Trupa byron va interpreta nişte piese cu orchestră. Cam cât de tare-i asta?

Ştiţi deja că-s mare fan de trupa byron şi că profit de fiecare ocazie să-i ascult live (dar şi să rămânem la bere după). De fapt, unul dintre motivele pentru care a început să-mi placă foarte tare de byron (dincolo de muzică, evident) e că la primul lor concert, Dan (care-i şi blogger, nu doar solist), a coborât de pe scenă şi a rămas la discuţii cu cei care nu voiau neapărat să se ducă acasă #ifyouknowwhatimean. Şi-a fost fain, că discuţiile au durat până la 5 dimineaţa. :D

Acum urmează un moment foarte important pentru ei şi nu puteam să nu mă implic să dau vestea mai departe: pe 2 decembrie, byron o să cânte alături de Fanfara Militară Bistriţa. Aşa s-au gândit ei să sărbătorească 8 ani de la înfiinţarea trupei: printr-un concert… altfel. Aceleaşi versuri byron, doar că reorchestrate în aşa fel încât să sune bine cu fanfara. Totodată, printre invitaţi mai sunt şi Luiza Zan (ştiţi voi, vocea feminină de pe albumul 30 de secunde de faimă), violonistul Alexander Bălănescu (cu care au mai improvizat un concert vara asta şi care a ieşit foarte fain) şi corul de elevi Excelsior.

Concertul de pe 2 decembrie se numeşte Electric Marching Band şi se va ţine la Teatrul Naţional Cluj. Biletele se cumpără de pe www.biletmaster.ro, www.iabilet.ro, dar şi de la UMAN, Senia şi agenţiile Perfect Tour. Preţul lor variază între 25 şi 60 de lei (adică aşa, pentru orice buzunar).

Mai mult, concertul va fi înregistrat şi se va face un nou DVD/Blu-Ray byron. Au mai scos două, unul de la Cetatea Târgu Mureş (2008) şi încă unul din Salina Turda (2010). Hai să dăm vestea mai departe. Concertul sigur va fi grozav!

Iar dacă eşti blogger, te premiem pentru că promovezi concertul.

byron Electric-marching-band_final

Leave a Reply