Baietii
Deja vă e ciudă pe blogul meu, a?
Nu ştiu dacă v-am mai povestit sau nu. Sunt sătul de ele!
Fie că e mass de sărbători, SMS de Paşte sau mai ştiu eu ce altfel de urare cu ocazia Sărbătrilor Pascale, le urăsc în unele momente.
Mai exact, urăsc atunci când primesc acelaşi mesaj de 20 de ori, urăsc aceleaşi poezii răsuflate, luate de pe nu ştiu unde şi primite chiar şi anul trecut, urăsc chiar şi aceleaşi urări de prost gust spuse mai mult din obligaţie.
Dacă tot aveţi chef să-mi uraţi ceva de Paşte (sau Crăciun, zi de naştere şi ce mai urează), prefer să-mi spuneţi simplu: „Un Paşte Fericit!” decât să-mi băgaţi tot felul de iepuraşi în tot felul de poezii copiate sau primite din alte părţi.
Dacă totuşi te crezi poet şi vrei să mă uimeşti cu textele tale, compune tu unul, să te văd cât eşti de tare! (na că am făcut şi rimă, tot aşa de sărbători)
Anyway, ideea este că n-am nevoie de mesaje copiate sau trimise la n persoane. Poate sa fie ceva simplu, dar daca e din suflet, face cat zece poezii copiate. Poti sa nu-mi trimiti de loc, nici eu n-am sa-ti trimit!
Voi? Trimiteti texte copiate de sărbători?
P.S.: „Fie ca noaptea de Înviere să-ţi aducă nervi, înjurături şi chiar să plouă în viaţa ta cu ignoruri şi telefoane închise! Iar iepuraşul, să-ţi aducă numai coşmaruri, să-ţi dea ghinioane şi să te faca naibii să nu mai trimiţi câcaturi prostii de Sărbători. Paşteţi fericiţi dă-vă dracu’ alături de familiile voastre!”
21 Comments
Nu, nu trimit texte copiate de sarbatori pentru ca si eu le urasc…mi se pare ca pur si simplu iti bati joc de tine cand le trimiti pentru ca dai dovada ca esti retardat…:d
imi place urarea din final :))
chiar ca se bat in cap :)) articolele noastre :)) al meu cu al tau :D :))
De la mine poti citi: Cele mai frumoase Sms-uri de Paste
@NarcisOne e inspirata din mesaje de câcat :)) .. probabil deaia iti place
@Sixx … geniile gândesc la fel :>
fa ca mine … fa alt id,baga doar persoanele cu care vorbesti si nu o sa mai primesti massuri :)>-
N-am primit inca niciun mesaj de Paste si nici nu am trimis. ::d/
De la mine poti citi: Când vine vorba de jocuri…
Ai inceput sa primesti deja sau te hazardezi dinainte?
Paste Fericit, ca sigur nu mai apuc sa-ti urez :)
De la mine poti citi: Motociclistul, mortul, masina, baba si biciclistii…
De Pasti am cam scapat de mesajele tampite , doar unul singur am primit ca o poezie idioata si am si dat ignore :D
De la mine poti citi: Din duşmani , prieteni
@Crash … nu numai ca am inceput deja sa primesc … m-am si saturat de ele! … anyway, merci! si tie la fel!
neindicat … pe toate site-urile sunt inscris cu id-ul asta si … multi imi trimit mailuri pe el inca … mai bine dau ignore celor care ma seaca si gata :)
Eu inca nu am inceput sa dau ignore dar probabil nu mai dureaza foarte mult.. o sa curga cu mass-uri de sezon cu urari si poezii copiate … Urarea de la final probabil e cu dedicatie celor ce trimit astfel de sms-uri si mass-uri :)) ..
De la mine poti citi: Obiceiuri de Paste !!!
stai ca timpul nu e pierdut :))
Eu pana acum nu am primit nici un mesaj pentru ca.. nici nu am intrat pe mess :d decat 5-10 minute si am iesit.. nici nu trimit mesaje pentru ca mie rusine si stiu ca o deranjeaza pe persoana care il primeste..
De la mine poti citi: Chelsea-Arsenal:2-1
Daca toti ar gandi ca tine … bine-ar mai fi
Nu trimit astfel de mesaje. De fapt nici altfel de mesaje de sarbatori. Nu pentru ca nu as putea sa scriu ceva frumos de la mine, pentru fiecare in parte, ci pentru ca nu imi sta in fire. Motiv pentru care primesc extrem de putine spre deloc.
De primit am primit prin mail de pe la cateva situri pe care mai sunt inscris, ce sa le faci daca nu se pot abtine, si culmea, de la primarul din orasul meu, asta pentru ca ii scrisesem eu de niste caini comunitari,,,ma rog, povestea e prea lunga.
Ceea ce ma enerveaza, ca si pe tine, e faptul ca le copie, si mai baga si niste ascii, astfel singura urare pascala copiata pe care am primit-o pe mess a fost insotita evident de un ditamai iepuras desenat din ascii. In gandul meu – won’t you fuckin’ give it up already??
De la mine poti citi: Saptamana Financiara prezinta – Nostradamus
Apreciez faptul ca multi cititori de-ai mei sunt de aceeasi parere cu mine in legatura cu articolul :-:
Eu sunt multumit si cand primesc mesajele astea banale… intentia conteaza zic eu… ma bucur ca si-a adus aminte cineva si de mine :)
De la mine poti citi: Happy Birthday To You
Nu trimit mesaje de genul, pentru că eu una consider că oamenii ăia deja au primit cu zecile şi nici nu o să observe cine l-a trimis. Prefer o compoziţie proprie, simplă, eventual 2 rime, de la om la om.
@ Mesaje la multi ani: Eu nu aş fi atât de sigură că şi-au adus aminte special de mine…au dat doar Send to everyone in Contacts şi gata, altfel nu îmi explic cum am primit sms de sărbători de la o persoană cu care nu am nici o tangenţă :))
eu nu am mai primit urari de sarbatori de 2 ani…deci nu am probleme in perioada asta…ba din contra primesc mai putine mesaje decat de obicei…si de trimis nu am trimis niciodata nimic pentru ca nu vad rostul de a trimite tot felul de mesaje …oricum cei pe care ii am in lista sigur primesc acelasi mesaj de n ori
Mda.. ai dreptate, si eu prefer „Paste fericit” pur si simplu, ba chiar si „dute dracu'” decat un sms sau mass prost cu o poiezioara, cu 1-2 rime aruncate, copiate de pe un site de mana a 2-a, trimis de toata lumea, in fiecare an ~X(
si apropo, Paste Fericit :D
Ii mai bine sa compun un simplu sms de Pasti
Fi ca sfintele sarbatori sa va aduca fericire ,bucurie,realizari,si lumina pe care o asteptam cu toti in aceasta seara .Un paste fericit alaturi de rude ,prieteni si de familie.UN PASTE FERICIT