Less is more

Eşti relativ nou pe internet, tocmai ai descoperit site-uri ca Facebook, Twitter sau HI5 şi vrei să-ţi faci, cu ajutorul lor, prieteni REALI.

Lăsând hi5-ul la o parte, pentru că l-am criticat la infinit şi pentru că e plin de cocalari şi piţipoance, ajungem în stadiul în care pe tine nu te cunoaşte nimeni, tu la rândul tău nu cunoşti nimic, dar ai nevoie de prieteni de încredere cu care să schimbi una-două vorbe la o cafea. Simţi nevoia ca aceşti prieteni să-i faci cât mai repede şi te gândeşti că Facebook-ul e calea cea mai potrivită.

Iniţial îţi trece prin gând să dai 1000 de Friend Request-uri pe Facebook şi să aştepţi să-ţi dea accept. Apoi, treci la pasul doi în care le trimiţi fiecăruia câte un Private Message în care îi întrebi tot felul de chestii până ajungeţi să vă întâlniţi face2face şi să decideţi să fiţi prieteni.

Planul tău e destul de bine pus la punct. Ai timp de pregătire, conţine acţiune, suspans, intrigă, sfârşit şi tot tacâmul. Dar te întreb eu pe tine şi pe planul tău: cum naiba ţii tu legătura cu toţi ăia 900 care îţi dau ţie accept? Le ţii minte răspunsurile mailurilor la toţi astfel încât discuţi cu ei ca şi cum ar fi numai unul? I don’t think so.

În cazul de faţă, less is more, în sensul că dacă ai mai puţini prieteni pe reţelele sociale, automat ai mai multe şanse să-i cunoşti pe toţi bine. Atât de bine încât să-i poţi face prieteni şi în viaţa personală, nu doar în cea virtuală. Şi cu cât eşti înscris în mai multe reţele sociale, cu atât e mai greu să le ţii evidenţa tuturor. Deci, e mai greu să îţi faci prieteni reali.

Totuşi, într-o lume în care preferi să vezi omul înainte să decizi dacă să-ţi fie prieten sau nu, pentru că nu ştii ce se ascunde în spatele monitorului, lasă naibii datingul pe net, bagă-ţi 1000 de prieteni pe Facebook, după care apucă-te de jucat FarmVille că şi-aşa nu te bagă nimeni în seamă.