Creşte Blogosfera Vrancea. Şi mândria mea cu ea

Tudor de la Staupenet.ro si Florea Cristian

Azi ne-am întâlnit. Ştiţi voi, ieşeala despre care vă ziceam acum câteva zile.

Dacă spun că am rămas impresionat, sunt sigur că nu exagerez. Şi spun „impresionat” în sensul plăcut al cuvântului.

M-am trezit cu 16 persoane la blogmeet, în timp ce eu nu speram la mai mult de 6 sau 7. Asta-mi demonstrează, în primul rând, că blogosfera din Vrancea are nevoie de socializare. Şi vorbesc de aia offline, că online stăm în fiecare zi.

Apoi mi-am dat seama că majoritatea vor ca lucrurile să înceapă să se mişte şi în zona noastră. S-a discutat despre promovarea blogosferei vrâncene, începând de la promovarea fiecăruia, ca brand personal. Asta pentru că, daca tot am început sa vorbim despre promovare, ne-am hotărât să atingem şi subiectul începerii promovării unei identităţi în online. Apropo, am insistat la un moment dat şi pe ideea de a investi mai mult decât timp într-un blog, iar aici vorbim de bani pentru un domeniu.

Mi-a plăcut că lumea e deschisă la întâlniri mai frecvente şi că au înţeles (cel puţin mie aşa mi s-a părut) critica lui Tudor, despre care vorbeam şi eu puţin în articolul care anunţam blogmeetul.

Am apreciat că după lungile discuţii despre SEO, Page Rank, Google+, trafic etc., Andra şi-a făcut curaj şi ne-a spus că, deşi suntem fascinanţi, ea nu înţelege mare lucru, afirmaţie care ne-a deschis şi nouă puţin minţile. Într-adevăr, ca să poţi să faci un blog să fie bun, mai întâi trebuie să ştii ce înseamnă un blog bun şi cum să-l aduci acolo. Am promis că vom răspunde oricăror întrebări (în limita priceperii noastre, vă daţi seama), fie pe blog, pe mail, fie la vreo întâlnire mai restrânsă, sau oriunde altundeva.

E ciudat să vrei să ridici blogosfera locală la un anumit nivel, dar să nu stai să împărtăşeşti şi altora din umila ta experienţă.

Tema mea pentru acasă (pe care, aşa cum vă închipuiţi, mi-am dat-o singur), a fost să fiu pregătit să răspund oricăror întrebări. Chiar nu vreau ca dezvoltarea noastră să nu poată fi posibilă din cauza lipsei de informaţii.

Mi-a făcut plăcere să-i cunosc pe Pato, Costel, Andra, Andreea, Liviu şi Cristi şi mi-a plăcut să-i revăd pe Remus, Ioana, Dan, Gabi, Patrick, Adi, Tudor, Rey şi Valentina.

Le mulţumim celor de la Irish Pub pentru voucherul de 50 de lei pe care l-au oferit întâlnirii noastre.

Poza a fost furată cu nesimţire de aici. Ştiu, n-am ieşit în cea mai fericită ipostază :))

22 Comments

  1. iulix 31 iulie 2011
    • Cristian Florea 31 iulie 2011
      • Roxana Cr 1 august 2011
      • Cristian Florea 2 august 2011
  2. Valentina 31 iulie 2011
  3. Tudor din Vrancea 31 iulie 2011
    • Cristian Florea 1 august 2011
  4. Rey 1 august 2011
    • Cristian Florea 1 august 2011
  5. Pato Basil 2 august 2011
    • Cristian Florea 3 august 2011
      • Pato Basil 3 august 2011
      • Cristian Florea 3 august 2011
  6. magikcip 3 august 2011
    • Cristian Florea 3 august 2011
  7. Alle 4 august 2011
    • Cristian Florea 4 august 2011
  8. Costy 1982 5 august 2011
    • Cristian Florea 5 august 2011
  9. Madalin Blidaru 6 august 2011
    • Cristian Florea 6 august 2011

Leave a Reply