V-aţi gândit vreodată că o simplă amintire a trecutului ne-ar putea face prezentul mai bun? Adică ne-ar putea modifica starea de spirit atât de mult încât să devenim mult mai energici decât ne-am putea imagina?
Metoda se aplică de foarte multe ori la adulţi, în momentul în care se plictisesc până peste cap de job-urile lor, dar cred că şi în blogging se poate aplica la fel de bine, atunci când simţi că nu mai are rost să continui, văzând că ideile tale întârzie să apară. E simplu, se rezolvă cu o întrebare, al cărui răspuns ar trebui să-ţi vină in minte instantaneu:
„De ce te-ai apucat de blogging?”
Dacă răspunsul e mai mult decât „pentru că era la modă”, „pentru că am văzut la un amic de-al meu”, sau „pentru că mă plictiseam”, vei găsi motivaţia necesară să continui. Nu trebuie să-ţi vină o idee de articol instantaneu, dar ar trebui să-ţi dispară dorinţa de a renunţa.
Dacă răspunsul se încadrează în categoria „pentru că-mi plăcea ceea ce făceam”, viaţa ta e blogger ar trebui să decurgă motivant de-acum în colo. Cel puţin aşa consider eu.
Aşadar, tu de ce te-ai apucat de blogging?
Fiindcă vroiam să ajung cunoscut, să scriu și tot odată să învăț să scriu corect din toate punctele de vedere și cred că cel mai important motiv e pentru că îmi plăcea asta, să scri pe blog și să fie oameni care citesc și rămân cu ceva din ceea ce ai scris tu este ce-a mai mare plăcere și plăcerea aceasta nu a dispărut. Îmi place să blogghez și atâta timp ce am investit bani în blog nu am de gând să mă mai las :-) .
La inceput de curiozitate, apoi ca cica se face bani, iar apoi a devenit o pasiune, un hobby.
se fac banii*
De ce nu mai ai plugin-ul ala cu care poti sa editezi? :-/
ca e o prostie de plugin :))
Sintetizând, cred că motivațiile de a porni un blog intră în una (sau mai multe) din următoarele categorii:
– e la modă / de plictiseală;
– simt că mă ajută să exprim ce simt și ce gândesc pe un blog (caz frecvent la fetele care nu prea au priză la băieți) – blogurile astea de cele mai multe sunt de tipul „ce-am mâncat azi dimineață” sau „la ce concert am fost ultima oară”;
– am auzit că se pot face bani din asta așa că arunc pe blog ceva content pe keywords puternic optimizate seo și după asta bag promovare la greu cu metodele seo cele mai eficiente, nu contează cât de murdare sunt;
– simt că am de spus ceva util în domeniile care mă interesează, ceva care va fi căutat și apreciat.
M-am apucat de blogging ca sa imi creez un loc in care sa-mi expun fotografiile si gandurile. Se pare ca am reusit! :)
Motivul nu stiu, dar primul blog l-am avut acum 2-3 ani. Cred ca mi s-a parut misto sa ai blog pe atunci. :))
Ba totusi, cred ca ar fi bun un plugin pentru editare.
ma, spuneti ce-ati gresit si editez eu, nu-i problema :D
M-am repetat cu „motivul nu-l stiu”. :))
Blogul nu l-am început din cauza faptului că vroiam să iez în evidență și nici măcar nu mă plictiseam, dar aveam senzația aia că trebuie să fac ceva mai mult decât CS 1.6 și Yahoo! Messenger.
Am luat-o încet pe căile photoshop-ului, tutorialelor și blogurilor în general. Here I am now!
De blog m-am apucat din curiozitate, insa curiozitatea s-a dus repede, de aceea si scriu pe blog din an in paste.
Pur si simplu nu ma intereseaza sa ma afirm, nu sunt genul care sa aiba rabdare sa scrie zilnic cate ceva, genul care sa faca valuri.
Pornind cu blogul… m-am ales cu WordPress-ul, CMS de care m-am atasat si cu care pot face multe (foarte multe). Si… cred ca asta a fost singurul castig.
Avantajul tau este ca te intelegi bine cu limbajele de programare, altfel nu stiu daca puteai face atat de multe cu WordPress-ul.
Totusi, eu ma bucur ca te intelegi cu PHP-ul, ca mai invat si eu cate ceva despre WordPress cand te mai opresti sa mai scrii pe wptuts.ro :D
Ma bucur ca te bucuri ! :))
Chiar o sa mai scriu pe wptuts, numai inspiratie si timp sa fie… pentru ca in ultima vreme tot lucrez la proiecte.