Primul accesoriu pentru Apple Watch aprobat de FDA. Poate măsura EKG-ul

Dacă ar fi să discutăm despre direcțiile bune în care se duce tehnologia, am putea vorbi ore în șir despre domeniul medical și despre cum, în zilele noastre, te poți folosi de device-uri uzuale ca să-ți menții sau să-ți verifici starea de sănătate.

Un prim pas în acest sens a fost făcut de către ceasurile și brățările inteligente, care, înainte de toate, te motivau să faci mai multă mișcare, lucru care pentru mulți a fost de-ajuns ca să-și îmbunătățească starea de sănătate. Apoi au apărut brățările și ceasurile care îți puteau măsura pulsul. Când vine vorba de Apple Watch, sunt deja câteva exemple de persoane a căror viață a fost salvată pentru că ceasul le-a indicat un puls foarte mare (deși nu desfășurau niciun fel de activitate fizică) și au putut lua măsuri rapid, înainte să se întâmple ceva grav.

Kardia Band - Primul accesoriu pentru Apple Watch aprobat de FDAContinuând discuția despre Apple Watch, la începutul lunii decembrie, FDA (The Food and Drug Administration), agenția din Statele Unite care reglementează, printre altele, dispozitivele medicale, a făcut un lucru pe care nu-l mai făcuse până atunci: a testat și aprobat un accesoriu  pentru Apple Watch.

Practic, instituția care decide în SUA dacă poți avea încredere într-un gadget sau nu din punct de vedere medical, a spus că brățara unui Apple Watch poate fi luată în considerare ca un accesoriu de încredere.

Brățara se numește KardiaBand, costă 200 de dolari, iar avantajul ei principal este acela că-ți poate măsura și interpreta EKG-ul (câmpul electric al inimii). Totul se face prin intermediul senzorului de citire a bătăilor inimii integrat în Apple Watch, la care se adaugă un senzor special aflat pe brățară. Poți afla mai multe detalii despre asta din clipul de mai jos.

Dacă vrei să citești mai multe despre acest gadget sau dacă vrei să-l cumperi, te invit direct pe site-ul producătorului.

4 Comments

  1. ANDREI BONDOR 20 februarie 2019
    • Cristian Florea 21 februarie 2019
      • Andras Lorincz 29 ianuarie 2020
      • Cristian Florea 30 ianuarie 2020

Leave a Reply