Hai că e prea de tot

Cum ştirile de la ora 17:00 mi se par cel mai mare bullşhit (numai morţi, răniţi şi accidente), câteodată mă mai uit pe bucăţi la ştirile de la ora 22:00, mereu minunându-mă la cât de mare îi este grădina Domnului şi la câte specimene i-au sărit gardul.

Este vorba desre un bărbat, două femei şi 12 copii :D

Well, pentru început totul este aproape normal. Două femei am mai văzut, doişpe copii am mai văzut şi un bărbat îl vedem zilnic. Dar dacă cele două femei sunt surori? Ei bine, rămâne la fel de normal. Un bărbat am mai văzut, două surori am mai văzut şi doişpe copii am mai văzut.

Trebuire se complică în momentul în care aflăm că cei doisprezece copii sunt rodul muncii bărbatului cu cele două surori, acestea ştiind una de cealaltă şi neavând nimic împotrivă.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, cele 15 persoane trăiesc în aceeaşi casă şi chiar îşi impart bunurile şi banii. Cel mai mare copil are 12 ani, niciunul dintre fraţi nu are certificat de naştere, niciunul nu este dat la şcoală, iar bărbatul nu este căsătorit cu niciuna din mame (deja mă doare capul #-o )

Cred că numai în România se putea întâmpla aşa ceva. Omul este liber (burlac), are 12 copii fără niciun fel de act de identitate, trăieşte cu două mame, surori, şi nu este însurat cu niciuna dintre ele.

În primul rând eu nu le pot înţelege pe femei. Cum naiba să trăieşti cu ăla când ştii că şi sorta o face cu el, cum naiba să-l mai ţii în casă când nu vrea să faca certificat de naştere la copii şi cum naiba ai încredere în el dacă nici nu sunteţi căsătoriţi şi poate pleca la alta în orice moment, lăsându-i naibii pe copii pe drumuri şi pe tine, ca mamă vitregă pentru nepoţii tăi fără niciun ajutor?

Mi se pare un caz de dat la OTV. Mai ceva ca Elodia sau tot ce prezintă Diaconescu noaptea. Cred că ar avea cel mai mare succes ever, acum pe bune.

Voi ce părere aveţi despre „povestioara” noastră deprinsă de pe meleagurile româneşti?

Cristian Florea
Cristian Florea

🥇 Best Tech Influencer @ Romanian Influencer Awards 2024
🎥 Vlogger pasionat de gadgeturi și tehnologii noi
✅ 15+ ani de experiență în mediul digital

Articole: 4148

18 comentarii

  1. dar man si la mine in bloc e un astfel de caz …. femeie,barbat si 11 copii (dintre care 2 baieti)

    si chiar e pe bune =))

    De la mine poti citi: Contact page

  2. da … dar nu doua femei care sunt surori, 12 copii si un barbat. Niciun copil cu acte sau dat la scoala, iar barbatul necasatorit si sa triasca in aceeasi casa :)) e unic :D

    P.S.: Asa stiu si eu o familie la vreo doua blocuri distanta de 16 copii si 2 parinti :D

  3. Ooo da, sa vina Miahela Moise, pacat ca nu pot intra si copii in direct…de fapt ar avea loc la OTV?

    De la mine poti citi: In mailuri sa ne batem?

  4. @Myhay … cam asa ceva :D
    @Ioana traiesc de 12 ani cel putin impreuna … cum naiba sa nu-si dea seama 8-| si…parul lor nu e blond sigur :D

  5. în fiecare zi apare câte un caz de mandra minune.. intr-o țară asa de mica … Mare e gradina ta Doamne :)

    De la mine poti citi: Daca as putea ce as vrea sa fiu?

  6. omg,saraci copii nu o sa aiba parte de educatie… nici de la parinti nici de l scoala [-(

    De la mine poti citi: Virusat la propriu…

  7. am vazut si eu dimineata acest caz , daca tot am aflat de la tzukune ca unu si’a vandut sotia pe o capra , trebuia sa ma astept si la un astfel de caz

    De la mine poti citi: Comicul de seară!

  8. simplu :P o iei un pic mai mult razna şi bineinteles ca trebuie sa ai o sotie la fel de „sui” si tranzactia are loc :))

    De la mine poti citi: Jocurile din viaţa mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *