Am testat şi eu aplicaţia Trilulilu pentru Android

trilulilu pentru androidAm instalat acum câteva zile aplicaţia Trilulilu pentru Android şi voiam mai jos să discutăm puţin despre ea.

În primul rând, iniţiativa celor de la Trilulilu este lăudabilă în legătură cu aplicaţia asta. Chiar îţi face viaţa mai uşoară dacă eşti utilizator frecvent al măreţului site.

Din păcate, aplicaţia în sine are (momentan) nişte neajunsuri. Fiind la prima versiune, se scuză problemele, dar ar fi bine să le notăm mai jos, ca să ştim de unde plecăm (şi să ştiţi şi voi dacă instalaţi aplicaţia acum, sau aşteptaţi versiunea următoare).

Aşadar, ce nu-mi place:

Nu pot vedea videoclipurile. Nu ştiu care-i faza, dar când încerc să intru şi să văd un filmuleţ, LGrimul afişează un mesaj de eroare care sună cam aşa „A apărut o eroare. Te rugăm să verifici că ai conexiune la internet”. Conexiune la internet sigur am, că altfel nu ar mai fi fost în stare aplicaţia să-mi genereze lista de filmuleţe, nu?

Nu pot să navighez de la o imagine la alta. Dacă intru la imagini şi vreau să-mi pierd vremea uitându-mă peste imaginile urcate de utilizatori, nu pot să schimb imaginile folosind touch-ul. Trebuie să dau back, apoi s-o aleg pe următoarea. Frumos ar fi să pot schimba imaginile fără să mai apăs pe back, mi-ar uşura munca şi m-ar face să pierd mai mult timp cu ochii aţintiţi în aplicaţie.

Nu pot să-mi accesez contul. Când intru la „Contul meu”, LGrimul mai afişează un mesaj de eroare, care zice aşa „Trebuie să fii autentificat pentru a folosi această funcţionalitate”. Dacă nu eram autentificat, nu puteam accesa secţiunea „Muzică” a aplicaţiei. Cum eu o pot accesa, înseamnă că ceva nu-i bine.

În plus, dacă dau OK pe mesajul de eroare, acesta dispare, apoi îmi apare cum profilul meu se încarcă, iar mai jos pot apăsa pe „Ieşi din cont”. Cum aş putea ieşi din cont dacă nu-s logat?

Ce-mi place

Design user-friendly. O să iubeşti modul în care arată aplicaţia imediat ce-o deschizi. E foarte uşor de folosit şi foarte plăcută ochiului.

Muzica. Secţiunea muzică mi se pare cea mai bine realizată în această aplicaţie. Cum pe mine asta mă interesa cel mai mult, problemele enumerate mai sus nu sunt tocmai probleme, ci mai degrabă sesizări.

Dacă foloseşti secţiunea de muzică, te simţi ca în Winamp. Aplicaţia poate fi minimizată, iar muzica să cânte în continuare. În notification bar îţi apare un icon cu crocodilul şi numele melodiei care cântă. Lucru care mi se pare super tare.

Pe wireless se încarcă instant melodia, iar pe conexiunea de date buffer-ul merge şi el destul de rapid. Eu am aşteptat vreo 10 secunde să înceapă o melodie şi până la sfârşit nu s-a blocat absolut deloc.

Mi-ar plăcea la partea de muzică să pot face playlist-uri, sau măcar să treacă la următoarea melodie din lista cu Top-ul melodiilor fără să-i zic eu.

Şi cu asta închei, promit: Se pot uploada filmuleţe şi imagini. Este extraordinară această opţiune. E minunat să poţi urca pe trilulilu filmuleţe şi imagini on the way, fără să fii nevoit să aştepţi până când pui mâna pe un PC.

Dacă mai aveţi ceva de adăugat, puteţi să-mi spuneţi. Eu recomand aplicaţia cu cea mai mare căldură, în special pentru partea de muzică şi de Upload. Sperăm ca în scurt timp să ne bucurăm de versiunea a 2-a a .apk-ului, unde o să scăpăm de minusurile enumerate mai sus.

10 Comments

  1. MadMike 26 septembrie 2011
    • Cristian Florea 26 septembrie 2011
  2. Tiberiur 27 septembrie 2011
    • Cristian Florea 27 septembrie 2011
  3. MadMike 27 septembrie 2011
    • Cristian Florea 27 septembrie 2011
  4. MadMike 27 septembrie 2011
  5. bogdan 22 ianuarie 2014
  6. Shotropa Leontina 13 octombrie 2016

Leave a Reply