Hai să zburăm! part. 1

O repetai tot mai des în ultima vreme şi chiar începusem să cred că este adevărat şi că se poate împlini. Când am realizat că nu ştiu s-o fac mi-ai răspuns că n-am ce învăţa şi că-mi va fi uşor.

„Zburatul vine de la sine şi chiar o poate face oricine”, îmi repetai de fiecare dată. Zilele au trecut şi n-am mai făcut-o. Tu, te-ai dus, n-am de unde să ştiu unde, iar pe mine m-ai lăsat în jungla asta.

Mă lupt cu fiarele zi de zi şi, cu părere de rău îţi spun că n-am mai zburat. N-am mai auzit de la nimeni „Hai să zburăm” şi n-am mai avut încredere în cei care îşi doreau s-o facă.

Erai singura persoană care mă putea face să înţeleg că zburatul există şi că vom fi singurii care o vom face. Nu era greu. Nu era nicio formulă sau lege de care trebuia să depindem. Era pur şi simplu pentru că aşa ziceai tu şi pentru că aveam încredere în tine.

Ar fi fost singurul lucru pe care nu l-am fi făcut împreună dacă nu voiam să accept, dar se pare că, surprinzător, am fost deacord cu ideile tale şi erai chiar entuziasmată de faptul că o vom face cândva. Nu ştiam când, nici tu nu ştiai. Vorbeam de-un timp numit „odată” şi ne îmbătam întotdeauna cu ceea ce ar putea rezulta din asta.

Oare de ce ai ales să zbori singură? Oare de ce ai plecat deodată?

Era prima sa scrisoare către o anume EA. Din păcate, a fost şi ultima şi nici n-a avut timp să i-o înmâneze. Începuse cu totul altfel dar s-a terminat aşa din cauza circumsanţelor.

Acum se întreabă doar de ce trebuie toţi să plătim pentru ce li se întâmplă celorlalţi? Şi de ce suntem meniţi să suferim pentru persoanele pe care le-am pierdut?

Va urma…