Băi, frate

Câteodată când mă uit în jurul meu şi văd că sunt persoane mai putrezite la minte ca mine chiar îmi creşte inima. Mai ales când ele mai au şi funcţii înalte.

Spre exemplu, tanti asta de se numeşte Ministră a Învăţământului, Ecaterina Andronescu, a divorţat de minte de tot din câte îmi dau seama şi boala i se agravează pe zi ce trece.

Întrebare: La ce-mi trebuie mie 3 ore de fizică pe săptămână la profil de matematică înformatică?

Băi, deci de două zile visez numai Newton, Hooke, Young şi tot felul de din ăştia care au dat tot felul de legi ce mă seacă pe mine la tărtăcuţă.

Cu ce mă ajută pe mine că ştiu să calculez Forţa de frecare la alunecare a unui corp în meseria de programator? Sau webdesigner? Cu nimic! Dar ne sunt băgate pe gât de parcă le-am cere noi.

43 Comments

  1. NuPrivi 28 aprilie 2009
  2. Narcisone 28 aprilie 2009
  3. Cristian Florea 28 aprilie 2009
  4. Serginho 28 aprilie 2009
  5. credit casa 28 aprilie 2009
  6. Cristian Florea 28 aprilie 2009
  7. Raluca 28 aprilie 2009
  8. Andrei 28 aprilie 2009
  9. RedAndBlue 28 aprilie 2009
  10. Marius 28 aprilie 2009
  11. SteeL 28 aprilie 2009
  12. Cristian Florea 28 aprilie 2009
  13. Turcik 28 aprilie 2009
  14. Tiberiu 28 aprilie 2009
  15. Gheorghe007 29 aprilie 2009
  16. CupY 29 aprilie 2009
  17. Andrei M. 29 aprilie 2009
  18. Cristian Florea 29 aprilie 2009
  19. produse bio 29 aprilie 2009
  20. maryusyk 29 aprilie 2009
  21. Marius 29 aprilie 2009
  22. Cristian Florea 29 aprilie 2009
  23. cinevanecelebru 30 aprilie 2009
  24. Andu 30 aprilie 2009
  25. Luana 3 mai 2009
  26. Cristian Florea 3 mai 2009
  27. Luana 4 mai 2009
  28. Sixx 4 mai 2009
  29. Cristian Florea 4 mai 2009
  30. Sixx 4 mai 2009
  31. Cristian Florea 4 mai 2009
  32. Gabi 6 mai 2009
  33. Miss Tyaa 8 mai 2009
  34. Cristian Florea 9 mai 2009
  35. Catalin 10 mai 2009
  36. Barbie 12 iunie 2009
  37. Andrei 10 octombrie 2009
    • Cristian Florea 11 octombrie 2009
  38. manhst 10 octombrie 2009
    • Cristian Florea 11 octombrie 2009
  39. Satisfaction 20 februarie 2012
    • Cristian Florea 20 februarie 2012
  40. Florin Salam 19 ianuarie 2016

Leave a Reply