Aici, dragi cititori, vor apărea blogurile pe care le luăm cu noi la Amsterdam
6 lucruri învăţate după 6 luni de stat în Bucureşti
Am mai spus-o de câteva ori pe-aici: îmi place când oamenii mă critică, mai ales dacă e vorba de nişte greşeli pe care le fac şi din care nu pot învăţa până când nu mi se atrage atenţia.
În cazul noului logo, criticile au fost neaşteptat de bune. Nu ştiu cum e pentru voi, dar pentru mine e foarte important faptul că oamenii mi-au spus că ceva nu-i ok, când puteau foarte frumos să-şi vadă de treabă şi să mă lase în greşeala mea. Indiferenţa e de vreo mie de ori mai distrugătoare decât critica, iar în cazul ăsta am apreciat că voi n-aţi rămas indiferenţi, deşi era vorba de imaginea mea, nu de a voastră. Cu alte cuvinte, vă mulţumesc pentru că mă trageţi de mânecă atunci când nu fac ceva bine. Apreciez enorm asta, să ştiţi.
După ce au văzut ce logo am ales, au fost câteva persoane care m-au întrebat dacă ar putea încerca să facă ei ceva, pentru că au inspiraţie şi timp şi vor să mă ajute. Pentru că voiam şi eu să-i ajut cumva şi pentru că, probabil, sunt mai mulţi cititori talentaţi care ar putea avea idei în legătură cu noul meu logo, am hotărât să fac un fel de concurs. Prea multe nu am de oferit, dar fac şi eu ce pot. Să vă explic cum m-am gândit:
» Dacă ai timp, chef, inspiraţie şi vrei să mă ajuţi în legătură cu noua mea imagine online, aştept varianta (sau variantele) de logo la care te-ai gândit până luni, 25 martie 2013, la ora 23:59, fie pe mail, fie aici, într-un comentariu.
» Ca premii (că până la urmă este un fel de concurs), am să ofer un loc în blogroll timp de o lună fiecărui înscris şi un banner 300 x 250 în sidebar (tot timp de o lună) celui care a făcut logo-ul câştigător.
Recunoştinţă din partea mea veţi primi toţi cei care veţi încerca, pentru că ştiu că e de muncit la asta, nu e ceva care se face bătând din palme.
Cât despre cum aş vrea eu să fie logo-ul, mi-ar plăcea să se evidenţieze un C şi-un F în el (nu-i neapărat, dar aşa ar fi ideal). In rest, vă dau mână liberă.
Vă mulţumesc pentru ajutor. Adică atât pentru feedback-ul primit la vechiul logo, cât şi pentru ajutorul de acum. Fie că mă ajutaţi cu un share la acest articol sau cu un desen, tot ajutor se numeşte.
36 Comments
PERFECT :D
Daca vrei sa iasa ceva reusit ar trebui sa dai mult mai multe informatii in ceea ce priveste produsul final.
Ce fel de informaţii? Nu mă deranjează dacă mi se pun întrebări.
Eu zic sa nu dea ca daca da ingradeste creativitatea……………….
Poate ca se subinteleg cateva norme: SIMPLU CURENT si probabil sa se foloseasca de FC sau CF ca deja a avut astfel un logo si cred ca e bine sa pastreze asta ca sa nu fie o diferenta mare fata de trecut.
PS: CONTEAZA daca e FC sau CF????
Contează. Dacă nu conta, păstram FC-ul care era până acum. Eu vreau CF neapărat. :D
Salutare Florin!
Vin și eu cu o propunere de logo :D (Actually, three)
Mulţumesc!
P.S.: Nu mă cheamă Florin. :))
Ah, scuze. Oboseala :))
curat si precis:
Wow! E foarte fain. Mersi!
Mi-a placut de la inceput ce ai realizat. Felicitari. Asta chiar e cel mai original. Doar ca si aici as alege culori cum am propus eu… doar atat :D
Eu zic ca-i fain, noul logo!
Oricum intră şi el în competiţie. :D
Am încercat și eu…
Multumesc! :)
Dintre toate care le-am văzut până acuma, cel mai mult îmi place ăsta.
Mulțumesc :)
E frumos dar e un logo care exista deja… adica nu identic dar fff asemanator… si nu doar un logo exista ci multe… mai ales pentru domeniul fotografic pentru ca seamana cu diafragma.
Uite si munca mea….. e inspirata din noile culori de logouri – asta e trandul de ceva timp. Eu am pus unele si in culorile Facebook Twitter ca sa iti personalizezi apoi acele pagini.
A doua propunere e simpatica in viziunea mea: e inspirata din parul tau, din faptul ca gandesti ca e si un creier, din cablurile de la computere ca daca te uiti se termina cu un patrat (care e PUNCT CF aka .cf) sau sugereaza conexiunea (ca la circuite)………….
Mulţumesc mult!
Am scris la toate care mi-au placut… personal imi place logoul inspirat din parul lui Cristian si sper sa mi-l aleaga :D Daca nu asta e :D
Un logo trebuie sa-ti placa si sa te reprezinte. Nu e musai sa placa la toata lumea. Pana la urma este vorba de un logo al unui blog personal. :)
De acord, dar trebuie să se şi facă plăcut. Măcar puţin.
Fireste. Macar celor apropiati :)
Incă unul, zic :)
Thanks! :D
Ceau,
Un mic exemplu.
Merci,
Denis
Mersi!
Congrats… :D
Variante anterioare:
Penultimul e de luat in seama… aici as interveni sa fie colorat poate in degrade cum am propus la un logo de al meu.
Salut!
Cristian, am doua versiuni, dar prin ambele mi-am dormit sa comunic in primul rand spiritul tau dinamic; seriozitatea si profesionalismul fiind transmise prin compozitia logo-urilor.
Personal imi place versiunea a doua pentru ca e simpla, ceva mai dinamica decat prima si parca da pur si simplu mai bine. Are acel „ceva” care spune profesionalism dinamic si este foarte usor de adaptat – pentru carti de vizita (alb-negru), ca poza de profil pe diverse site-uri de socializare, etc.
Merci,
Claudiu
version 1:
http://i.imgur.com/3zE9uv2.jpg
version 2:
blue http://i.imgur.com/wBKWflk.jpg
black http://i.imgur.com/5lE84SV.jpg
Wow! Sunt foarte faine amandoua. Mersi!
Felicitari… si eu am intrat in concurs… imi place fff mult primul logo… fff inteligent… al doilea nu imi place. O sa aiba de unde alege domnul Cristian ;)