Cum să răspunzi diferitelor tipuri de comentarii din social media [infografic]
Enel a făcut artă urbană din 25 de posturi de transformare, iar asta mi se pare foarte tare
Triatlonul de la Mamaia a fost, pentru mine, prima competiție sportivă la care am participat după ce am încetat să mai fac atletism. După ce timp de 5 ani de zile am făcut antrenamente zilnic (uneori și de mai multe ori pe zi), simțeam că trebuie să fac ceva care să-mi readucă măcar o parte din plăcerea participării la concursuri. Norocul meu a fost că organizatorii Triatlon Challenge Mamaia și-au propus în 2011 să facă echipe de bloggeri care să se întreacă între ele. Bineînțeles că am vrut să particip și eu și, se pare, am și reușit să fac asta.
Au trecut vreo 5 ani de-atunci, dar acel triatlon a rămas pentru mine evadarea din cotidian de care aveam nevoie la momentul respectiv. Acum, pe 9 – 10 septembrie 2016, se pregătește o nouă ediție a competiției, care între timp a crescut atât de mult încât a devenit cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani. Și da, are loc la noi în țară, la Mamaia.
Ediția din acest an aduce o competiție dedicată amatorilor și sportivilor profesioniști, un aquatlon și duatlon pentru copii, dar și un cros de seară, numit „Beach Run”, dedicat tuturor, indiferent de vârstă și de pregătirea fizică.
Probele pentru amatori și sportivi profesioniști sunt următoarele:
Probe individuale
Proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare;
Proba sprint: 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare;
Proba olimpică: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare.Probe de echipă
Ștafeta sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare;
Ștafeta olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare.
Dacă ești începător, îți spun din experiență că cel mai bine ar fi să-ți mai găsești doi prieteni și să vă înscrieți la o ștafetă. Garantez că vă veți distra și că, la finalul cursei, indiferent de rezultat, vă veți simți de parcă ați cucerit un munte sau ați câștigat o competiție super-importantă. Că așa e la triatlon, te lupți în primul rând cu tine, iar dacă ai trecut linia de finish, înseamnă că ai câștigat.
Dacă ești liber în perioada 9 – 10 septembrie, să știi că înscrierile la TriChallenge Mamaia se fac aici, iar evenimentul de pe Facebook e aici. Vor fi peste 1500 de oameni mai fericiți la final. ??