Thumbnail predefinit la trimiterea link-urilor pe Facebook şi Google+
Happy Feet 3
Elbert Hubard zicea că prietenii sunt cei care ştiu totul despre tine şi, cu toate astea, încă te apreciază pentru ceea ce eşti. Aş adăuga şi faptul că prietenii fac viaţa să pară mai frumoasă şi fac momentele să devină memorabile.
În Focşani îmi petrec timpul de când m-am născut, adică de 18 ani şi jumătate, iar peste vreo 15 ani, lucrurile întâmplate cu familia şi cu prietenii vor fi cele de care îmi voi aminti cu cel mai mare drag. Focşaniul va rămâne ceva în sufletul meu tocmai pentru că am avut oamenii potriviţi în preajmă şi pentru că ei au făcut în aşa fel încât locurile prin care-am trecut să-mi rămână în amintire mereu.
Eu şi gaşca mea de prieteni obişnuim întotdeauna să celebrăm reuşitele fiecăruia dintre noi, de dragul de a ne petrece timpul împreună şi de a-l face pe cel care-a trecut peste un anumit hop să simtă şi mai bine bucuria rezolvării problemei.
Anul ăsta a fost un an mai special, pentru că, fiind de aceeaşi vârstă, s-a nimerit ca toţi să începem şcoala de şoferi. Ne-am promis că o să ne bucurăm în adevăratul sens al cuvântului după ce fiecare dintre noi va reuşi să devină şofer cu acte în regulă. Ca bucuria să fie altfel decât în mod normal, am hotărât ca berea consumată la sfârşitul greului să fie brună şi, pentru că acest detaliu nu ar fi fost de-ajuns, trebuia să fie Silva. Aveam noi un fix cu berea Silva şi am aşteptat momentul potrivit ca s-o adăugăm în ecuaţie.
„În căutarea Silvei”, aşa s-a numit aşa-zisa campanie de identificare a localurilor din Focşani în care să ne simţim bine, dar în care să găsim şi bere Silva şi, ca un făcut, fix în ziua în care am aflat că cel mai mic dintre noi a luat permisul, am găsit şi localul potrivit.
A fost cel mai bun pahar de bere băut vreodată. Conţinea, pe lângă bere, bucuria cum că toţi am reuşit să trecem peste un hop al adolescenţei. E o zi pe care n-o vom uita niciodată şi pe care o vom repeta doar dupăce vom absolvi cu toţii la facultate.
La voi care-i cea mai faină amintire cu prietenii? Nu trebuie neapărat să conţină bere.
3 Comments
Mi-a placut mult modul vostru de viata si de celebrarile voastre. Mi-ai adus aminte de adolescenta mea si peripetiile mele. Multumesc.
O seara faina.
Ai putea să ne povesteşti puţin despre adolescenţa ta, dacă tot ai început. :)