Ce poți vedea dacă mergi la Festivalul Internațional al Statuilor Vivante
Cum a influențat Dino Parc Râșnov turismul din zonă [infografic]
Weekendul trecut am urcat pentru prima dată cu Gondola Sinaia. Dacă urmărești ce mai public pe Facebook, probabil ai văzut deja că am pus de-acolo, de sus, câteva poze și filmulețe pe această temă. Acum a venit momentul să-ți dau mai multe detalii.
În Sinaia sunt două gondole. Prima urcă până între 1000 și 1400 de metri, iar a doua urcă de la 1400 la 2000 de metri. Ca să ajungi la punctul de plecare al Gondolei care urcă până la 1400 de metri, poți lua un microbuz (dacă nu ești venit cu mașina). Microbuzul îl poți aștepta într-o stație amplasată vizavi de Hotel Rina, iar biletul costă 2 lei / persoană. Din câte țin minte, microbuzele spre Gondolă vin din oră în oră, dar oricum găsești în stație un afiș cu explicații.
Dacă ești cu mașina, poți urca singur până la locul de plecare al Gondolei, iar dacă nu e zăpadă pe carosabil, poți urca și până la 1400 de metri, urmând să iei o singură Gondolă până la 2000 de metri.
Gondolele au o capacitate de maxim 1700 de persoane pe oră, iar dacă mergi iarna, să știi că există suporți exteriori pentru schiuri, ca să nu stai cu ele în cabină.
Referitor la prețuri și ore de funcționare, am făcut o poză care o să te ajute:
Scrie acolo și despre Bike Pass pentru că de la 1400 de metri în jos există un traseu special amenajat pentru bicicliști, pe care accesul pietonal este interzis. Oricum, nu-ți recomand să cobori cu bicicleta pe-acolo dacă nu ești echipat corespunzător sau dacă nu ai experiență pe coborâri montane.
Revenind la urcările noastre, eu am fost foarte plăcut surprins de peisaj. De fapt, acesta era motivul pentru care am vrut să urc. Și a meritat din plin. O să-ți arăt câteva poze care să te facă să intri puțin în atmosferă, dar și un filmuleț. :D
Frumoasă țară mai avem. Frumoasă-foc. 🚡
#Sinaia #coborisprenori #Sinaiasightseeing
Posted by Cristian Florea on Saturday, June 11, 2016
Cred că merită să urci cel puțin o dată cu Gondola Sinaia, atât pentru peisaj, cât și pentru aerul curat de sus. În plus, e destul de aproape de București și e un loc perfect în care te poți relaxa măcar pentru o zi.
2 Comments
Am urcat cu cea de la 1400 la 2000. Experienta de vis. Starea si aerul de pe platou sunt unice. Mai ales daca prinzi o zi linistita fara turisti in jur.
Exact! Și mie mi-a plăcut tare mult. :D