Ai făcut pană sau nu-ți pornește mașina? Acum există un fel de Uber pentru tractări

Acum câteva zile, am văzut la Orlando că a făcut pentru un client un fel de Uber pentru tractări. Adică dacă ai rămas împotmolit cu mașina, dacă ai făcut pană sau dacă nu-ți mai pornește automobilul când vrei să pleci din parcare, poți cere ajutor prin intermediul aplicației Twelp, disponibilă pentru iOS și Android.

Ce face Twelp?

Te conectează instant la o rețea de mecanici și tractatori autorizați și, în funcție de problema pe care o ai, trimite pe cineva la tine să te ajute s-o rezolvi. Lista de probleme dintre care poți alege conține: defecțiune tehnică, eveniment rutier, pană de cauciuc, probleme cu bateria, pană carburant, lipsă cheie. Am navigat puțin prin aplicație și am făcut următoarele print screen-uri, ca să înțelegi mai bine despre ce e vorba.

Mai mult, din ce văd pe site, plata se face direct în aplicație. Așa cum e și la Uber, de altfel.

twelp tractari

Mi se pare o aplicație pe care e bine s-o ai instalată pe smartphone, dar ar fi și mai bine să nu ai nevoie de ea niciodată. :D Iar dacă ești mecanic sau deții un serviciu de tractări, îți poți face un cont pe twelp.ro, ca să poți sări în ajutorul celor care au nevoie.

Cristian Florea
Cristian Florea

🥇 Best Tech Influencer @ Romanian Influencer Awards 2024
🎥 Vlogger pasionat de gadgeturi și tehnologii noi
✅ 15+ ani de experiență în mediul digital

Articole: 4142

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *