Ar putea fi internetul un loc bun pentru educaţie?

educatie pe internetCu toţii ştim că internetul, cel puţin când vine vorba de blogging, este un loc minunat de împărţit păreri şi frustrări în legătură cu diversele lucruri care ne înconjoară.

Că avem sau nu de învăţat ceva din articolele de pe bloguri rămâne să stabilim singuri în momentul în care observăm că un text ne-a pus câteva semne de întrebare ale căror răspuns ne-au ajutat să rezolvăm unele probleme pe care le aveam de mult.

Mă întrebam dacă blogging-ul, sau internetul în general, ar putea fi un loc bun pentru educaţie. Iar prin educaţie mă refer la orice, începând cu ecologie şi terminând cu psihologie, matematică sau orice alt domeniu despre care am putea învăţa câte ceva şi din surse offline. Chiar şi bunul simţ s-ar putea învăţa de pe internet.

Oare stând online şi citind materialele care trebuie, sau discutând cu cine trebuie, putem renunţa la a mai frecventa psihologul (în cazul în care o facem deja)? Oare stând pe internet reuşim să învăţăm lucruri despre viaţă pe care, în caz contrar, am fi putut să le învăţăm numai de la prieteni, în offline?

*photo via

Cristian Florea
Cristian Florea

🥇 Best Tech Influencer @ Romanian Influencer Awards 2024
🎥 Vlogger pasionat de gadgeturi și tehnologii noi
✅ 15+ ani de experiență în mediul digital

Articole: 4142

10 comentarii

  1. E cam aiurea intrebarea, internetul, ca orice alt mijloc de comunicare/sharing, e prin definitie un loc unde ai putea invata ceva. Peste 50% din ce stiu sa fac acum am aflat cu ajutorul internetului, este o resursa incredibila de informatii. Am vazut mai demult un filmulet despre dezvoltarea tehnologica, ca e exponentiala si zicea la un moment dat ca in momentul de fata se pun nu-stiu-cate milioane de intrebari pe google, zilnic iar apoi se punea intrebarea – cui i se puneau aceste intrebari inainte?

    • nu neaparat. daca stai numai pe mess sau forumuri de counter strike, nu prea ai ce invata de pe internet. trebuie sa gasesti anumite site-uri, altfel nu stiu daca poti pleca cu mare lucru de-aici

      • Da, iar raspunsul, din cate vad, este ca poate fi, dar nu pentru oricine, cum nici scoala nu e pentru oricine

  2. Da, ar putea fi, pana dai de 4chan.

    Cat despre lucrurile sociale, sunt imageboarduri care sunt pur de tip social, desi sunt pline de deprimati care nu reusesc sa-si faca rost de o prietena, sunt destul de folositoare pentru unii.

  3. Eu nu prea inteleg intrebarea din titlu. Normal ca e bun pentru educatie, pentru ca e o resursa foarte mare de informatii. Dar a inceput sa devina asa de stufos, ca ajungi sa petreci o gramada de timp pana gasesti ceva concret.

  4. Sincer, titlul si intrebarea au putine chestii in comun. O educatie precara nu conduce inevitabil la tratament psihologic.

    Omul este dator sa invete 24 h / 24 h, indiferent ca este in online sau in offline. In momentul in care renunti la aceasta practica incepi sa devii o capusa a societatii.

    • Nu, dar partea cu tratamentul psihologic a fost mai mult un exemplu de lucru pe care-l poti invata online. Tot se leaga oarecum de educatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *