Avem şi degustători de altceva în afară de alcool?

degustator de inghetataStăteam astăzi şi mă gândeam cum a reuşit Chinezu să dea lovitura cu al său Blog de Bere din simplul fapt că dintre atâţia iubitori de bere de pe la noi, nimeni nu s-a gândit să devină degustător, sau măcar să încerce să scrie despre bere.

Astăzi m-am gândit că nişa asta a degustătorilor e foarte restrânsă. Degustători de vinuri cu blog sunt destul de puţini (îl ştiu doar pe Alin, dar asta nu înseamnă că nu mai există şi alţii), degustător de bere e doar Chinezu (sau mai sunt oameni cu blog de bere şi nu ştiu eu?), dar degustători de… altceva avem?

Mă gândeam că orice pasiune pentru o anumită băutură sau un anumit aliment poate fi atât de nebună încât să nască un blog despre băutura sau alimentul respectiv. Avem atâtea bloguri de gătit, dar nu ţin minte să fi văzut un blog al unui degustător de, nu ştiu, îngheţată. În care omul nu numai că-ţi zice unde a mâncat cea mai bună îngheţată şi cum o degustă el, ci poate îţi arată şi ceva reţete de succes.

Cred că spaţiu încă mai este pe industria online românească, ne mai trebuie doar nişte oameni dornici de a dezvolta proiecte.

Cristian Florea
Cristian Florea

🥇 Best Tech Influencer @ Romanian Influencer Awards 2024
🎥 Vlogger pasionat de gadgeturi și tehnologii noi
✅ 15+ ani de experiență în mediul digital

Articole: 4159

14 comentarii

    • Da, dar cati dintre ei au bloguri de bere? Ca pana la urma totul se rezolva la a scrie despre ceea ce consumi, nu? :))

  1. In mod surprinzator poate, exista degustatori pentru aproape orice, degustatori de apa minerala, de ciocolata, etc. Nu multi din ei au insa blog pe aceasta tema. Tu ai citi un blog despre apa plata?

    • Daca as fi consumator de apa plata, as citi, serios (eu beau foarte rar apa plata, de-aia nu ma pasioneaza prea tare subiectul). Nu stiu daca mi-ar schimba cu ceva stilul de viata, dar mi s-ar parea interesant de urmarit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *