Am testat noile căști wireless pentru sportivi Bose SoundSport. Uite cum mi s-au părut

Bose e compania care nu a spus niciodată în campaniile de comunicare ce putere (câți wați) au produsele pe care le comercializează, pentru că ei au considerat că prioritatea lor e ca dispozitivele pe care le produc să redea sunete cât mai bune din punct de vedere calitativ. De aceea, cumpărătorii lor nu sunt oameni care aleg echipamentul audio în funcție de numărul de wați, ci oameni care merg în showroom, dau la maxim echipamentul pe care vor să-l cumpere, iar dacă e destul, îl iau acasă. Important nu e să știi câți wați are echipamentul tău, ci să fii mulțumit de el, indiferent de câți ar avea.

Pentru povestea asta și felul în care au ales să-și vândă produsele i-am apreciat întotdeauna pe cei de la Bose, dar și pentru produsele grozave pe care reușesc să le facă. Acum câteva luni, spre exemplu, au lansat două perechi de căști wireless, unele over-ear, numite Quiet Comfort 35 (cu sistem de anulare al zgomotului exterior) și unele in-ear, gândite special pentru sportivi, numite Bose SoundSport. Mi se pare că nu puteam alege un moment mai potrivit pentru a lansa căști wireless, pentru că atunci când a fost evenimentul de lansare, începuseră deja zvonurile (care s-au adeverit între timp) cum că iPhone 7 nu va mai avea jack pentru căști și că, astfel, forțează puțin trecerea la o nouă eră în tehnologie: cea a device-urilor care nu se mai conectează prin fir, ci se folosesc de Bluetooth sau NFC. Bineînțeles, mai existau și până atunci căști care se conectau fără fir la telefon, numai că acum parcă ești îndemnat mai mult decât oricând să faci trecerea la o astfel de pereche de căști.

Revenind la căștile noastre, de menționat înainte de toate ar fi faptul că deși sunt un ascultător de muzică înrăit, nu mă consider expert în sunet, așa că ceea ce o să citești mai jos va fi un text scris din punctul de vedere al unui utilizator normal, nu al unui cunoscător în ale muzicii. Dar hai să începem.

Ce vine în pachetul de căști wireless Bose SoundSport

casti wireless bose soundsport

Pe lângă căști, avem: cablu de încărcare, săculeț de protecție în momentul în care le transporți și 3 perechi de dopuri de mărimi diferite (cele pe care le-am testat eu sunt M, dar vin la pachet și cu S și L).

De știut:

  • au o greutate de doar 23 de grame;
  • sunt rezistente la apă (adică dacă plouă sau transpiri, n-ar trebui să-ți faci griji);
  • au un fir care le conectează între ele. La mijlocul firului se află un fel de cârlig pe care o să-l prinzi de tricou, ca să nu fii deranjat de fir în momentul alergării;
  • bateria ține aproximativ 6 ore de ascultare continuă. Pentru cineva care aleargă de două-trei ori pe săptămână cred că ține două săptămâni fără niciun fel de problemă;
  • se încarcă în doar 2 ore, prin cablul USB din imagine;
  • conectarea la telefon se face în două feluri: fie direct din setările Bluetooth sau NFC ale telefonului tău, fie cu ajutorul aplicației Bose Connect (download pentru iOS și Android);
  • când le deschizi, vei auzi o voce care îți spune care-i nivelul bateriei și la ce device încearcă să se conecteze. Conexiunea se face extrem de rapid pentru device-urile pe care le cunoaște. Adică le deschizi, iar până termini de ascultat care-i nivelul bateriei, vei vedea pe telefon că ai deja căștile conectate. Totul durează două – trei secunde;
  • au o telecomandă cu 3 butoane. Două dintre ele sunt pentru volum, iar cel din mijloc te ajută să dai Play / Pause muzicii, să răspunzi la telefon când te sună cineva și să închizi când vrei să închei apelul, iar dacă ții apăsat pe el te va conecta la Siri.

Ce mi-a plăcut

  1. Ușurința cu care alergi când nu ai fire care să atârne peste tot. Sunt primele căști wireless pe care le testez și mi-a plăcut enorm că nu mai trebuie să mai caut o metodă ca să nu mai atârne firul de la căști când ies la alergat. Această simplitate e extraordinară, mai ales dacă ești ca mine și-ți ții telefonul pe braț, într-un arm band și te gândești de fiecare dată cum o să legi firul de la căști ca să nu te biciuești cu el în alergare.
  2. Sunetul. Echilibrat, calitativ, tare (dacă vrei să dai volumul la maximum, așa cum fac eu uneori, chiar o să primești muzică la un volum bun).
  3. Nu vâjâie când ai căștile în urechi și ieși la alergat. Acesta a fost, să-i zicem, testul suprem: să văd dacă atunci când alerg cu ele în urechi o să aud vântul foarte tare. Se pare că au trecut testul, cel puțin din punctul meu de vedere.
  4. Durata bateriei. 6 ore mi se pare mai mult decât de-ajuns pentru așa ceva, mai ales că nu sunt niște căști făcute să le iei peste tot pe unde mergi, ci sunt căști făcute special pentru momentele în care ieși să faci sport.
  5. Sistemul de prindere în urechi. Acele dopuri sunt grozave. După câteva minute de când le-ai pus în urechi, nici n-o să le mai simți, iar căștile stau fixe acolo și te lasă să te concentrezi doar pe alergat. Am făcut o poză dopurilor, ca să înțelegi mai bine despre ce e vorba.

casti wireless bose soundsport

Singurul lucru care mi s-a părut că ar fi trebuit îmbunătățit la aceste căști este zgomotul care se aude în exterior atunci când asculți muzică tare. Totuși, având în vedere că vorbim despre niște căști făcute pentru sportivi, probabil n-au pus accent pe așa ceva, că atunci când faci sport nu asculți muzică la maxim, ca să poți fi atent la ce se întâmplă în jurul tău.

Dacă ai întrebări despre căștile wireless pentru sportivi Bose SoundSport, te rog să mi le scrii într-un comentariu, iar eu am să încerc să-ți răspund, atât cât mă pricep. Dacă vrei să le cumperi, le găsești aici, la distribuitorul Bose în România.  Nu uita că poți testa produsele Bose în showroomul lor din  Calea Floreasca nr. 77, București. E deschis de luni până sâmbătă, în intervalul 10:00 – 19:00.