Diacritice în tema de la şcoală?
Despre blogging şi microblogging
Ştiu, titlul este ambiguu şi, practic, nu inspiră nimic, dar am să vă explic imediat ce şi cum.
CISS vine de la Continuous Ink Supply System, sau sistem de alimentare continuă cu cerneală. Despre ce este vorba? Despre tine şi imprimanta ta. Am descoperit de curând sistemul CISS şi chiar vreau să-l aplic imprimantei mele.
Sistemul CISS reduce cu până la 95% cheltuielile pe care le faci tu acum pe cartuşele pe care le foloseşti la imprimanta ta. CISS îţi oferă nişte tubuşoare de 100 ml pline cucerneală, care înlocuiesc acele cartuşe costisitoare şi, uneori, enervante. Un tub este echivalentul a 28 de cartuşe normale şi costă doar 29 de lei. Practic, plăteşti cam un leu şi ceva (1,03 lei mai exact, ca să-l imit pe prietenul nostru Pervers de pe Târgu Ocna) pe un cartuş, în condiţiile în care până acum dădeai pe puţin 40-50 de lei.
CISS te lasă să-ţi foloseşti imprimanta la adevărata ei valoare. Scoţi imagini şi documente de-ţi vine să te întrebi când se termină cerneala. Partea bună e că nu se usucă. Dacă tu nu-ţi foloseşti imprimanta jumătate de an, nu-i nicio problemă, cartuşele vor funcţiona ca noi la prima refolosire.
Faptul că tubuşoarele sunt transparente, îţi dă voie să vezi când acestea se golesc şi să le reîncarci. E bine că nu trebuie să cumperi un nou sistem CISS de fiecare dată când ţi se golesc cartuşele (cu toate că nici dacă ar fi trebuit să faci asta n-ar fi fost atât de costisitor), ci doar cumperi cerneala, ca să poţi reîncărca.
Pentru imprimanta mea am să plătesc în jur de 200 de lei pentru a profita la maxim de ceea ce impune sistemul CISS, iar dacă ar fi trebuit să-mi cumpăr cartuşe noi (că astea de acum oricum sunt uscate), ar fi trebuit să plătesc în jur de 120 de lei. Practic, plătesc 80 de lei în plus pentru a putea scoate de 28 de ori mai multe foi. Profitabil, nu?
În cazul în care cuvintele mele nu v-au explicat prea bine cum stă treaba, vă invit să vizionaţi următorul filmuleţ:
26 Comments
Super!
Multumesc pentru informatii, sunt de real folos ;)
Ma bucur ca te-au ajutat
Tusul se usuca in maxim 5 luni daca nu utilizezi sa stii , si asta iti spun din proprie experienta pentru ca am lucrat 5 ani de zile la o sala de net unde faceam zilnic peste 500 de printuri .
Sunt totusi cinci luni. Chiar si asa costurile sunt mult mai mici.
@i4ever – Aici e cu dus si intors . Daca te zgarcesti la produse din astea ieftnineanu e cel mai probabil sa iti belesti si imprimanta . Asa sa zgarcit si fostul patron de la sala de net unde am lucrat sa cumpere un tub din asta ieftineanu si dupa incarcare sa constate ca se bulise imprimanta din cauza tusului care era de cea mai proasta calitate .
acum depinde si de unde a luat patronul tau ce era de luat. nu poti generaliza, spunand ca toate-s proaste, ca nu se stie
Stai stai ca nu am inteles…daca am un HP, cum pot face chestia asta?
ai pe site-ul lor toate informatiile de care ai nevoie. daca nu, iti stau la dispozitie prin e-mail sau telefon
Na beleaua…:)) pentru ce HP am eu, nu merge. Si cand ma gandeam ca acum am scapat de mers cu stick-ul la xerox:( Oricum, interesanta idee.
Off: Asta e cumva advertorial?;;)
daca nu apare acolo nu inseamna ca nu merge. mai bine ii intrebi pe ei ce si cum, ca-ti ofera raspunsuri foarte prompte.
off: asa, putin :-:
„100 ml pline cucerneală”
m-a dus cu gandul la cucernicie, nu stiu de ce.:|
aoleu, pai n-au nicio legatura intre ele :))
@Grim – A cumparat tot de la niste mincinosi cum sunt astia de la CISS care promit marea cu sarea .
Numai un om nebun si botanist poate pune botul la vrajeala asta :
Dar eu raman cu parerea mea pe care mi-am formato si o sa mi-o mentin .
nu stiu daca cei de la CISS sunt mincinosi. nici macar nu i-ai testat. e aiurea sa arunci cu bolovani intr-un serviciu pe care nu l-ai testat, sau despre care nu ti-a fost povestit.
Mi-am cumpărat mai demult o imprimantă Epson împreună cu un sistem CISS (erau la pachet). Am fost şi eu foarte impresionat de reclamă. Şi într-adevăr aşa a fost până la un moment dat.
Am scos câteva sute de pagini full color şi apoi eroare. M-am interesat sănătos pentru că nu voiam să pierd banii. Soluţii pentru a scăpa de eroare am găsit şi m-au costat câţiva euro. Şi nu au mers decât câteva minute.
Orice imprimantă, indiferent cât de bună ar fi tot se strică la un moment dat. Nu te lasă ei să ieşi chiar aşa în avantaj.
sa inteleg ca nu prea recomanzi sistemul CISS?
Depinde cât de mult intenţionezi să printezi. Oricum îţi sugerez să nu îţi iei sistemul CISS pentru o imprimantă Epson pentru că îţi garantez că vei păţi acelaşi lucru. E un atribut al imprimantelor Epson de a se defecta după un anumit număr de printuri. Am şi acum acasă o cutie întreagă cu sticluţe de cerneală Epson cu care nu am ce face. ;))
Poţi încerca o altă imprimantă şi ne poţi spune şi nouă apoi ce probleme ai întâmpinat.
eu am HP. Am sa testez si va zic.
@Florea Cristian – In general eu nu testez produsele care sunt promovate prin reclame mnicinoase si false . Nu e deloc aiurea cum zici tu ca eu arunc cu bolovani intr-o companie care traieste numai pe baza unor reclame mincinoase . Daca ai fii testat si tu produsele celor de la CISS inainte de a fii facut acest advertorial mai ziceam ..
si tu daca ai fi testat produsele tipilor astora inainte de a arunca cu bolovani in ei mai ziceam…
CISS e un sistem economic atat din punct de vedere al banilor cat si al tusului care te tine mult mai mult si nu iti usuca cartusele ceea ce e cel mai important.Eu zic ca merita toti banii si cu prima ocazie o sa-mi cumpar asa ceva.
pana atunci, genereaza aburi pe bloguri, poate cineva iti lasa si link-ul vizibil
Pai ti-am zis ca eu nu testez produse care se promoveaza prin reclame mincinoase si neadevarate . Daca cei de la CISS erau asa tari numai apelau la bloggeri sa le promoveze business-ul sa stii . Daca aveau produse de calitate fii sigur ca pana acum le-as fii facut reclama gratuita eu si alit bloggeri sau alte persoane ;)
Nu-mi spune ca firmele care-si promoveaza produsele pe bloguri sunt de proasta calitate, ca nu te cred. Calitatea unui produs nu e in functie de locul unde se promoveaza, sa stii.
In plus, la partea cu „produse care se promoveaza prin reclame mincinoase si neadevarate” nu inteleg ce vrei sa zici, ca mint pe blog? Minteam daca spuneam ca am produsul acasa si ca merge super, dar asa…
Mie mi se pare ca au avut o idee buna sa se promoveze pe bloguri, pentru ca din moment ce intri pe blogul cuiva e clar ca ai un PC acasa si o foarte ridicata sansa sa ai o imprimanta. Daca faceau reclama la clame de par sau hartie igienica, intr-adevar nu ar fi fost o idee buna, dar la cartuse de imprimanta e o idee ingenioasa.
in plus, se adreseaza oamenilor care sunt in stare sa trimita si un mail pentru consultanta, sau sa reuseasca sa il instaleze fara sa apeleze la vreun expert in domeniu