Despre cele mai de succes branduri personale

Iarna trecută am fost invitat de Gabriela într-o tabără organizată ASLS, ca să le vorbesc membrilor Asociaţiei despre personal branding. A fost prima prezentare pe care-am ţinut-o vreodată (în afară de alea de la şcoală. Ele nu se pun) şi mi-a dat o grămadă de bătăi de cap.

Cum puteam să le spun eu unor oameni pe care nu-i cunoşteam că am iubit atât de mult scrisul pe blog, încât m-am chinuit să scot aproape în fiecare zi câte-un articol şi că, la un moment dat, munca mi-a fost răsplătită? Cum puteam să le spun povestea mea în aşa fel încât să nu pară că am venit acolo să mă laud? Până la urmă am scos-o la capăt (am detaliat aici cum a fost), iar feedback-urile au fost tare bune şi tare bine venite. Am învăţat multe din tabăra aceea şi dacă ar trebui să mai povestesc o dată despre brandul meu personal, aş încerca să adaug şi acea experienţă în prezentare, că mi-a prins tare bine. Iar fiecare lucru nou pe care-l fac, fiecare ieşire în public şi fiecare interacţiune cu o persoană sau cu un grup de persoane, îmi mai pune o cărămidă în construirea brandului personal.

Dar articolul acesta este despre alte branduri personale. Despre cele care au trecut deja de stadiul la care mă aflu eu. E vorba despre brandul unor oameni ca Magda Catone, Cristian Ţopescu, Nicu Alifantis, Mihaela Cernea, Mişu Cernea, Radu Gabriel, Virgil Ianţu, Zoia Alecu, Diana Dumbravă, Dan Byron şi mulţi, mulţi alţii.

Despre brandurile lor personale o să se vorbească la TV de-acum în colo (dar şi online, că dacă nu eşti pe internet, nu exişti). O să se vorbească la noua emisiune a lui Chinezu, intitulată chiar Brandu Lu Chinezu. O să fie (începând de luni, 23 septembrie 2013) în fiecare luni, marţi, miercuri şi vineri de la ora 22:00, la Look TV. O să vezi filmările şi pe YouTube, dar o să găseşti destule informaţii care nu apar la TV şi pe pagina de Facebook dedicată emisiunii, dar şi în secţiunea specială de pe blog.

Eu am avut norocul să văd nişte secvenţe ale emisiunii înainte ca aceasta să apară (lucky me!) şi e mult peste pseudojurnalismul oferit de televizunile din România la ora actuală numai datorită invitaţilor şi a informaţiilor de calitate de-acolo. O să vedeţi!

brandu lu chinezu

Deci notează-ţi în calendr: luni, 23 septembrie, de la 22:00, pe Look TV (sigur îl prinzi, doar că poate nu l-ai căutat prin grila de programe). Apoi marţi, apoi miercuri, vineri şi din nou luni, apoi marţi, apoi miercuri, vineri şi aşa mai departe.

Lasă un comentariu

2 comentarii

  • Carmen 20 Sep 2013, ora 00:53

    Chiar era nevoie de asa ceva. Sa fim seriosi acum, daca stam si ne gandim la numeroasele emisiuni facute pe genunchi, cu invitati care nu au ce cauta in platourile de filmare, o astfel de initiativa este mult peste medie :) Astept debutul cu nerebdare, sunt mai mult decat curioasa.

    • Cristian Florea 20 Sep 2013, ora 10:18

      Invitaţii celorlalte emisiuni sunt, de obicei, oameni care au devenit celebri pentru că s-au implicat în scandaluri şi can-can-uri. Aici e altceva. Şi eu abia aştept să înceapă! :D