Cred că ni s-a întâmplat tuturor măcar o dată: auzim o melodie la radio, într-un magazin, într-un clip de pe TikTok sau într-un story de pe Instagram, ne rămâne în cap, dar nu știm cum se numește.
Partea bună este că acum ai mai multe metode prin care o poți găsi. Nu mai trebuie să știi neapărat titlul, artistul sau toate versurile. În unele cazuri e suficient să fredonezi melodia câteva secunde, să scrii două-trei cuvinte pe care le-ai reținut sau să lași telefonul să asculte piesa.
Mai jos ai cele mai simple metode prin care poți găsi o melodie, în funcție de ce informații ai despre ea.
Pe scurt: ce metodă alegi?
Dacă melodia se aude chiar acum, folosește Shazam – e cea mai cunoscută aplicație pentru asta. Dacă nu vrei să instalezi aplicații, folosește asistentul telefonului tău:
- dacă ai un iPhone, e de-ajuns s-o întrebi pe Siri: „Hey, Siri, what song is this?” și începe ea să asculte.
- dacă ai un telefon cu Android, întreabă-l pe Gemini sau Google Assistant și va ști să-ți răspundă imediat.
Dacă îți amintești doar linia melodică, o să găsești o funcție specială pentru asta în Google Search, numită Hum to Search și e de-ajuns să fredonezi piesa.
Dacă știi câteva versuri, caută acele cuvinte pe Google, ideal între ghilimele.
Dacă melodia e într-un video de pe TikTok, Reels sau YouTube, fie încerci Shazam cu telefonul unui prieten, fie te uiți mai bine pe pagina acelui video, că s-ar putea ca într-un colț să apară scris numele artistului și a piesei.
1. Cum găsești o melodie pe care o poți fredona
Cea mai utilă metodă, mai ales când nu știi nici versurile și nici artistul, este funcția de căutare după fredonat din Google.
Pe telefon, deschide aplicația Google, apasă pe microfon și caută opțiunea „Caută o melodie”. Apoi fredonează, fluieră sau cântă melodia timp de câteva secunde. Google va încerca să găsească piesa care se potrivește cel mai bine cu linia melodică.
Nu trebuie să ai voce bună și nu trebuie să nimerești perfect notele. Important este să redai cât de cât ritmul și direcția melodiei. Dacă prima încercare nu merge, mai încearcă o dată într-un loc mai liniștit și fredonează partea cea mai recognoscibilă a piesei.
Metoda asta e foarte bună pentru momentele în care ai o melodie blocată în minte, dar nu știi niciun vers clar.
Ușor-ușor serviciile de ascultare de muzică au inclus metoda asta și în ele. În YouTube Music, spre exemplu, dacă apeși pe butonul de Search, va apărea și un microfon, care e acolo fix ca să poți fredona piesa și să găsească YouTube Music melodia în locul tău.
2. Cum găsești o melodie care se aude acum
Dacă melodia se aude în jurul tău sau într-o aplicație de pe telefon, Shazam este în continuare una dintre cele mai rapide soluții.
Deschizi aplicația, apeși pe butonul de ascultare și, în câteva secunde, primești titlul piesei și artistul. Shazam poate identifica muzică redată în jurul tău, dar și muzică din aplicații precum TikTok, Instagram, YouTube sau Snapchat.
Pe iPhone, partea bună este că Shazam este integrat direct în sistem. Poți adăuga butonul Recunoaștere muzică în Control Center și îl folosești fără să mai deschizi aplicația separat.
Shazam e excelent când piesa se aude clar, dar nu este cea mai bună opțiune dacă vrei să fredonezi tu melodia. Pentru asta, Google sau SoundHound sunt variante mai potrivite.
3. Cum găsești o melodie după versuri
Dacă ai reținut măcar câteva cuvinte din melodie, cea mai simplă metodă este să le cauți pe Google.
Cel mai bine funcționează așa:
„cuvintele pe care le-ai auzit” lyrics
sau, pentru melodii în română:
„cuvintele pe care le-ai auzit” versuri
Ghilimelele ajută Google să caute expresia exactă, nu doar cuvintele separat. De exemplu, dacă îți amintești o frază scurtă din refren, pune acea frază între ghilimele și adaugă „lyrics” sau „versuri”.
Poți încerca și direct în YouTube, Spotify, Apple Music, Deezer sau Musixmatch, pentru că multe servicii de muzică permit căutarea după versuri.
4. Cum găsești o melodie dintr-un TikTok, Reel sau Short
Aici lucrurile sunt puțin diferite, pentru că piesa poate fi editată, remixată, accelerată, încetinită sau suprapusă peste alte sunete.
Încearcă pașii ăștia:
În primul rând, verifică sunetul atașat clipului. Pe TikTok și Instagram, de multe ori numele melodiei apare direct sub video sau într-un colț al reel-ului.
Dacă nu apare, deschide Shazam și lasă-l să asculte clipul. Pe unele telefoane poți face asta chiar în timp ce rulează video-ul în aplicație. Dacă la tine nu merge, folosește telefonul unui prieten.
Dacă ești pe laptop, poți încerca o extensie de browser precum AHA Music, care identifică melodii redate în tab-uri de browser, inclusiv din YouTube, TikTok, Instagram sau Spotify Web.
Dacă nici asta nu merge, uită-te în comentarii. De multe ori, cineva a întrebat deja „cum se numește melodia?” și altcineva a răspuns.
5. Varianta alternativă pentru melodii fredonate
Midomi era una dintre cele mai cunoscute metode pentru găsirea unei melodii prin fredonat. Între timp, și-au schimbat numele în SoundHound, care are aplicație dedicată pentru identificarea muzicii.
SoundHound poate fi util când vrei să găsești o melodie cântând, fredonând sau folosind vocea. Este o alternativă bună la Google, mai ales dacă ai încercat deja o metodă și nu ai primit rezultatul corect.
Ca regulă simplă: dacă melodia se aude acum, încearcă Shazam. Dacă melodia e doar în capul tău, încearcă Google sau SoundHound.
6. Ce faci dacă niciun tool nu găsește melodia?
Se întâmplă. Unele melodii sunt remixuri obscure, variante live, piese vechi, melodii populare, fragmente din reclame sau bucăți audio care nu există în bazele de date ale aplicațiilor.
În cazul ăsta, încearcă să aduni cât mai multe indicii:
- unde ai auzit melodia;
- în ce limbă părea să fie;
- ce gen muzical părea;
- orice vers sau cuvânt pe care l-ai reținut;
- dacă era dintr-un film, reclamă, joc, TikTok sau radio.
Apoi poți încerca o comunitate precum WatZatSong, unde încarci un fragment audio sau fredonezi melodia, iar alți oameni încearcă să o identifice.
Cele mai bune tool-uri pentru găsirea unei melodii
Google Hum to Search – cel mai bun punct de plecare dacă poți fredona melodia.
Shazam – foarte bun dacă melodia se aude în jurul tău sau într-o aplicație.
SoundHound – util pentru melodii cântate sau fredonate.
Musixmatch – bun pentru căutare după versuri.
AHA Music – util pe laptop, mai ales pentru melodii din browser.
WatZatSong – bun pentru cazurile în care aplicațiile automate nu găsesc nimic.
Concluzie
Dacă vrei să găsești o melodie și nu știi cum se numește, începe cu metoda cea mai potrivită pentru situația ta.
Dacă o auzi acum, folosește Shazam. Dacă o ai doar în minte, fredoneaz-o în Google. Dacă știi câteva cuvinte, caută-le între ghilimele pe Google. Iar dacă e o piesă obscură, un remix sau o melodie veche, încearcă SoundHound, AHA Music sau comunități precum WatZatSong.
Important e că azi ai mult mai multe șanse să găsești o melodie decât aveai acum câțiva ani, chiar dacă nu știi titlul, artistul sau versurile exacte.




tare :>
am incercat..da’ nu imi gaseste melodia(desi era in engleza) :-l
si eu am incercat de vreo 3 ori si mi-a gasit :-??
Nu stiu ce-o fi la tine
probabil vocea :-” :)))..ca sunt foarte racitã :(
Interesant Grim Cris. Nu-mi gaseste, dar ideea e foarte originala :)
pe torenti gasesti cata muzica poti stoca ;) … hdd sa ai. La ora actuala cred ca Torrentazos e cel mai tare tracker de muzica (straina). Ce-i naspa la Torrentazos ca te streseaza cu nspe mii de reclame … dar ce nu face omu ptr ceva free.
Eu vorbeam aici de melodii pe care nu le stii si vrei sa le descoperi NU de melodii pe care vrei sa le downloadezi dar nu stii de unde. Ca pt download exista nspe mii de programe … astfel de site-uri vezi mai putin :P
nu am mai auzit de astfel de site-uri…..dar e o sansa in plus pt noi sa gasim melodiile :)
Da…asteptam varianta in limba romana :>
Daca stii versurile ce rost ar avea un site „special” ;) … daca e straina cauti pe google textul care-l auzi cu „lyrics” daca e romanesca incerci cu „versuri” !
Odata ce am gasit piesa am un script care-mi returneaza doua clipuri ptr piesa respectiva , unul de pe youtube si unul de pe dailymotion + versurile de pe metrolyrics ! (asta ca sa nu mai caut eu manual clipuri si versuri cand vreau sa postez muzica noua pe vre-un blog)
caut si eu o melodie ceva k turben vagiok dar nu o gasesc e din ungaria din 2008 si are si videoclip k o fata frumoasa si 2 gemeni chinezi kare se dau la ea si care stau intro piscina dak o stiiti va rog spunetimi si mie la id paulinho_daluck sau paulinho_daluck@yahoo.com
[…] să explic mai bine, acum vreo 10 ani am scris despre un site care te ajută să găsești o melodie după versuri sau cuvinte, iar unii dintre cei care ajung acum pe acel articol au impresia că pot căuta piesele […]
vreau si eu sa gasesc o melodie de aproximativ 5 ani, dar problema e ca melodia nu e in engleza nici in romana, este vorba despre un negru care se afla intr-o cladire parasita din ce imi aduc aminte, stiu ritmul piesei dar nu titlui si nici autorul….
Melodia care ma obsedeaza pe mine este o piesa greceasca care a aparut pe albumele discografice a anului 1982. A patruns in „selectiile” acelui an alaturi de o altamelodie tot greceasca ce se numeste: ska ska sou sou. POATE MA AJUTA CINEVA. Va multumesc anticipat. Nu stiu versuri nu stiu sa dau nici un indiciu decat ca e o melodie grecesca gen”sirtaky” cu bouzouky ect.
https://www.youtube.com/watch?v=biKVLV7GpTo asta sa fie?
Eu am in cap un mix…melodia si singurul vers e ceva de genul ‘masiv drop’, dar nu mi a găsit o :(((
☹️
caut o melodie populara cu cuvintele (….. bogata e casa mea , cu un fecioras in ea…..)