are aplicaţie pentru iPhone şi că îmi pot accesa linkurile salvate de pe orice device. Iar faptul că îţi deschide textul întreg fără a mai accesa din nou pagina de care aparţine este un avantaj. Şi nu, autorul nu pierde nimic din asta! Chiar dacă citeşti articolul de pe pagina „originală” sau din lista Get Pocket, e acelaşi lucru: tot o vizită.
Da, şi pe mine mă ajută foarte mult faptul că pot lucra offline. Pot salva articole importante în pocket, iar pe tren, când semnalul la net apare destul de rar, pot accesa informaţiile respective fără nicio problemă.