
Ce funcții noi a anunțat Apple pentru iPad, MacBook și Apple Watch

Review Monitor Xiaomi 23.8″ – design simplu și margini subțiri
Îmi place să testez cât mai multe platforme și servicii, așa că în ceea ce privește serviciile muzicale, am folosit pe rând: TIDAL, Spotify, Apple Music, iar acum sunt utilizator de YouTube Music.
Unul dintre motivele pentru care există rezistență la a schimba serviciul muzical e că oamenii nu vor să piardă playlist-urile pe care le-au făcut și nu au timp să le facă din nou pe noul serviciu muzical.
Ei bine, vestea bună este că există un tool care face asta în locul tău. Tool-ul se numește Soundiiz și se poate conecta la niște zeci de servicii muzicale (despre unele dintre ele nici n-am auzit), deci sigur găsești și serviciul tău preferat.
Are o variantă de abonament free, în cadrul căreia poți transfera playlist-urile cu doar câteva click-uri, dar există și o variantă paid (4.5 € / lună) care-ți permite să sincronizezi chiar și artiștii favoriți, dar și să ții playlist-urile actualizate continuu (dacă pui o piesă nouă în playlist pe Spotify, va apărea automat și în Apple Music, sau unde vrei tu să apară).
Eu n-am avut nevoie de varianta paid, pentru că pentru mine era importantă doar transferarea playlist-urilor, dar decizi în funcție de nevoi ce e mai potrivit pentru tine.
Singurul moment în care trecerea de la un serviciu la altul nu a fost pe gustul meu până la capăt a fost când am trecut de la Apple Music la YouTube Music, pentru că pe YouTube mi-a adăugat în playlist, pentru anumite melodii, o variantă live a acelor piese sau un remix, nu piesa oficială, așa cum o știam eu.
Totuși, cred că asta e o limitare a platformei YouTube Music, pentru că mă chinui de multe ori să găsesc piese de pe conturile oficiale ale trupelor și dau foarte greu de ele.
În afară de acest neajuns, Soundiiz chiar mi se pare un tool bun și util pentru momentul în care vrei să faci trecerea de la un serviciu muzical la altul. 👍🏼
Într-un articol viitor o să fac și o comparație între TIDAL, Spotify, Apple Music și YouTube Music, ca să-ți fie mai ușor să alegi ceva potrivit ție dacă încă nu te-ai hotărât. 😁
Vezi și: 3 aplicații gratuite cu care asculți muzică pe iPhone fără net