Cum mi s-a părut filmul Metallica Through The Never

Unul dintre avantajele internetului este acela că informaţia circulă al naibii de rapid. În urmă cu vreo 3 – 4 luni am aflat că băieţii de la Metallica îşi scot un film. Apoi am dat like paginii Metallica Through The Never şi-am tot urmărit ce se publica pe-acolo, aşteptând cu sufletul la gură ziua oficială a lansării.

În România se lansează pe 27 septembrie în cinematografele IMAX şi pe 4 octombrie în toate celelalte. Astăzi, însă, la IMAX-ul de la AFI Palace Cotroceni, a fost avanpremiera, la care am reuşit să ajung şi eu, cu ajutorul colegului Marin de la Blog de Cinema (mulţumesc! Să trăieşti!). Dar gata cu introducerile.

Cum mi s-a părut filmul?

Bun. Bun rău, aş spune. Un montaj excelent, un sunet foarte bine pus la punct şi un scenariu care te ţine în suspans. Am cântat în şoaptă tot filmul şi am avut câteva momente în care mi s-a ridicat părul pe mâini. Voiam neapărat să văd filmul în cinematograf numai pentru senzaţia asta.

Pe de altă parte, nu-i un film făcut pentru cineva care nu ascultă Metallica frecvent. Dacă ştii cine-s cei de la Metallica, dar nu le ştii muzica, mai bine stai acasă. E un film făcut în special pentru cei care înţeleg ce cântă băieţii. Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, de-ar fi să mă lăsaţi pe o insulă şi să am voie să iau cu mine discografia unei trupe, aş alege discografia de la Metallica, atât de mult îmi plac.

Filmul este un concert în toată regula, pe care efectele 3D şi cele ale scenei pe care cântă băieţii îl pun foarte mult în valoare. Iar povestea lui Trip, personajul principal al filmului, este legată incredibil de bine de muzica din film. Îţi stârneşte curiozitatea şi chiar vrei să vezi ce-o să se mai întâmple.

Pe de altă parte, finalul mi s-a părut slab. Finalul te lasă cu ochii în soare, iar mie nu-mi plac filmele de genul ăsta. Totuşi, a fost imprevizibil. Când te aştepţi tu ca un film să te lase cu ochii în soare?

Totodată, nu ştiu care a fost ideea filmului, dar e tare greu de văzut într-un cinema, pentru că-ţi vine să sari, să cânţi cu ei, să dansezi, să urli, să te descarci de energia pe care ţi-o dă. În schimb, trebuie să stai în scaunul ăla de cinema, care e atât de relaxant încât e greu să mişti din cap pe ritmul muzicii, iar dacă mişti din picior simţi că balansezi mai multe scaune şi nu vrei să-i deranjezi pe ceilalţi.

În încheiere, le recomand celor care cunosc muzica de la Metallica să meargă la film, că sigur o să le placă.

P.S.: Între noi fie vorba, nu înţeleg cu ce-i ajută pe băieţi filmul ăsta dacă nu ţintesc şi spre cei care nu prea sunt fani. Ar putea fi un film care să le amintească fanilor că există Metallica şi să le arate că trupa nu stă degeaba, dar parcă-s prea mulţi bani băgaţi în treaba asta pentru un obiectiv atât de mic.