Vine trenu’ din Focşani…

…full de oameni plini cu bani…

Acest articol face referire la plecarea mea de vineri înspre Bacău :)

N-o să vă plictisesc cu tot felul de introduceri, deci o să trec direct la subiect.

N-am putut să merg cu toţi sportivii la Bacău pentru că aveam de susţinut teza la Chimie de la ora 16:00 la 17:00 iar plecarea era la 11:00.

Am hotărât să merg cu trenul, iar tot ce aveam după ora 17:00 erau două intercity-uri şi un accelerat care nu circula în ziua respectivă din nu ştiu ce probleme. Am zis să  merg cu intercity-ul pentru că altă alternativă chiar nu aveam şi nu-mi permiteam să pierd concursul … diferenţa dintre biletul de accelerat şi cel de intercity era de 20 de RON dar am înghiţit în sec şi i-am dat (cu 20 de lei îmi cumpăram 9 domenii.info 8-} ).

Trec de teză (nu mă întrebaţi ce-am făcut pentru că eram mai mult îngrijorat de problema trenului decât de subiecte) şi mă îndrept rapid spre gară (aveam trenul la ora 18:00 deci trebuia să mă grăbesc).

Intru! Totul nou, parcă tocmai îmi părăsisem ţara şi eram lăsat stingher pe o stradă necunoscută a New York-ului. Era o experienţă nouă pentru mine să urc într-un intercity. Mi-am zis că va fi bine, scaune comode, aer condiţionat, culoare mari şi libere şi tot felul de chestii cu care trebuia să mă familiarizez.

Credeam că sunt compartimente separate dar nu era aşa. Era un singur culoar lung, cu scaune (da … erau comode cum credeam) şi cu mult spaţiu liber (tot cum credeam).

Mă aşez şi văd un domn înalt, cu puţină chelie şi cu cizme ca de cowboy uitându-se strident la mine. Încerc să nu-l observ, mă uit în sus, în jos, întorc capul spre geam, nimic.. el se uita din ce în ce mai ciudat la mine. Mă analiza ciudat cu o privire de nebun. Părul puţin crescut îi statea ridicat în toate părţile iar ochii căprui erau îndreptaţi fix spre mine:| hopa … ori am nimerit intr-o zonă de gay? Speriat, plec!

Mă duc puţin mai încolo. În faţa mea, o puştoaică de vreo 17-18 ani, vorbea la telefon. Părea normală (mai puţin părul creţ şi lung care era ridicat parcă până la cer … dar in rest era normală). La un moment dat începe să râdă. Dar râs de-ăla colorat şi în acelaşi timp isteric. Don’şoara ocupa trei banchete. Pe una stătea ea însăşi, pe alta geaca ei şi pe a treia poşeta de fitze. La un moment dat, de atâta râs începe să se întindă pe toate cele trei banchete … la un moment dat cade. Se ridică, îşi ia geanta şi se duce la toaletă. Plec la fel de speriat. Oare numai de oameni din ăştia dau?

Puţin mai încolo un mulatru. Mi-am zis că dacă e mulatru poate nu ştie româneşte deci nu-mi face probleme. Scoate telefonul său din seria Nokia alea scumpe şi începe să se joace. Dar joacă frate nu glumă. Era cu sufletul în joc. Se întorcea în stânga o data cu maşina (cred că juca NFS), scotea sunete de Nascar şi injura PE ROMÂNEŞTE când făcea accident.

La fel de speriat mă îndrept puţin mai spre sfârşitul trenului. De această dată un nene, părea normal la început (la fel de normal ca toţi ceilalţi 8-| ). El nu mai avea haine de fiţe şi scria un mesaj pe un Nokia care n-avea nici MP3. Era un om la vreo 60 de ani (mă miram că ştie să scrie SMS-uri dar totuşi nu părea fiţos). Termină SMS-ul şi bagă telefonul în buzunar. 5 minute mai târziu primeşte un răspuns. Îl citeşte. De aici totul se schimbă. Era fericit, parcă era drogat. Începea să râdă uitându-se în jos şi cânta şi fluiera şi era în al 9-lea cer. Scoate o sticlă de vin. Îmi dă să beau. Îl refuz politicos spunându-i că sunt sportiv şi că n-am voie să pun alcool în gură. Mă înţelege. Îl întreb la fel de politicos dacă pot şti motivul pentru care este atât de fericit (mă gândeam că o fi născut fică-sa, că s-a însurat băiatul sau chestii din astea). Îmi răspunde sec: „ee..” şi începe să plângă în hohote (plâns de durere nu de fericire). Am atins o coardă slabă :-s

Am plecat pe alt scaun puţin mai încolo. De undeva de sus se anunţă staţia Adjud. Îmi pun căştile în urechi şi încep să ascult muzică. Conform informaţiilor de pe bilet mai aveam o oră până la Bacău.

În staţia Adjud se anunţă faptul că un vagon se va detaşa de restul trenului şi că va pleca în altă direcţie iar toţi pasagerii care vor să se ducă într-a colo să se mute din vagon. Ups … eu nu ştiam în care dintre ele mă aflam. Mă duc şi-l întreb pe controlor. Îmi spune că dacă merg la Bacău trebuie să mă duc în primul vagon. Mă îndrept acolo unde îmi explicase controlorul.

Ajung … de cine credeţi că dau? Tovarăşii mei dragi. Între-timp s-au mai schimbat. Don’şoara citea o carte, gay-ul îi ţinea de urât preafericitului, iar mulatrul căuta o priză să-şi pună telefonul la încărcat.

Între-timp a mai urcat un om de afaceri (costum, palton alea alea) care făcea o chestie foarte ciudată. Îşi ridica în sus degetul arătător de la o mână şi, în acelaşi timp laba piciorului. Se sincroniza şi se uita fix la ceea ce face. La un moment dat a fost întrerupt de negrotei şi au început să vorbească despre tot felul de chestii.

Eu mi-am aşezat căştile în urechi şi am aşteptat cu ochii în patru sosirea în gara Bacău

Într-un sfârşit am ajuns la destinaţie şi totul a fost bine dar mă bucur că am scăpat din trenul acela, parcă, de nebuni. O experienţă înfiorătoare pe care n-o doresc nimănui. Ai impresia că eşti singurul punct negru de pe un perete alb şi nu ştii cum sa te albeşti şi tu.