Cu toţii avem idealuri, cu toţii ne propunem obiective şi cu toţii sperăm ca viaţa noastră să o ia într-o anumită direcţie, care frumos ar fi să fie singura spre care putem să ne îndreptăm.
Din păcate, nu întotdeauna e aşa şi fiind furaţi de viteza cu care ni se întâmplă toate în viaţă, uităm, pentru destul timp, ce sau unde voiam să ajungem. Uneori idealurile şi obiectivele ne sunt înlocuite datorită circumstanţelor, iar de cele mai multe ori mare parte din vină o avem noi, pentru că în loc să ţinem strâns cu dinţii de ceea ce aveam de gând să ajungem la un moment dat, preferăm să ne lăsăm duşi de febra asta a întâmplărilor şi, cel mai rău, ajungem să nu ne mai dăm seama unde suntem, unde voiam să ajungem, sau de unde am plecat.
Întrebarea e simplă: Oare eşti ceea ce ţi se întâmplă? Stai cinci minute şi gândeşte-te la asta. Gândeşte-te la ceea ce ţi-ai propus tu acum un an, la ce-ai realizat de atunci şi la ce mai ai de gând să realizezi pe viitor.
După ce faci asta, încearcă să răspunzi întrebării într-un comentariu. Aş aprecia enorm dacă ai face asta.
P.S.: Titlul îi aparţine lui Andrei Pleşu, fiind un citat din minunata sa carte „Note, stări, zile”.
Da! Cred ca sunt ceea ce mi se intampla! Acum un an mi-am propus ca indiferent de obstacole eu voi merge la facultatea de Medicina, ca voi invata singura si ca voi intra la medicina la buget, ca voi lua la examenul de admitere o nota de peste 9.50. Si asa a fost! Chiar daca au fost cateva obstacole am invat singura, fara vreun profesor de pregatire, am luat 9.90 la admitere, am intrat per total cu medie 9.81(au contat si notele de la bac si 9-12) pe locul 37, la buget din 951 de candidati. Acum mi-am propus sa obtin loc la un camin la care imi doresc sa stau la care se dau 18 locuri, dar aici tine de noroc cati dinaintea mea nu vor sa stea la camin…sau…din pacate cine cotizeaza mai mult:| Apoi imi doresc sa ma mentin la buget incontinuare, sa ma acomodez repede si sa fie bine. Asta pe plan profesional. Pe plan personal imi doresc ca relatia pe care o am acum sa mearga la fel de bine incontinuare indiferent de obstacole asa cum s-a intamplat si pe partea cealalta a vietii!
Dar tu? Esti ceea ce ti se intampla?
Eu sunt intru-totul ceea ce mi se intampla. Cel putin in momentul de fata. Dar despre asta as putea discuta mai bine la anul, dupa ce o sa intru la facultate, pentru ca planurile mele serioase abia atunci incep
Adevar ai grait. Si da esti ceea ce ti se intampla, intr-o lume plina de experimente ai tendinta sa devii o victima a faptelor.
Dar tu, esti ceea ce ti se intampla? Ceea ce voiai sa fii?
P.S.: Bun venit printre comentatori!
Salut,
In momentul de fata sunt tot ce mi-am dorit sa fiu. Sunt liber sa aleg ce vreau sa fac, sa lucrez unde vreau deoarece nu ma retine nimic de un loc anume.
…deocamdata.
Multumesc pentru raspuns. Oricum articolul se referea la ceea ce esti in momentul de fata. Viitorul n-o sa stim niciodata ce ne ofera
Interesanta intrebare. Da, sunt ceea ce mi se intampla. Daca ma limitez la ultimul an, in mod clar am reusit fiecare lucru pe care mi l-am propus, pe care mi l-am dorit pentru mine. Daca ma gandesc si la ultimii 4 ani, tot acelasi raspuns il am.
Idealurile tale vorbesc despre tine, iar cu fiecare ideal pe care l-ai atins te cunosti mai bine, te definesti. Daca nu esti ceea ce ti se intampla, cred ca degeaba traiesti.
Nu neaparat. Exista sansa sa te redresezi. Exista de foarte multe ori ocazia sa o faci, chiar daca poate in anumite momente din viata ai impresia ca nu mai e nicio sansa. Cel putin asa cred eu
Da, exista sansa sa te redresezi, insa daca nici in cazul acela nu o faci… Mi se pare ca este ca si cum ai trai viata altcuiva. Daca nu traiesti pentru a-ti face viata mai buna, pentru a lasa ceva in urma ta, atunci pentru ce o mai faci? Daca nu esti ceea ce ti se intampla, atunci cine esti? Nu tu, asta este clar. Si atunci pentru ce traiesti?
Aici iti dau dreptate. Daca nu te redresezi, chiar traiesti viata altcuiva, adica o viata care nu merita traita
dezamagiri multe, nu am reusit ce mi-am propus dar sunt aproape sigur ca mi-am pus tinta foarte sus…
Hamm.. Anul trecut pe vremea aceasta nici macar nu visam sa ajung aici. Era altfel, era altceva, si probabil ceea ce imi doream era mai mult o iluzie. Insa a trecut timpul si am ajus unde sunt acum, sa am propriul meu blog, sa pot sa conversez cu diferite persoana si sa am incredere in mine. Pot spune ca ma simt multumita.
Sa inteleg ca ai realizat mai multe decat iti propusesesi? :D
Chestia era ca nu imi propusesem mai nimic. Sau poate doar foarte putine. Si sunt foarte multumita de ceea ce am facut pana acum. :D
Buna intrebare… Nu m-asfi gandit lalucrul asta pana acum. Dardaca tot veni voba, cu totii sunteam ceea ce ni se intampla intr-o mai mica sau mai mare masura. Eu personal, am avut o perioada in care mi-am dorit sa fiu mai mult decat ceea ce mi se intampla.Si mi-a reusit. Pe urma, multumita de faptul ca realizasem ceea ce mi-am propus, m-am lasat coplesita de prezent. Acum ma lupt cuprezentul, incerc sa-mi gasesc un nou scop,sapot sa fiu ( din nou ) mai mult sau mai buna decat ceea ce mi se intampla…
Şi? Îţi iese?