Am să donez 150€ făcând ceva ce-mi place: alergând

Nu vreau să mă laud în articolul pe care-l citeşti acum, pentru că nu-i ăsta motivul pentru care-l scriu. Vreau să te îndemn să faci şi tu ce fac eu. În plus, dacă îţi scriu că mi-am propus să fac acest lucru, sunt sigur că-l voi duce la bun sfârşit şi că nu voi încerca să găsesc scuze, pentru că mă voi simţi prost faţă de tine dacă nu-mi ating obiectivul.

Despre ce-i vorba?

Paul DicuPaul Dicu este românul care participă în acest an pentru a treia oară la Marathon des Sables. Această competiţie este o alergare de 250 de kilometri desfăşurată în deşertul Sahara timp de 7 zile. Organizatorii îi dau lui Paul 5 litri de apă pe zi, iar de restul se va ocupa el: mâncare, suplimente nutritive, trusă de prim ajutor etc.

În spatele acestui eveniment s-a creat o campanie care se numeşte „În pas cu Paul” şi care are ca scop strângerea de fonduri pentru spitalul Marie Curie, cel care deţine cea mai performantă secţie de terapie intensivă nou-născuţi din România şi care, pentru că ştie că poate mai mult, încearcă să obţină mai mult.

În toată isprava aceasta, ING Asigurări de Viaţă donează 2€ spitalului pentru fiecare kilometru pe care-l alerg eu, tu, prietenul tău sau oricine altcineva. Practic, dacă ieşi la alergat, roagă pe cineva să-ţi facă o poză, sau pozează tu traseul cumva, apoi trimite un mail pe paul@inpascupaul.ro, în care să ataşezi poza, să-ţi spui numele, vârsta şi distanţa alergată.

Concursul se desfăşoară între 7 şi 13 aprilie, iar eu mi-am propus ca în fiecare dintre cele 7 zile să trimit câte-un mail în care să spun că am alergat cel puţin 10 kilometri. Vreau să strâng un total de 150€ la sfârşitul celor 7 zile, iar asta înseamnă, în medie, 10.7 km pe zi. Uşor nu va fi, dar efortul sigur va merita.

Mi-aş dori să încerci şi tu să alergi (un kilometru, doi, cât poţi) în aşa fel încât să le luăm celor de la ING Asigurări de Viaţă toţi cei 20.000€ puşi la bătaie cu această ocazie.

Până acum mi s-au mai alăturat Alexandra Blaş, Dana Lădaru, Cristi Micu, Ionuţ Ţandără, Mihai Teodorescu şi Gabriel Solomon, iar pe măsură ce vor mai apărea doritori, îi voi nota aici.

P.S.: Dacă nu vrei să alergi, poţi dona 2€ trimiţând un SMS la 8861, dar mai fain ar fi să ieşi la alergat.

7 aprilie update: 11.12km în 56 min 04 sec;
8 aprilie update: 11.04km în 54 min;
9 aprilie update: 11.06km în 51 min şi 16 sec;
10 aprilie update: 13.01km în 70 min 50 sec;
11 aprilie update: 11.08km în 55 min 43 sec;
12 aprilie update: 13.0 km în 63 min 30 sec;
13 aprilie update: 11.01km în 53 min 15 sec.

    1. axelandra vineri, 5 aprilie 2013, 21:18
      • Cristian Florea vineri, 5 aprilie 2013, 21:21
        • axelandra vineri, 5 aprilie 2013, 21:22
    2. Optimus vineri, 5 aprilie 2013, 21:33
      • Cristian Florea vineri, 5 aprilie 2013, 21:41
        • Optimus vineri, 5 aprilie 2013, 22:37
        • Cristian Florea vineri, 5 aprilie 2013, 23:32
    3. Gabriel Solomon vineri, 5 aprilie 2013, 21:36
      • Cristian Florea vineri, 5 aprilie 2013, 21:42
    4. Roxana vineri, 5 aprilie 2013, 21:48
      • Cristian Florea vineri, 5 aprilie 2013, 21:51
        • Roxana vineri, 5 aprilie 2013, 23:26
        • Cristian Florea vineri, 5 aprilie 2013, 23:32
    5. starchim01 sâmbătă, 6 aprilie 2013, 7:11
    6. Pingback: doi euro 6 aprilie, 2013
    7. Dragos Geornoiu duminică, 7 aprilie 2013, 5:19
    8. Alexandra Mustatea vineri, 28 iunie 2013, 14:41
    9. Pingback: Am donat – startachim shop 20 februarie, 2016

    Adaugă un comentariu