Despre prima zi de Techsylvania și Sebastian Dobrincu, românul de 19 ani cu un business de 1 milion de dolari
10 curiozități despre somn și dormit
Dacă nu ai văzut articolul despre prima zi de conferință, te invit să-l citești aici. Și cea de-a doua zi de Techsylvania a fost una foarte valoroasă. Am avut speakeri de la Alibaba (cel mai mare site chinezesc de comerț electronic), MIT (Massachusetts Institute of Technology), Bosch, The New York Times sau Waze.
Am extras câteva idei de la conferințele la care am reușit să particip și le notez mai jos:
- 83% din advertisingul digital din Statele Unite se duce către Google și Facebook;
- brandurile care își fac publicitate prin intermediul articolelor online (advertorialelor) ar trebui să vadă acea publicitate dincolo de cifre. Dacă în cazul bannerelor online măsori click-urile și afișările, când vine vorba de advertoriale, ar trebui să te gândești dacă acel material a influențat oamenii într-un fel, dacă i-a emoționat, dacă i-a făcut să-și schimbe sentimentele față de brandul tău. E un lucru aproape imposibil de măsurat, dar trebuie să-l ai în vedere când plătești advertoriale. Și cifrele sunt importante, bineînțeles, dar lucrurile care țin de emoție vin ca un bonus, pe care deși nu-l poți măsura, îți poate ajuta brandul foarte mult.
- obvious.com – o inițiativă foarte faină. O mână de business angels caută idei de afaceri pe care ei le numesc #worldpositive, adică acel gen de business-uri care fac un bine Planetei, dincolo de urmărirea profitului. Dacă le plac ideile, investesc în ele. :D
- Așa arăta Waze când s-a lansat. Nu avea străzi, nu vedeai clădiri, ci doar un traseu orientativ.
- Ulterior, după ce au mai dezvoltat Waze-ul și l-au făcut într-adevăr util, și-au dat seama că sunt țări și orașe în care nu prea se folosește, deși ar fi ajutat mult la decongestionarea traficului. Ca să rezolve această problemă, au făcut o serie de modificări cu impact la nivel local. Spre exemplu, au adăugat deasupra logo-ului Waze steagul țărilor în care doreau să se dezvolte mai mult, motivându-i astfel pe utilizatori să descarce aplicația. Rezultatele au fost interesante:
- Tot o acțiune la nivel local a fost să introducă opțiunea de a adăuga numărul de înmatriculare al mașinii pentru locuitorii din Sao Paulo. Acolo există acea lege care spune că în anumite zile pot circula pe anumite străzi doar mașinile cu număr impar și pe altele cele cu număr par și tot așa. Dacă introduceai numărul de înmatriculare în aplicație, Waze îți spunea pe unde să mergi în funcție de străzile pe care îți permitea legea să circuli în acea zi.
- Aceste mici modificări la nivel local ar putea fi o direcție bună de dezvoltare pentru orice brand sau produs. Dacă vezi că într-o anumită localitate nu prea îți doresc oamenii produsul, încearcă să-ți dai seama ce nevoi au cei de-acolo și cum ai putea să-i faci să ți-l dorească.
- Tot de la Waze am aflat că, în US, 70% dintre accidentele auto apăreau pe Waze înainte de a suna cineva la 911. Astfel s-au gândit să facă un parteneriat cu entitățile care preluau urgențele și au redus timpul de intervenție în cazul accidentelor auto cu 4 minute, lucru care contează enorm într-o astfel de situație.
După cum se poate observa, din prezentarea celor de la Waze am cules cele mai multe informații, care sper să ți se pară și ție cel puțin la fel de interesante cum mi s-au părut mie.
Amintesc aici că participarea mea la Techsylvania li se datorează prietenilor de la E.ON, care au lansat la acest eveniment un produs numit E.ON Drive, o stație de încărcare pentru mașinile electrice, care poate fi achiziționată atât de persoanele fizice, cât și de companii și care poate încărca o mașină electrică cu până la de 10 ori mai rapid decât o priză. Detalii despre acest serviciu găsești pe eondrive.ro.